Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

SanoVita, unul dintre liderii pieței de alimente vegetale, lansează platforma de comunicare Zi de zi mai bine

Sanovita - Zi de zi mai bine
  • Nouă platformă de comunicare, nou spot TV, identitate vizuală nouă

SanoVita, principalul producător și distribuitor de alimente de origine vegetală din România, cu o prezență de peste 25 de ani pe piață, lansează platforma de comunicare Zi de zi mai bine, care este și noul slogan al brand-ului. Zi de zi mai bine este un angajament de a fi aproape de toți cei care vor să își îmbunătățească stilul de viață și implicit dieta și de a-i încuraja să adopte, pas cu pas, obiceiuri sănătoase. Noua viziune este exprimată și în primul spot TV al brandului, difuzat pe majoritatea canalelor de televiziune.

„De peste 25 de ani, SanoVita pune la dispoziția românilor nu doar o gamă variată de produse alimentare sănătoase, ci și informații bine documentate despre nutriție, sfaturi de la specialiști pentru un stil de viață mai echilibrat și rețete utile. Zi de zi mai bine este o convingere că „mai binele” este întotdeauna posibil și că ține de fiecare dintre noi să avem o viață mai bună și să trăim mai sănătos. Este totodată un mod de a acționa – marile schimbări încep cu pași mici și continuă cu formarea de obiceiuri sănătoase. Și, nu în ultimul rând, Zi de zi mai bine este și modul în care acționăm la nivel de companie. Suntem motivați de progres – nu doar pe plan operațional, ci și în viața consumatorilor noștri”, a declarat Mircea Stoica, Director General SanoVita.

Campania de promovare

Campania de lansare a noii platforme de comunicare Zi de zi mai bine este prevăzută pentru 9 săptămâni, urmând să fie susținută pe tot parcursul anului 2021, cu declinări pe toate canalele de comunicare. Spotul TV de 20 de secunde va rula pe majoritatea canalelor de televiziune, în paralel cu campania online. Clipul susține ideea că nu e niciodată prea târziu pentru a face o schimbare în bine, important e să începi de undeva și să te bucuri de proces. La fel de important este să te înconjori de persoane care te pot susține în transformare. Așa cum copiii din spot sunt susținătorii mamei atunci când aceasta face primii pași, așa și SanoVita își propune să fie alături de consumatori, nu doar prin produse vegetariene de calitate, ci și printr-o infrastructură complexă de informații și specialiști.

Sanovita - Zi de zi mai bine

Spotul introduce și noul portofoliu BIO SanoVita. Gama BIO este o confirmare a angajamentului brandului de a oferi consumatorilor din ce în ce mai multe opțiuni sănătoase și gustoase, în spiritul Zi de zi mai bine.

O nouă identitate vizuală

Noua indentitate vizuală îmbină personalitatea brand-ului SanoVita cu preferințele și dorințele consumatorilor. Design-ul minimalist pune accent pe atributele esențiale, asigurându-se asftel o comunicare simplă, dar puternică.

Echipă

Ideea de advertising aparține studioului creativ Fennec, producția spotului TV a fost realizată de Studio Set – regizor Radu Bărbulescu, iar de amplificarea media se ocupă McCann Group România. Strategia de comunicare digitală și de conținut pentru 2021, prezența în Social Media și activitățile de PR țin de Free Communication.

Noua identitate vizuală este semnată de echipa creativă Marius Roșu – United Pencils & Alexandra Diniță – Free Communication.

Din partea SanoVita, campania de comunicare este coordonată de o echipă de seniori: Corina Dan (Consultant nutriționist), Daniela Dan (Chef specializat în bucătăria vegetariană și vegană), Nicoleta Băjan (Marketing Director), Alina Iacob (Senior Brand Manager), Liviu Iordache (eCommerce Manager) și Bogdan Niță (Trade Marketing Manager).

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.