Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Scrisoare – apel

pentru solicitarea de sprijin privind depăşirea crizei brand-ului turistic de ţară al României şi relansarea dezvoltării turismului românesc prin programele co- finanţate de Uniunea Europeană

Către:
Dnei Preşedinte Silvia CIORNEI – Comisia Economică, Industrii şi Servicii, Senat-Parlamentul României
Dl Preşedinte Iulian IANCU – Comisia pentru Industrii şi Servicii, Camera Deputaţilor-Parlamentul României

Excelenţelor Lor
Domnilor Miniştri ai
Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor – Laszlo BORBELY
Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului, Turismului şi Profesiilor Liberale – Ovidiu SILAGHI
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Dacian CIOLOŞ
Economiei şi Finanţelor – Varujan VOSGANIAN
Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse – Paul PĂCURARU
Mediului şi Dezvoltării Durabile – Attila KORODI
Culturii şi Cultelor – Adrian IORGULESCU
Internelor şi Reformei Administrative – Cristian DAVID

~ Recomandări imperative în urma lucrărilor Conferinţei EUROLINK-“DETENTE Consultants” ~ CCIR, 9 iulie 2008

La încheierea conferinţei cu titlul “O nouă viziune pentru turismul românesc. Care sunt oportunităţile pentru investitori în contextul accesării Fondurilor Europene”, susţinute de prestigiosul expert în domeniul dezvoltării turismului din Franţa, Dl Joseph TOMATIS, Preşedinte Director General al grupului “DETENTE Consultants”–Paris, Preşedinte al Clubului Întreprinzătorilor şi Investitorilor în domeniul turismului din Franţa şi membru al prestigioasei International Society for Hospitality Consulting, conferinţă organizată de EUROLINK- House of Europe, cu sprijinul instituţional al Misiunii Economice şi Comerciale a Ambasadei Franţei, Camerei Franceze de Comerţ, Industrie şi Agricultură în România, Asociaţiei Franceze a Experţilor şi Cercetătorilor Ştiinţifici în domeniul Turismului (AFEST), precum şi al Asociaţiei Naţionale a Agenţilor de Turism din România (ANAT), cei peste 80 de reprezentanţi ai agenţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, asociaţiilor profesionale, patronatelor, camere de comerţ (a se vedea mai jos lista principalelor organizaţii/instituţii invitate), coordonatorii evenimentului din partea Platformei “EU-RO Clearing Funds” au sintetizat un set de recomandări imperative şi sugestii legislative şi procedurale pe care doresc să vi le prezinte pentru solicitarea punctelor de vedere riguroase şi la obiect, în funcţie de competenţele instituţionale deţinute şi pentru precizarea măsurilor strategice şi procedurale pe care le puteţi sprijini sau lua în scopul redresării brandului de ţară al Romaniei ca destinaţie turistică şi aşezării industriei respective pe baze noi, profesionaliste, racordate la exigenţele Pieţei Unice Europene şi la presiunile concurenţiale mereu crescânde ale globalizării economico-sociale.

Menţionam, în acelaşi context, că -spre confruntare- precum şi în baza dialogului consultativ structurat al Platformei “EU-RO Clearing Funds” cu Comisia Europeană şi în spiritul Cartei Bunei Guvernanţe Europene, vom transmite către departamentele de resort ale acesteia rezultatele punctuale – puncte de vedere, anunţarea luării anumitor măsuri, adoptare de decizii legislative şi procedurale – ale acestei scrisori circulare:
1. Vi se cere ca – prin strictă consultare cu reprezentanţii asociaţiilor profesionale şi patronatele din domeniu – să sprijiniţi de urgenţă măsuri active şi stimulative de implementare a Master Plan-ului de dezvoltare a turismului şi serviciilor complementare acestuia, în special utilizând componenta de co-finanţare a fondurilor specializate UE.
2. Vi se solicită ca, pe baza unei ample consultări publice, a unor studii de piaţă şi expertize calificate la nivel european, să contribuiţi la sprijinirea refacerii rapide a unui brand unitar, coerent şi realist al României ca destinaţie turistică;
3. Vi se aduce în atenţie necesitatea urgentă de a identifica sau contribui la identificarea măsurilor specifice de stimulare legală de natură economico-finanaciară pentru realizarea specializării şi perfecţionării ritmice obligatorii, de motivare, stabilizare şi fidelizare a personalului, în special al tinerilor doritori să se afirme în acest domeniu;
4. Vi se cere să contribuiţi în mod activ la introducerea unor politici şi măsuri de utilizare eficientă şi de îmbunătăţire a cadrului legal şi procedural actual al cadrului de funcţionare al parteneriatului public-privat pentru încurajarea investiţiilor imobiliare în/pentru scopuri turistice;
5. Vi se recomandă în mod ferm să vă implicaţi în mod practic în vederea sprijinirii unei selecţii riguroase a proiectelor majore în promovare/dezvoltare turistică pentru investiţii co-finanţate din fonduri UE către iniţiativele de parcuri regionale recreative şi de agrement;
6. Vi se adresează solicitarea de a contribui personal la formularea unor politici constructive în vederea promovării turismului cultural, inclusiv în contextul dezvoltării rurale pe baze europene şi a eco-turismului la standarde de exigenţe cât mai ridicate.

În acelaşi context, precizăm că – atât cu prilejul conferinţei din 9 iulie 2008, cât şi cu acela al întâlnirii de lucru de la Misiunea Economică şi Comercială din cadrul Ambasadei Franţei în România –, s-a evocat faptul că, în cadrul Parteneriatului Strategic Franţa-România, cât şi cu prilejul actualei Preşedinţii UE deţinută de Guvernul de la Paris, există întreaga disponibilitate de asistenţă tehnică şi de sprijin oferite autorităţilor şi operatorilor turistici români, în special în cadrul implementării Programului Operaţional Regional co-finanţat de UE. În perioada următoare, evenimentele de informare, training şi consiliere se vor desfăşura sub auspiciile acestui parteneriat.

Sub egida Platformei Societăţii Civile “EU-RO Clearing Funds”, vă facem, totodată, cunoscut, că – în urma iniţiativei Asociaţiei VIP România –, a fost lansată cu acelaşi prilej constituirea unei Reţele Naţionale de diseminare şi consultare publică în favoarea refacerii brand-ului turistic de ţară şi relansarea turismului românesc. Aşadar, răspunsurile la aceasta solicitare oficială vor fi direcţionate în atenţia tuturor celor care fac sau vor dori să facă parte şi să contribuie la activarea practică a acestei reţele.

În aşteptarea unui răspuns cât mai prompt la socitările din partea Platformei noastre, vă asigurăm de întreaga noastră consideraţie.

Pentru conformitate,
din partea Secretariatului platformei “EU-RO Clearing Funds”
Sever AVRAM
Coordonator proiect/Preşedinte executiv EUROLINK-House of Europe
Lista principalelor organizaţii/instituţii invitate
ANAT – Purtatorul de cuvânt Traian BĂDULESCU
Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România – Secretar general Cristian PÂRVAN
Asociaţia Oraşelor din România – Director executiv Alex PETROVICI
Camera de Comerţ şi Industrie a României – Consilierul Preşedintelui CCIR Florin ZAMFIR
ANTREC – Preşedinte onorific Maria STOIAN
Organizaţia Patronală a Turismului Balenar din România, OPTBR – Secretar general Rodica PENCEA
Asociaţia pentru Promovarea Litoralului Mării Negre – Vicepreşedinte Ion Dănuţ JUGĂNARU
Asociaţia de Ecoturism România – Director executiv Andrei BLUMER
Fundaţia Naţională a Tinerilor Manageri din România – Preşedinte Marius BOSTAN
Grupul pentru Iniţiativă Locală CORONA, Braşov – Preşedinte Angela DOBRESCU
Asociaţia VIP – 3 reprezentanţi
Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu – Coordonator programe Simina MANEA
Asociaţia de Dezvoltare Economico-Socială a Judeţului Argeş – Consultant Anca SOCOLOVSCHI

Alte instituţii de interes public:
Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Turism – Director TALPAS Janos
Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare “Delta Dunarii – Tulcea” – Responsabil proiecte turism Diana BOTA
Camera de Comerţ şi Industrie Prahova – Director Luana TEODORESCU
ADR Bucureşti-Ilfov – reprezentant Alina NEAGOE
ADR SV Oltenia – reprezentant Cristina MIHALSCHI
ADETIM TIMIŞ – Director executiv Sergiu BĂLAŞA
Agenţia de Implementare a Proiectelor de Dezvoltare a Judeţului Argeş – Consilier superior Nicolae TUŢĂ-OSMAN (şeful delegaţiei)
Consiliul Judeţean Dâmboviţa – Arhitect Şef Dan NIŢESCU
Consiliul Judeţean Harghita – Director ERIKA Zonda
Consiliul Judeţean Prahova – Cristina CREANGA şi Valeriu NEAGU, consilieri
Consiliul Judeţean Călăraşi – Director Executiv Daniel ŞTEFAN
Primăria Generală a Capitalei-Departamentul de Turism – Director adjunct Florin DRAGOMIR

Invitaţi cu statut de observator:
Ministerul Afacerilor Externe – Consilier Amelia TUE
Camera Deputaţilor – Deputat Dan MOCĂNESCU şi Consilier Mirela HELCIUG
MIMMCTPL, Departamentul pentru Turism – Iulia DANGULEA şi Camelia DRAGU, consilieri
Fondul de Investiţii “SIF Muntenia” – Vicepreşedinte Viorel MUNTEANU

Reprezentanţi ai mass-media:
Agenţia Naţională ROMPRES; Radio România Actualităţi; Radio France Internationale; The Money Channel TV; Grupul Tribuna Economică – Economie şi Administraţie Locală, Euroconsultanţă; Business Standard; Money Express; Trustul “Bursa”; PRWave.ro; SmartBank.ro; SmartFinancial.ro; In Your Pocket; Ştirievenimente.ro; ComunicateMedia.ro; România Liberă; Piaţa Financiară; Ziarul Financiar.

Bucuresti, 17.07.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.