Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Santinela

Santinela recenzie

Andrew & Lee Child
Editura Trei

“Rusty Rutherford ieșit din apartamentul său într-o dimineață de luni, exact la o săptămână după ce fusese concediat.”

“În același timp în care Rusty Rutherford ieșea din apartament, Jack Reacher intra într-un bar. Se afla în Nashville, Tennessee, la 120 de kilometri nord-est de orășelul adormit al lui Rutherford, și căuta soluție la o problemă. În principal, era o chestie practică. O problemă de fizică. Și biologie. Și anume, cum să suspenzi un ins de tavan fără să provoci prea multe stricăciuni permanente. Tavanului, măcar. Individul îl preocupa prea puțin.”

Domnul în cauză era proprietarul barului și nu plătise muzicienii care cântaseră acolo în acea seară. Iar cum Reacher este apărătorul celor amărâți, nu e de mirare că nu s-a oprit până nu le-a obținut tinerilor banii, precum și o taxă extra pentru deranjul propriu.

Santinela recenzie

 

Reacher este un fost polițist militar care călătorește fără un țel anume. Nu are domiciliu stabil, nici bagaje. Își cumpără haine de la magazine second-hand atunci când cele pe care le are se murdăresc. Nu folosește carduri și nici nu conduce. Face autostopul sau se urcă în autobuze și vede unde coboară.

Întâmplarea face ca după incidentul din restaurant Reacher să ajungă în orașul lui Rusty Rutherford. Și tot întâmplător, Reacher îl vede pe Rusty în timp ce acesta era cât pe ce să pice într-o ambuscadă. Fără a-l cunoaște și fără a ști ce aveau acei oameni cu Rusty, Reacher nu poate sta pe margine. Calculează șansele de câștig și potențialele moduri în care ar decurge confruntarea cu bărbații care voiau să îl prindă pe Rusty și îl salvează.

Dar acest lucru îi nemulțumește pe cei care voiau să îl atace pe Rutherford. Și îl amenință pe fostul polițist militar. Îi spun să stea departe de Rutherford.

Iar asta, pentru Reacher, este o provocare. Și el nu dă niciodată înapoi în fața unei provocări.

Astfel pornește o nouă aventură a lui Jack Reacher. Ca de obicei, există răsturnări de situație și lupte corp la corp. Apar și spioni, dar și huligani în “scenă”.

Intriga complexă, stilul și modul în care se desfășoară acțiunea sunt bine gândite și în linie cu celelalte romane din serie. Iar acest lucru este un atu, ținând cont că acesta este primul roman cu un co-autor, după ce Lee Child a anunțat că nu va mai scrie romane în această serie. Fratele lui a decis să ducă mai departe seria – condiția impusă de Lee (nume real James Dover Grant) fiind ca el să scrie sub numele Andrew Child (numele real al fratelui, sub care a publicat deja cărți, fiind Andrew Grant).

Iată așadar o colaborare de succes și un roman care a ajuns deja bestseller New York Times, lăudat de multe publicații de renume.

„E minunat să fim din nou alături de Reacher, într-o lume unde băieții răi capătă ce merită… O tranziție lină pentru un personaj mult-iubit.” – The Observer

„Santinela include una dintre cele mai ingenioase secvențe de acțiune din istoria recentă (…) Seria continuă fără să-ți dai seama că există și un coautor. Într-un an cu schimbări drastice, fanii se vor bucura de continuitate.” – Publishers Weekly

La Editura Trei au mai apărut și: Ghinioane și încurcături, Personal, Urmărit, Să nu te întorci niciodată, Capcana Margrave, Lună albastră, Timpul trecut, Filiera de la miezul nopții, 61 de ore, Merită să mori, Școala de noapte, Un glonț la țintă.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.