Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Scoala de vara Foto- Film 2015 la ANAVC/ Gallery

Asociația Națională pentru Arte Vizuale Contemporane si spațiul cultural Gallery anunță “Scoala de vară Foto-Film 2015”, o serie compactă de cursuri, workshopuri și ateliere de fotografie, scenaristică, naratologie, film si actorie. Acestea se adresează publicului larg, de la copii cu vârste între 7 și 14 ani până la adolescenți și adulți dornici să deschidă porțile unei lumi noi și să pășească pe tărâmul artelor.

Scoala de vara se deruleaza in intervalul 22 iunie- 30 iulie 2015.

Structura cursurilor: 4 sesiuni a 2 ore fiecare, de luni pana joi, intre 18.30- 20.30.

Numărul de locuri este de maxim 20. Cursurile se vor ține doar dacă sunt minim 5 înscriși.

Taxa de participare la oricare dintre cursuri sau module este de 300 lei cu achitarea unui avans la înscriere de 150 lei. Înscrierile se pot face telefonic la 0743.024.387 – Andrei Păcuraru sau la adresa de mail office@anav.ro.

Toate cursurile au loc în spațiul cultural Gallery din strada Leonida nr. 9-11, sector 2, București.

Programul Scolii de vară foto-film 2015

I. FOTO (noțiuni de bază în tehnica fotografică, introducere în estetică fotografică)
Profesor: Andrei Păcuraru.

1. "Am un aparat foto. Ce fac cu el?" – curs de tehnică fotografică, 22 -25 iunie 2015

2. "Știu câteva reguli de estetică fotografică. Cum le încalc?"- curs de introducere în estetică fotografică, 29-02 iulie 2015

Workshopurile se adresează în primul rând celor care pun pentru prima oară mâna pe un aparat foto și vor să învețe elementele de bază de fotografiere folosind și alte moduri decât cel "Automat". În al doilea rând atelierele îi vor ajuta și pe cei care au mai învățat noțiunile introductive și vor să le aprofundeze sau au întrebări la care vor un răspuns mai clar.

Cele doua module se adresează atât celor care pun pentru prima oară un aparat foto în mână, cât și celor care au câteva cunoștințe în domeniu și vor să și le îmbunătățească, precum și persoanelor care vor să afle câteva secrete de estetică fotografică.

II. NARATOLOGIE (scriere creativă pentru adulți)
13-16 iulie 2015
Profesor: Meda Popea- PR Mastermind și profesor de literatură

Cursul este o introducere în naratologie și în teoria limbajului și un ghid practic pentru cei care au nevoie să creeze un text, fie el literatura (fictiune), blog, jurnal, reportaj, scenariu, prezentare. Cursul ofera o viziune asupra modului în care îți creezi propriul text, oferind control, disciplină, echilibru între forma (cum) și fond (ce), dar nu oferă rețete. Participanții sunt invitați să exploreze pe cont propriu, în timpul cursului, dar mai ales dupa încheierea lui, și să își stabilească singuri obiectivele și apoi să își dozeze creativitatea pentru atingerea scopului: textul. Cursul se adreseaza celor care vor să scrie profesionist, dar și celor pentru care scrisul este un hobby. Scopul cursului este să îi învețe pe participanți să scrie un text coerent, legat, care să aibă sens și o formă armonioasă, dar care să transmită mesajul eficient către publicul țintă.

Ne plimbăm prin "pădurea narativă" a lui Umberto Eco, vedem ce are de spus Propp, descoperim teoria limbajului, „dezmembrăm” o povestire până ajungem la scheletul descris de Todorov, dar nu uităm să ne bucurăm de actul de scriere, care ne conduce spre scopul propus. Fara prejudecati, pornim la drum, invatam, analizam, apoi scriem, experimentam, dezbatem, analizam si tragem concluziile. Un curs indraznet, care dezvoltă creativitatea și imaginatia, pentru cei care nu se tem sa intre in lumea fabuloasa a literaturii.

III. FILM (scenaristică, regie, actorie)
Profesori: de Anda Cruceanu – regizor de film și teatru și profesor de actorie, Raluca Robu – actriță.

1. “Prima mea poveste” – curs de scriere creativă (scenaristică) pentru copii, 22 – 25 iunie 2015
Profesor: de Anda Cruceanu – regizor de film și teatru și profesor de actorie

Un workshop care se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani. Cursul se desfășoara sub forma unor ateliere în care ne vom juca de-a povestitorii, ne vom folosi imaginația pentru a ne juca cu cuvintele, vom scrie, vom glumi, vom râde, vom explora lumi și personaje care există doar în închipuire sau în realitatea concretă a fiecărui copil. Până la urmă, pentru copii (și nu numai) a povesti și a a scrie este un mod de a-și deschide sufletul către lume.

2. “Primul meu film!” – curs de regie pentru adolescenți și adulți – modulul I și II
29 – 02 iulie – regie adulți – modul I
06 – 09 iulie – regie adulți – modul II
Profesor: Anda Cruceanu – regizor de film și teatru și profesor de actorie

Un workshop care se adresează adolescenților de peste 14 ani și adulților care doresc să intre în lumea misterioasă a regizării unui film.

Cursul își propune să aducă o viziune de ansamblu asupra rolului jucat de regizor în elaborarea operei cinematografice. Când un film este bun, acest lucru se datorează actorului, când un film este prost acest lucru este din cauza regizorului. Cursul își propune o clarificare ºi o definire a activității regizorale pentru oricare spectator de film. În cadrul cursului se analizează filme celebre, mai vechi sau mai noi, făcându-se referire la oamenii fascinanți care le-au regizat și se studiază temele lor din filmele respective.

În cadrul acestor ateliere se învăță noțiunile de bază referitoare la înțelegerea unui film din punct de vedere al regizorului. Sunt prezentate elemente ce țin de scenariu, concepția regizorală, decupajul regizoral, lucrul cu actorii și implicarea regizorului în toate etapele realizării unui film.

3. “Primul meu rol” – Curs de actorie pentru copii modulul I și II
13 – 16 iulie – actorie copii – modul I
20 – 23 iulie – actorii copii – modul II
Profesor: Anda Cruceanu – regizor de film și teatru și profesor de actorie

Copilul tău spune replici din filme? Îl auzi prin casă interpretându-l pe Beck sau interpretând-o pe Jade sau Violetta? Ar vrea să semene cu Alex sau cu Ludmilla sau cu Bella?

Un workshop care se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani și care vor să descopere micile taine ale actoriei.

4. Curs de actorie pentru adolescenti (14 -18 ani)
22 – 25 iunie – actorie adolescenți 14-18 ani – modulul I
29 – 02 iulie – actorie adolescenți 14-18 ani – modulul II
06 – 09 iulie – actorie adolescenți 14-18 ani – modulul III
Profesor: Raluca Robu – actriță

Arta teatrala este un mod de a descoperi si intelege natura umana, de a o transfigura si de a o exprima prin multiple forme de manifestare artistica.

Perioada adolescentei este o etapa de dezvoltare fizica si psihica tumultuoasa si, deseori, tulbure si derutanta pentru tinerii care se afla in plin proces de definitivare a personalitatii lor. Atata vreme cat arta teatrala are la baza principiul comunicarii si al exprimarii de idei, sentimente, stari, emotii, prin intermediul unui limbaj verbal sau non-verbal expresiv, ea poate veni in sprijinul adolescentilor, ca un suport real in dezvoltarea lor personala.

Demersul nostru, prin aceste cursuri de vara adresate grupei de varsta 14 -18 ani, este axact tocmai pe aceasta idée de a le oferi tinerilor posibilitatea de a se descoperi, de a se exprima si de a-si contura propria personalitate prin joc, prin tranfigurare artistica.

In esenta, demersul nostru se vrea a fi o oportunitate pentru adolescenti de a petrece un timp valoros si de calitate, descoperind prin joc lumea din ei si cea inconjuratoare si, nu in ultimul rand, o modalitate placuta si distractiva de a-si petrece timpul liber.

ANAV și Gallery vă așteaptă până pe 30 iunie 2015 la Bienala de carte-obiect, EIBAB (European International BookArt Biennale). Curatorii expoziției: Dorothea Fleiss și Mirela Trăistaru.

Bienala este deosebită prin faptul că este un proiect de inițiativă privată în colaborare cu instituții importante. În 2010 / 2012 am organizat-o la Muzeul de Artă din Satu- Mare, în 2013 la ISLIP Art Museum New York, în 2014 la The Russian State Art Library Moscow – cocurator Mikhail Pogarsky, iar în 2015 la „Gallery“ – Galeria Asociației Naționale pentru Arte Vizuale Contemporane – ANAV – Bucuresti – cocuratoare Mirela Trăistaru.”- Dorothea Fleiss.

ANAV

Asociația Națională pentru Arte Vizuale Contemporane promovează artele vizuale contemporane prin manifestări expoziționale specifice și prin organizarea de workshopuri tematice destinate artiștilor din domeniu și publicului larg. Asociația militează pentru recunoașterea rolului artistului ca factor de dezvoltare a culturii naționale în contextul manifestării identității naționale în plan european.

ANAV promovează arta contemporană prin expoziții de fotografie, de pictură, sculptură, proiecții de film, teatru, organizează programe educaționale și de promovare a tinerilor artiști, precum și acțiuni filantropice pentru copiii cu sau fără nevoi speciale.

ANAV asigură oportunități de networking cu organizații de afaceri și instituții culturale și de învățământ dedicate artelor, susține membrii asociației prin punerea la dispoziție de resurse și aparatură sau mijloace tehnice foto/video în vederea realizării proiectelor artistice, organizează ture foto naționale și internaționale, desfășoară activități educaționale, cum ar fi școlile de vară, workshopurile, programele de instruire, organizează master class-uri și întâlniri cu artiști naționali și internaționali consacrați.

office@anav.ro
0743024387
//anav.ro/
FB: Asociația Națională pentru Arte Vizuale Contemporane

Gallery

Mai mult decât o cafenea, Gallery este o galerie de artă și un spațiu destinat workshop-urilor și cursurilor de artă vizuală (fotografie, pictură, film, sculptură, desen) și dezvoltare personală.

Gallery este un proiect cultural care s-a născut din dorința de a promova artele vizuale atât prin tinerii artiști, cât și prin cei consacrați.

Cafenea

Tenta minimalistă a decorului întregului spațiu se simte încă de cum pășesti în curtea interioară, care din primăvară și până în toamnă devine terasă. În interior vei găsi două încăperi cu atmosferă relaxată și prietenoasă. Poți savura o cafea, un ceai sau un vin bucurându-te totodată de confortul mobilierului cu un design futurist, ce poartă semnătura MOIR. Barul care mici accente industriale, punctul de atracție făcându-l lămpile ” / ” de la UBIKUBI ale artistului Dragoș Motică. În orice zi vei veni la GALLERY, vei fi înconjurat de obiecte de artă și vei putea admira lucrările care sunt în permanență expuse în interior în timp ce savurezi o cafea gustoasă MOAK.

Galerie de artă

Decorul minimalist al cafenelei a fost creat pentru a oferi și a facilita un spațiu expozițional eficient. Dacă ai un proiect artistic și simți că a venit momentul să-l arăți lumii, vino la noi și prezintă-l. Beneficiezi de curatori de renume din România și de un spațiu expozițional generos.

Sală de cursuri

Acest spațiu este dedicat workshop-urilor și cursurilor de fotografie organizate de Asociația Națională pentru Arte Vizuale Contemporane sau de partenerii noștri, programelor educaționale și sociale pentru copii și tineri, serilor de film și proiecțiilor de fotografie, atelierelor de pictură si sculptură.

office@gallerycafe.ro
0743024387
//gallerycafe.ro/
FB: Gallery
Strada Leonida nr. 9-11, sector 2, București

Bucuresti, 23.06.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.