Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Scriitorul Matt Haig în dialog via skype cu jurnalista Ana-Maria Onisei, pe 20 martie

Matt Haig in dialog cu Ana Maria Onisei

Marți, 20 martie, de la ora 19.00, editura Nemira vă invită să îl cunoașteți pe scriitorul britanic Matt Haig în cadrul unui interviu prin Skype cu jurnalista Ana-Maria Onisei, prilejuit de lansarea romanului Cum să oprești timpul.

Intrarea este liberă, iar rezervarea se face aici: https://eventbook.ro/other/rezervari-matt-haig-ana-maria-onisei.

Vezi book trailerul cărții pe pagina Nemira.

Matt Haig este autorul bestsellerului Reasons to stay alive și al altor cinci romane extrem de bine primite, precum The Radleys și Umanii (Nemira, 2016). Ca autor de cărți pentru copii și adolescenți, a câștigat Blue Peter Book Award, Smarties Book Prize și a fost de trei ori pe lista scurtă pentru Medalia Carnegie. Volumele lui au fost traduse în peste 30 de limbi. În România au mai fost traduse cărțile pentru copii Un băiat numit Crăciun și Fetița care a salvat Crăciunul.

Cum să oprești timpul este o poveste nebunească și dulce-amară despre cum te poți pierde și regăsi, despre iminența schimbărilor și despre zecile de vieți de care ai nevoie ca să înveți cum să trăiești cu adevărat.

Matt Haig in dialog cu Ana Maria Onisei

Tom Hazard are un secret periculos. Poate că arată ca un bărbat de 41 de ani, dar din cauza unei boli extrem de rare, trăiește de câteva secole. Din Anglia elisabetană până la Parisul din epoca jazz-ului, de la New York și până la insulele din Oceanul Pacific, Tom a văzut destule și acum nu-și dorește decât o viață normală. Fiindcă trebuie să își schimbe mereu identitatea ca să rămână în viață, acum are acoperirea perfectă: este profesor de istorie la o școală din Londra. Singurul lucru pe care nu trebuie să-l facă e să se îndrăgostească.

„Matt Haig are multă empatie pentru condiția umană, pentru lumina și întunericul ei; folosește toată paleta disponibilă ca să-și construiască poveștile excelente.“ – Neil Gaiman

„Matt Haig folosește cuvintele ca pe niște desfăcătoare de conserve. Noi suntem conservele.“ – Jeanette Winterson

Ana-Maria Onisei este jurnalist și om de comunicare. De-a lungul timpului, a făcut parte din redacția cotidianului național Adevărul și a colaborat cu importante publicații culturale și generaliste. A realizat interviuri cu o serie de personalități internaționale precum: Amos Oz, Rudy Giuliani, Pascal Bruckner, Helene Grimaud, Irvine Welsh, Johnatan Coe și mulți alții. În anul 2008, a transmis de la Jocurile Olimpice de la Beijing. Ca om de comunicare, contribuie la promovarea celui mai mare eveniment cultural internațional organizat de România, Festivalul Internațional George Enescu. Este și speaker pe teme de actualitate culturală și pe teme de comunicare și scrie pe blogul său, www.anamariaonisei.ro.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.