Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Sacosele castigatoare Mega Chic au ajuns in magazinele Mega Image

Design-ul colecției de sacoșe de cumpărături Mega Image este semnat de Alexandru Nimurad, Eduard Felegeanu și Iancu Grindean

Sacoşele de cumpărături ce poartă semnătura designerilor câştigători ai competiţiei de creaţie Mega Chic by Mega Image pot fi, de acum, achiziţionate direct din magazine!

De acum, clienţii Mega Image îşi vor putea personaliza cumpărăturile cu ajutorul unei colecţii de sacoşe reutilizabile, cu un design modern şi atrăgător, ce poartă semnătura unor designeri români. Alexandru Nimurad, Eduard Felegeanu şi Iancu Grindean sunt câştigătorii concursului Mega Chic şi, totodată, cei trei designeri care au conceput cele mai în vogă accesorii de shopping ale sezonului!

În toamna anului trecut, Mega Image a lansat o competiţie de design inedită, care a avut ca scop transformarea în premieră a sacoşelor reutilizabile de cumpărături într-o adevărată colecţie de accesorii de shopping.

Invitaţia a fost lansată către toţi artiştii interesaţi să contribuie la cele mai noi tendinţe ale oraşului. Astfel, având ca sursă inepuizabilă de inspiraţie oraşul şi cultura urbană, au fost realizate cele mai variate şi sofisticate design-uri pentru noile sacoşe reutilizabile Mega Image.

Dintre acestea, juriul a selectat câte un câştigător pentru fiecare dintre cele 3 categorii: Alexandru Nimurad pentru categoria Eco Attitude, Iancu Grindean (Yan Koo) pentru categoria Creaţii româneşti şi Eduard Felegeanu pentru categoria Cult Urban.

Nimurad, câștigător la categoria Eco Attitude, a înfăţişat un stol de prigorii care cuibăresc în malurile nisipoase din sudul ţării. Întreaga sa lucrare este inspirată din mediul acestora de viaţă care este puternic poluat, însă crenguţele fără frunze reprezintă speranţa că vor înmuguri, odată cu venirea unor vremuri mai bune.

Lucrarea câştigătoare din categoria Creaţii româneşti, realizată de Yan Koo, este inspirată din ideea de interacţiune, având scopul de a crea curiozitate în ceea ce priveşte conţinutul sacoşei. El a folosit elemente tradiţionale pentru a fi în ton cu tema categoriei şi pentru a da senzaţia de lucrare handmade, incluzând culori vibrante care să atragă atenţia.

Cea de-a treia lucrare, realizată de către Eduard pentru categoria Cult Urban înfăţişează diversitatea oamenilor din jur şi a încercat să surprindă micile detalii pe care fiecare dintre noi le arată lumii, fie că este vorba de trăsături fizice sau de îmbrăcăminte.

Noile sacoşe sunt, de acum, disponibile în toate magazinele Mega Image și Shop&Go, iar clienții se pot bucura zilnic de una dintre cele mai CHIC creaţii.

“Ne-a bucurat enorm să vedem entuziasmul tinerilor talentați în această inițiativă, prin care și-au dovedit creativitatea pentru a-și pune amprenta pe un produs reprezentativ pentru noi în interacțiunea cu consumatorii Mega Image. Mulțumim pe această cale tuturor participanților, au fost înscrise foarte multe idei care s-au încadrat foarte bine în temele propuse.” explică Adrian Nicolaescu, Director de Marketing Mega Image.

„Mi-a facut mare plăcere să fac parte din juriul concursului Mega Chic, mai ales pentru că am fost plăcut impresionată să descopăr că majoritatea participanților au fost tineri designeri, graficieni, arhitecți, fotografi sau chiar studenți la Arte Plastice. Lucrările au fost creative, originale, cu mesaje clare. Susțin acest tip de inițiativă, mai ales pentru faptul că oferă o șansă concretă unor tineri aflați la început de drum,” declară Domnica Mărgescu, fashion director ELLE Romania.

Roxana Gibescu, curator la galeria de artă contemporană Galateca, afirmă „Sunt extrem de încântată de cele trei lucrari selectate. Alegerea pentru tema Creații Românești a ieșit în evidență prin unicitatea reinterpretării motivelor tradiționale românești în complementaritate cu imaginea Mega Image, prin claritatea mesajului și cromatica dozată a culorilor. Originalitatea și realizarea artistică excepțională, printr-o compoziție delicată, fragilă și echilibrată in acelasi timp, definește perfect tematica Eco Attitude, iar lucrarea câștigătoare a temei Cult Urban are o calitate deosebită a imaginii și o prospețime a ilustrației, care sintetizează cel mai bine spiritul urban pe care Mega Image dorește să îl transmită prin Mega Chic”.

„Am fost plăcut impresionat să văd un număr atât de mare de lucrări înscrise, dintre care destul de multe fiind deosebit de frumoase. Competiția Mega Chic a demonstrat că există un potențial masiv de creativitate în rândul tinerilor artiști și, mai ales, că există disponibilitate și interes pentru un astfel de proiect. Salut Megaintenția de a stimula și promova tinerii artiști români, cred că acest concurs trebuie perpetuat an de an și, de ce nu, prin alte teme frumoase și incitante pentru viitor,” susține Cosmin Gogu, fotograf.

Bucuresti, 03.07.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.