Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Sapte filme de exceptie sustinute prin programul MEDIA, in competitie pentru Palme d’Or

Treisprezece filme care au beneficiat de finanțare prin programul MEDIA al Uniunii Europene dedicat cinematografiei vor rula pe marele ecran la cea de-a 66-a ediție a Festivalului internațional de film de la Cannes (15-26 mai). Printre acestea se numără șapte filme aflate în competiție pentru prestigiosul Palme d’Or (a se vedea anexa 1). Unul dintre ele este filmul Le Passé realizat de Asghar Farhadi, câștigătorul de anul trecut al premiului MEDIA al Uniunii pentru cel mai bun nou proiect cinematografic. Androulla Vassiliou, comisarul pentru educație, cultură, multilingvism și tineret, va înmâna premiul MEDIA ediția 2013 regizorului danez Thomas Vinterberg în cadrul „Rendez-vous-ului european” de duminică, 19 mai (a se vedea IP/13/419).

„Sunt încântată că filmele europene selectate pentru finanțare în cadrul programului MEDIA se află din nou în lumina reflectoarelor la Festivalul de la Cannes. MEDIA înseamnă o industrie a filmului european puternică și diversitate culturală. MEDIA îi va sprijini în continuare pe cei mai talentați realizatori de film în cadrul noului program Europa creativă. Filmele noastre au fost recompensate la multe ediții ale festivalului de la Cannes și sunt convinsă că nici anul acesta nu va fi o excepție,” a declarat Androulla Vassiliou.

Pe lângă cele șapte filme care fac parte din selecția oficială, alte patru filme finanțate prin programul MEDIA vor fi prezentate în cadrul Quinzaine des réalisateurs, unul la secțiunea Un Certain Regard și unul în cadrul La Semaine de la Critique, care își propune să descopere noi talente (a se vedea anexa 1). Nouă dintre cei 12 câștigători anteriori ai Palme d’Or au beneficiat de sprijin prin programul MEDIA, inclusiv câștigătorul de anul trecut, Michael Haneke, cu filmul Amour (a se vedea anexa 2).

Context

Din 1991, MEDIA (acronim pentru „Mesures pour encourager le développement de l´industrie audiovisuelle” – „Măsuri pentru încurajarea dezvoltării industriei audiovizuale”) a investit peste 1,6 miliarde de euro pentru a sprijini crearea și distribuția de filme, formarea și inovarea, în scopul de a spori diversitatea și competitivitatea internațională a cinematografiei europene și a industriei audiovizuale.

În cadrul programului MEDIA pentru perioada 2007-2013, se investesc 755 de milioane EUR în producția de filme europene. Aproape jumătate din buget este alocat distribuitorilor care prezintă filme realizate în afara țării lor de origine, 20% pentru dezvoltarea proiectelor cinematografice noi, iar restul bugetului este utilizat pentru marketing și formare. Companiile de producție selectate pentru finanțare în cadrul programului MEDIA primesc, în medie, o subvenție de 50 000 de euro.

Rendez-vous european la Cannes

Rendez-vous-ul european anual de la Cannes va avea loc în 19-20 mai. Este vorba despre evenimentul principal organizat în legătură cu programul MEDIA, care constituie pentru comisarul Vassiliou o bună ocazie de a se întâlni cu cineaști și factori de decizie politică. Comisarul va lua cuvântul în data de 20 mai, la orele 10, în cadrul unui seminar găzduit de Centre national du cinéma et de l’image animée (CNC) pe tema susținerii excepției culturale, care va fi urmat de o masă rotundă organizată de Comisia Europeană, unde se va discuta despre cinematografie și alte forme de artă (între orele 10.30 și 12).

Europa creativă – viitorul programului MEDIA

Anul 2014 marchează începutul unei noi ere pentru programul MEDIA, care devine parte a programului Europa creativă. Noul program va continua să susțină producția cinematografică, formarea și distribuția și va crea un nou fond de garantare a împrumuturilor care va facilita accesul la finanțare pentru sectoarele culturii și creației. Se preconizează ca programul Europa creativă să dispună de un buget de circa 1,3 miliarde de euro în perioada 2014-2020, în creștere cu aproape 9% în comparație cu programele actuale MEDIA și Cultura.

ANEXA 1: Filme care au beneficiat de finanțare MEDIA selecționate la ediția 2013 a festivalului de la Cannes

Selecția oficială

Titlul filmului, regizorul și țara în care a fost produs. Cifrele reprezintă finanțarea primită deja prin programul MEDIA.

Michel Kohlhaas – Arnaud Des Pallieres (Franța / Germania)

Finanțare MEDIA: 57 000 EUR

Le Passé – Asghar Farhadi (Franța)

Finanțare MEDIA: 110 000 EUR

Jeune et Jolie – François Ozon (Franța)

Finanțare MEDIA: 52 000 EUR

La Grande Bellezza – Paolo Sorrentino (Italia / Franța)

Finanțare MEDIA: 75 000 EUR

Borgman – Alex van Warmerdam (Țările de Jos)

Finanțare MEDIA: 44 000 EUR

Only God Forgives – Nicolas Winding Refn (Danemarca)

Finanțare MEDIA: 60 000 EUR

Only Lovers Left Alive –Jim Jarmusch (Regatul Unit)

Finanțare MEDIA: 106 000 EUR

Un Certain Regard

L’image Manquante – Rithy Panh (Franța)

Finanțare MEDIA: 60 000 EUR

Quinzaine des Réalisateurs

The Congres – Ari Folman (Israel/Germania/Polonia/Franța/Luxemburg/Belgia)

Finanțare MEDIA: 232 500 EUR

Henri – Yolande Moreau (Franța/Belgia)

Finanțare MEDIA: 110 000 EUR

Last Days on Mars – Ruairi Robinson (Regatul Unit)

Finanțare MEDIA: 50 000 EUR

Tip Top -Serge Bozon (Franța/Belgia/Luxemburg)

Finanțare MEDIA: 90 000 EUR

Semaine de la Critique

Salvo – Fabio Grassadonia și Antonio Piazza (Italia/Franța)

Finanțare MEDIA: 112 000 EUR

Anexa 2: Filme finanțate prin programul MEDIA care au câștigat Palme d’Or

2012: Amour (Iubire)– Michael Haneke (Austria / Franța)
2009: Das Weisse Band (Panglica albă) – Michael Haneke (Austria / Germania)
2008: Entre Les Murs (În clasă) – Laurent Cantet (Franța)
2007: 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile – Cristian Mungiu (România)
2006: The Wind That Shakes The Barley (Mângâierea vântului) – Ken Loach (Regatul Unit)
2005: L’Enfant (Copilul) – Jean-Pierre și Luc Dardenne (Belgia)
2002: The Pianist (Pianistul) – Roman Polanski (Franța / Germania / Polonia / Regatul Unit)
2001: La Stanza Del Figlio (Camera fiului) – Nanni Moretti (Italia)
2000: Dancer in the Dark (Dansând cu noaptea) – Lars Von Trier (Denmark)

Pagini Utile

● Comisia Europeană: Programul MEDIA

Festivalul internațional de film de la Cannes

Pagina de internet a comisarului Androulla Vassiliou

● Urmăriți activitatea comisarului Androulla Vassiliou pe Twitter: @VassiliouEU

Bucuresti, 15.05.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.