Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Scriitorii, despre dragoste: Corina Sabau si Marin Malaicu – Hondrari

Joi, 23 ianuarie 2014, ora 19:00, la Andalivia Art Club (Str. 11 Iunie nr. 62, Bucureşti) va avea loc un dialog cu prozatorii Corina Sabău şi Marin Mălaicu – Hondrari, pornind de la volumele “Dragostea, chiar ea” (Editura Polirom) şi “Lunetistul” (Editura Polirom). De la texte inedite la discuţii libere, publicul este invitat să descopere dragostea prin ochii scriitorilor. Invitaţi să dialogheze cu scriitorii: Elena Vlădăreanu, Constantin Piştea, Dia Radu şi Cezar Gheorghe.

Corina Sabău s-a născut în 1975, la Cîmpulung Muscel. Romanul ei de debut, “Blocul 29, apartamentul 1“ (Polirom, 2009), a primit Premiul pentru debut în roman, în cadrul Colocviilor Romanului Românesc, Alba Iulia, şi a fost nominalizat la Premiile Prometheus şi Observator Cultural. Acelaşi roman a fost selecţionat la Festivalul Primului Roman de la Chambéry (Franţa). Este coscenaristă, alături de regizorul Radu Jude, a filmului Toată lumea din familia noastră (HiFilm Productions), proiectat în premieră mondială la Festivalul de Film de la Berlin 2012, câştigător a numeroase premii internaţionale, printre care Marele Premiu al Festivalului Internaţional de la Sarajevo, Marele Premiu al Festivalului de Film Francofon de la Namur, Marele Premiu al Festivalului CinEast de la Luxemburg, Marele Premiu al Festivalului Internaţional de la Zagreb, Premiul pentru cel mai bun film românesc la TIFF. Cel mai recent volum, “Dragostea, chiar ea” a fost publicat la Editura Polirom în anul 2012.

Marin Mălaicu-Hondrari s-a născut la 29 ianuarie 1971, în Sîngeorz-Băi. A publicat cărţile:
Zborul femeii pe deasupra bărbatului , poeme, ed. Eikon, 2004, premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj; Cartea tuturor intenţiilor, roman, ed. Vinea, 2006, ed. Cartea Romanească, 2008, ediţia a II-a; Apropierea, roman, ed. Cartea Românească, 2010; La două zile distanţă, poeme, ed. Charmides, Bistriţa, 2011, premiul revistelor Poesis Internaţional şi Transilvania; Lunetistul, roman, ed. Polirom, 2013, Premiul pentru Literatură al oraşului Bistriţa, acordat de Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud; Cinco poemas, poeme, editura Traspies, Spania. Prezent în antologiile de poezie Camera , La Neagra, Jazz şi poezie, Cele mai frumoase poeme ale anului 2011 şi în antologia de proză Prima dată, editura ART, 2013. A susţinut mai multe lecturi în ţară şi în străinătate (Novi Sad, Veneţia, Viena, Leipzig).

Poeme şi fragmente de proză apărute în reviste şi antologii din străinătate, în limbile sârbă, maghiară, franceză, spaniolă, germană, engleză, olandeză.

Traduceri: Luis Landero – Portretul unui bărbat imatur (editura All); Dragostea în spaniolă – Antologie de povestiri de clasici ai literaturii spaniole (Editura All); Mario Vargas Llosa – Visul celtului (editura Humanitas); Mario Vargas Llosa – Călătoria către ficţiune – Lumea lui Juan Carlos Onetti (editura Humanitas); Enrique Nogueras – Ore la Mogoşoaia/Horas de Mogoşoaia, ediţie bilingvă, editura Charmides; Mario Vargas Llosa – Arme şi utopii, editura Humanitas; Care Santos – Încăperi ferecate, editura Humanitas; Mario Vargas Llosa – Eroul tăcut, editura Humanitas; Julio Cortázar – Ocolul zilei în optzeci de lumi (în curs de traducere pentru editura ART); Mario Vargas Llosa – Civilizația spectacolului (în curs de traducere pentru editura Humanitas); Angelica Liddell – Casa forței (piesă de teatru, traducere pentru Teatrul din Sibiu).

A tradus poezie de autori hispanici, cum ar fi: Alejandra Pizarnik, Roberto Bolaño, Nicanor Parra şi povestiri semnate de Pablo D´Ors şi Miguel Ángel Cáliz.

A scris, în colaborare cu regizorul Tudor Giurgiu, scenariul după romanul Apropierea.

Mai multe detalii despre eveniment la pagina Face Book: https://www.facebook.com/andalivia.artclub.

Bucuresti, 21.01.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.