Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Samantha Shannon a scris al doilea volum “The Bone Season”

20th Century Fox va ecraniza prima carte din serie

Samantha Shannon, autoarea care a uimit cititorii fantasy din întreaga lume cu volumul “The Bone Season” (tradus la Curtea Veche Publishing și lansat in prezenta autoarei in septembrie 2013) a anunțat cu entuziasm pe blogul personal că tocmai a predat editorilor britanici manuscrisul pentru cea de-a doua parte a seriei de șapte volume. Veștile bune nu se încheie aici pentru fanii seriei, pentru că drepturile de ecranizare au fost oficial achiziționate de 20th Century Fox, în colaborare cu Chernin Enternainment.

“Sunt încântată să anunț că în această dimineață am terminat în sfârșit prima variantă a cărții cu numărul 2”, a anuntat Samantha Shannon pe blogul sau. “Am trimis-o editurii și agentului meu, cu un total de 117,126 de cuvinte – este puțin mai scurt decât varianta finală a cărții The Bone Season, dar e totuși un manuscris destul de consistent. Procesul de a scrie a doua carte a adus după sine o abundență de noi provocări dificile, dar pe care le-am abordat cu entuziasm. Este nemaipomenit să mă pot întoarce în această lume imaginară și să explorez și să creez noi frânturi ale ei, să ajung să cunosc personajele la un nivel mai profund.” Samantha Shannon a descris cu umor și presiunea pe care a resimțit-o, fiind mereu preocupată de calitatea cărții. “Pe scurt, cum e să scrii partea a doua a unei serii? E terifiant, minunat, o ocazie de a învăța multe lucruri noi și abia aștept să puteți citi cartea!”

Compania 20th Century Fox a făcut echipă cu Chernin Entertainment pentru a achiziționa drepturile de ecranizare pentru “The Bone Season”, prima dintre cele șapte cărți incluse în serie. Înțelegerea a fost încheiată cu The Imaginarium, agenția condusă de Andy Serkis și Jonathan Cavendish care a controlat drepturile de ecranizare. “M-am îndrăgostit imediat de dimensiunea și detaliile excepționale ale lumii create. Este o poveste captivantă cu un personaj central grozav – cu toții am căzut imediat de acord că are mare potențial de a fi transformată într-un film” a declarat Andy Serkis, cunoscut pentru rolul său ca Gollum în filmele “Stăpânul Inelelor”.

“The Bone Season” (Curtea Veche Publishing) este povestea eroinei Paige Mahoney în vârstă de 19 ani, care lucrează în lumea interlopă din Scion, Londra. Jobul ei: să scotocească după informaţii, pătrunzând în minţile celorlalţi. Asta, pentru că Paige este Călătoare onirică, o specie rară de clarvăzătoare. În lumea ei, comite înaltă trădare numai prin simplul fapt că respiră. Într-o zi ploioasă, viaţa ei se schimbă pentru totdeauna. Paige este prinsă și trimisă în Sheol, fostul oraş Oxford — ţinut secret vreme de 200 de ani şi controlat acum de puternica rasă a Refaiţilor, venită dintr-o altă lume.

Samantha Shannon s-a născut la Londra, în 1991. A început să scrie la vârsta de 15 ani. Între 2010 şi 2013 a studiat limba şi literatura engleză la St Anne’s College, Oxford. A fost descoperită de faimosul agent literar David Godwin și, în 2012, a semnat un contract cu editura Bloomsbury Publishing (pentru o sumă compusă din șase cifre), pentru primele trei cărți dintr-o serie de șapte, începând cu “The Bone Season”. În același an, Women of the Future Awards a nominalizat-o la The Young Star Award.

Bucuresti, 17.01.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.