Shadow

Saint-Gobain Building Glass premiată la Gala Patronatului Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă

Ca o recunoaștere a eforturilor de a promova sticla cu performanțe deosebite în industria geamurilor termoizolante și a construcţiilor în general, Saint-Gobain Building Glass România a obţinut “Premiul de excelență” în cadrul Galei organizate de Patronatul Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă (PPTT).

Alături de “Premiul de excelență” pentru activitatea companiei, PPTT a acordat şi un premiu individual pentru Managerul Tehnic din cadrul Saint-Gobain Glass, Leon Buzatu, pentru contribuțiile sale deosebite aduse la activitatea Patronatului.

Glass prize

“Saint-Gobain Building Glass este implicată activ în activitatea Patronatului Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă încă din anul 2007, acest parteneriat reprezentând deja o tradiţie pentru noi. Premiile obţinute în cadrul Galei aniversare reprezintă o reafirmare a calităţii produselor noastre, dar şi un prilej de mândrie”, a declarat Norbert Teschner, Director General Saint-Gobain Building Glass România.

Provocarea Saint-Gobain Glass este aceea de a economisi energie şi de a proteja mediul înconjurător, prin sprijinirea construirii de clădiri prietenoase mediului înconjurător, care să ofere în același timp confortul necesar. În România, Saint-Gobain Glass produce sticlă float, sticlă cu depuneri speciale și sticlă laminată.

Evenimentul, organizat cu ocazia împlinirii a 15 ani de activitate a Patronatului Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă a reunit cei mai importanţi jucători din domeniul construcţiilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *