Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Scheffal & Scheffal: Voluntariatul este un avantaj competitiv

pentru tinerii care peste cativa ani se vor lupta pentru un loc de munca

După 24 de ani de activitate a “Academiei de Voluntariat” Scheffal & Scheffal concluzia este clară – voluntariatul a devenit un element din ce în ce mai important din educația unui adolescent. În cadrul acestuia, tinerii învăța lucruri pe care nu au unde altundeva să și le însușească.

Disciplină, comunicare, responsabilitate, autocunoaștere, lucru în echipă – acestea sunt doar câteva din avantajele competitive pe care un voluntar le are în fața unui alt tânăr. Aceste calități îi vor ajuta pe voluntari să câștige competiția pentru un loc de munca mai bun, pregătindu-i pentru viață.

Tot mai mulți tineri își dau seama că voluntariatul le poate oferi un alt fel de educație, activitatea aceasta devenind un element cheie în obținerea succesului în viață. Prin astfel de activități, tinerii învață să lucreze în echipă, să fie responsabili, să îndeplinească sarcini, să ceară și să ofere ajutor, să se descurce și, nu în ultimul rând, să se cunoască mai bine și să se dezvolte personal. “Pentru mine, “Academia de Voluntariat” înseamnă dreptul de a face parte dintr-o echipă care are multe responsabilități, dar și privilegii. Înseamnă dreptul de a lucra în echipă, de a comunica, de a striga după ajutor și de a oferi ajutor. Dreptul de a crea, dezvolta și finaliza proiecte, idei și planuri de viitor. Și nu în ultimul rând, posibilitatea de a lucra cu copiii în limba germană și de a te numi membru al “Academiei de Voluntariat”” a declarat Anton Luca Dorin, 16 ani, elev în clasa a X-a și lider.

“«Academia de Voluntariat» înseamnă pentru mine: pregătire pentru viață; să învăț să duc o treabă până la capăt; să îmi țin promisiunea făcută; să am grijă și să-mi pese de alții; împreună cu ceilalți membri învățăm cum să fim o echipă; să comunicăm unii cu alții; cum să corectăm ceea ce este de corectat, astfel încât să avem succes“ a spus Adrian Apopei, 16 ani, elev în clasa a X-a și lider.

“Exact așa cum la școală mergem de mici, și activitățile de voluntariat ar trebui să fie începute devreme – noi recomandăm vârsta de 12 ani. În cei 24 de ani de experiență, am lucrat cu peste 500 de tineri care au activat ca voluntari în urma chemării pe care au simțit-o de a lucra cu copiii. Academia de Voluntariat Scheffal & Scheffal își pregătește voluntarii în două etape. Prima, cea teoretică, înseamnă însușirea de cunoștințe de pedagogie, dar și sesiuni de consiliere, comunicare și autocunoaștere pentru dezvoltarea personală. Cea de-a doua, cea practică, înseamnă lucrul concret cu copiii între 5 și 12 ani, iar în cadrul acesteia, voluntarii își exersează creativitatea, comunicarea, învață să lucreze în echipă, să fie și mai responsabili și disciplinați. Astfel, tinerii devin conștienți că părerea lor contează, că au o voce, învață să-și asume responsabilități și să nu-și pună limite”, a afirmat Genela Scheffal, Managing partner Scheffal & Scheffal SRL.

Pentru mai multe detalii și înscrieri, puteți accesa pagina de internet www.scheffalandscheffal.ro.

Bucuresti, 30.10.2014
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.