Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

S-au pus in vanzare biletele la Les Films de Cannes a Bucarest

Programul complet al proiecțiilor

Biletele pentru unul dintre cele mai așteptate evenimente ale toamnei au fost puse în vânzare pe Eventbook.ro și la casieriile cinematografelor în care va avea loc Les Films de Cannes à Bucarest, între 23 și 29 octombrie: Cinema Studio, CinemaPRO și Elvire Popesco.

Programul complet al festivalului este disponibil pe www.filmedefestival.ro.

Biletele pot fi achiziționate atât în ziua proiecției, cât și în avans, pe Eventbook.ro, dar și la casieriile celor trei cinematografe.

Prețul unui bilet este de 15 lei pentru ultimele două proiecții din timpul săptămânii și pentru toate proiecțiile din weekend de după ora 17.00 (inclusiv). Pentru celelalte proiecții din timpul zilei, intrarea este 10 lei. Anul acesta, spectatorii pot opta și pentru două tipuri de abonamente: pentru 6 bilete la același cinematograf – obțin un discount de 20% din prețul total al biletelor, iar pentru 10 bilete la oricare sală, orice film – o reducere de20%.



Conferințele Pirateria și cinema-ul. Cum le împăcăm? și Cum, de ce și pentru cine mai scriem despre filme?, din 24-25 octombrie, masterclass-ul susținut de regizorul Jacques Audiard pe 26 octombrie, la Sala de Cinema a UNATC, filmele Un prophète, De battre mon cœur s’est arrêté, Irreversible și proiecția specială pentru copii 101 dalmațieni, scurtmetrajele Ramona, Bad Penny, Kowalski, proiecțiile scurtmetrajelor din programul Romanian Short Waves și documentarele Aristoteles au intrare liberă. Detalii: //filmedefestival.ro/2015/bilete/.

Radu Muntean va deschide proiecțiile de la Cinema Studio cu Un etaj mai sus, filmul selecționat la Cannes în Un Certain Regard, la finalul căreia va avea loc un dialog cu publicul. Pe lângă întâlnirile cu Jacques Audiard, premiat cu Palme d’Or pentru Dheepan, actrița și regizoarea Emmanuelle Bercot, cineastul croat Dalibor Matanic, autorul filmului The High Sun, propus de Croația la Oscar, pe 28 octombrie, de la 20.30, la Cinema Elvire Popesco, Corneliu Porumboiu va prezenta, în premieră absolută, un montaj de 38 de minute dintr-un documentar realizat de el cu aceiași protagoniști, pe aceeași temă, înainte ca subiectul să fie transformat în scenariu de ficțiune. Acesta va preceda proiecția filmului Comoara, distins cu Premiul Un Certain Talent, în Un Certain Regard la Cannes.

Un premiu la Cannes – Canal +, în secțiunea Semaine de la Critique – a obținut și Ramona, scurtmetrajul lui Andrei Crețulescu. Filmul va fi proiectat pe 27 octombrie, de la 15.45, la Cinema Elvire Popesco, alături de Bad Penny și Kowalski, în prezența regizorului. Intrarea este liberă. Accesul este gratuit și la proiecțiile scurtmetrajelor românești din Romanian Short Waves, program inclus în secțiunea ne-competitivă Short Film Corner a Festivalului de la Cannes.

Un best of al filmelor realizate în cadrul atelierului de film documentar Aristoteles Workshop (AW), care aniversează anul acesta 10 ani, va putea fi vizionat în patru calupuri, pe 26, 27, 28 și 29 octombrie, la Elvire Popesco. Aristoteles Workshop a fost fondat în 2005 de actorul Dan Nuțu și de actualul director al Institutului Cultural Român (ICR) de la Berlin, Cristina Hoffman, având până în prezent peste 130 de „absolvenți”. Intrarea este liberă.

Copiii vor avea propriile lor momente în festival, în weekend-ul 24 – 25 octombrie. Ei vor putea vedea, la Cinema Studio, două proiecții încântătoare la care au intrarea liberă: 101 dalmațieni, filmul care a cucerit în 1996 inimile și zâmbetelor tuturor fanilor Disney, cu Glenn Close în rolul diabolicei Cruella și Les Vacances du Petit Nicolas, o adaptare a cărților pentru copii scrise în anii ’60 de René Goscinny (creatorul lui Asterix) și Jean-Jacques Sempé.

Între 23 și 29 octombrie, la Cinema PRO, Cinema Studio și Cinema Elvire Popesco, vor rula câteva dintre cele mai aplaudate filme de la Cannes, unele distinse cu marile premii – Dheepan (Palme d’Or), The Lobster (Premiul Juriului), The Assassin (Premiul pentru Regie), Chronic (Premiul pentru scenariu), maratonul de 338 de minute Arabian Nights, Tale of Tales (cu Salma Hayek și Toby Jones), Louder than Bombs, Mustang (un „The Virgin Suicides” în versiune orientală), La tierra y la sombra (Camera d’Or). Vor fi lansate și câteva provocări în cadrul unor dezbateri despre piraterie și critică de film, în weekend-ul 24 – 25 octombrie, iar un concurs îl va trimite pe câștigător direct la Cannes.

Spotul oficial al evenimentului poate fi vizionat aici:

Spot oficial: https://youtu.be/1y2k_fxhwGk
Program: //filmedefestival.ro/2015/program/

Lista filmelor:
//filmedefestival.ro/2015/category/filme/
Bilete: //filmedefestival.ro/2015/bilete/
.

Bucuresti, 15.10.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.