free download 78 travel guides written by experts

S-a încheiat ediția cu numărul șapte a Romanian Design Week, cea mai amplă de până acum

#rdw2019 #RDW2019 #romaniandesignweek #TheInstitute

Ediția cu numărul șapte a Romanian Design Week a înregistrat peste 30 000 de vizitatori în cadrul expoziției centrale, care a fost amenajată în clădirea BCR din Piața Universității, în perioada 18-26 mai. Alte mii de participanți s-au bucurat de evenimentele organizate în cele trei comunități creative care s-au activat în festival – Industria Bumbacului, Creative Tribe și Încotroceni, dar și de celelalte formate ale evenimentului – RDW Awards by glo, o colecție de expoziții-capsulă, un concept store cu produse semnate de designeri locali, dezvoltat în parteneriat cu George, primul banking inteligent, dar și o serie de talk-uri cu și despre design susţinute de MedLife.

„Sper că Romanian Design Week 2019 și-a atins obiectivul de a genera, chiar dacă este vorba despre un demers ce necesită constanţă, o atitudine ceva mai relaxată faţă de design în general şi cu precădere faţă de cel românesc. Designul nu este o nişă adresată unui public elitist, format exclusiv din fins connaisseurs, ci unei audienţe largi. Dacă acum şapte ani, la începuturile timide ale Romanian Design Week, ne era greu să adunăm proiecte, pentru că oamenii erau temători, anul acesta au fost înscrise peste 500. Ediţia din 2019, dedicată comunităţilor creative, a fost una efervescentă, un melanj surprinzător între planul estetic şi cel funcţional ”, a declarat Andrei Borțun – CEO The Institute.

Romanian Design Week 2019 s-a remarcat prin complexitatea și numărul proiectelor propuse, dar și prin traseul expozițional unic, vizitatorii putând să descopere în premieră clădirea BCR, monument istoric ce a surprins prin grandoare și prin integrarea conținutului expozițiilor. Ca de fiecare dată, festivalul și-a propus să demonstreze potențialul creativității de a deveni un instrument de coeziune comunitară, un ingredient indispensabil în procesele de regenerare și dezvoltare urbană, dar și o resursă importantă pentru strategiile de dezvoltare economică.

Romanian Design Week 2019 38

Astfel, #RDW2019 a însemnat o expoziție centrală care a prezentat peste 200 de proiecte de design, grafică și arhitectură, a doua ediție a RDW Awards by glo, demers ce încurajează excelența în industriile creative și promovează designerii români, o selecție de 16 expoziții capsulă semnate de creativi și organizații locale, dar și din Moldova sau Franța, precum și un concept store de unde doritorii au putut achiziționa obiecte atent curatoriate, imaginate de unii dintre cei mai talentați designeri autohtoni.

La acestea s-a adăugat o serie de zece talk-uri care au abordat o gamă largă de subiecte din sfera design-ului. Participanţii au putut afla detalii despre parcursul unor branduri locale de succes, și-au însușit reguli aplicabile la nivel cromatic pentru a accentua experienţa senzorială, au aflat detalii despre politicile arhitecturale, dar și despre tehnici de printare 3D şi multe altele.

Arhitectura expoziției centrale a fost semnată, ca în fiecare an, de Attila KIM Architects.

Din board-ul creativ Romanian Design Week 2019, care a selectat atât proiectele prezentate în expoziția centrală, cât și câștigătorii RDW Awards, au făcut parte Ștefan Ghenciulescu, arhitect, critic şi cercetător în domeniul arhitecturii şi urbanismului, redactor-şef al revistei Zeppelin, conferenţiar universitar în cadrul UAUIM; Adrian Soare, co-fondator și membru al echipei CUMULUS; Iulia Stanciu, arhitect, fondator și asociat la biroul de arhitectură STARH, doctor în arhitectură și profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București; Dorin Ștefan, arhitect, profesor universitar, doctor în arhitectură – pentru secțiunea Arhitectură; Andrei Iovu, redactor-șef Harper’s Bazaar; Domnica Mărgescu, director de modă Elle; Maurice Munteanu, editor de modă Elle; Irina Schrotter – pentru secțiunea Fashion; Mihai Gurei, Creative Director și Owner Intro; Mihnea Ghilduș, designer de produs, fondator platforma Dizainăr, Director Creativ DZNR Studio; Carolin Ivănescu, Head of Design pentru unul dintre cei mai mari producători de mobilă din România – pentru secțiunea Product Design; Adrian Boțan, Preşedinte Creative Council Europe şi Global Executive Creative Director, McCann Worldgroup; Ovidiu Hrin, fondator și lider Synopsis; Roman Tolici, pictor – pentru secțiunea Graphic Design & Ilustrație.

Fiecare dintre clusterele creative care s-au activat la Romanian Design Week 2019 s-a remarcat prin activitățile propuse pentru vizitatori.

Industria Bumbacului – Bucharest Creative Cluster și-a invitat publicul să cunoască un ecosistem dinamic în care orice minte creativă şi-a putut găsi spațiul de co-working, să viziteze prima bibliotecă de materiale din Europa de Sud-Est – MATER și să ia parte la o serie de open doors în care ateliere și birouri şi-au deschis larg porțile pentru a-și primi oaspeții, workshop-uri pe teme diverse, de la printare 3D la arta improvizației și chiar un wrap-up party pe terasă, sub clar de lună.

Creative Tribe a chemat vizitatorii să ia parte la un exercițiu multidisciplinar care a adus în prim-plan specificul comunității lor. Peste 15 entități şi-au desfăşurat forțele, atingând domenii precum foto-video, fashion design, pictură, sculptură, producție de film, curatoriat de artă, muzică sau design de obiect.

Încotroceni, una dintre cele mai închegate comunități ale orașului, s-a activat în ultimul weekend din festival cu o nouă ediție a Bazar de Cotroceni, care a avut ca temă reciclarea.

Cea de-a doua ediție a RDW Awards by glo a reprezentat la rândul său un succes. În cadrul galei de premiere, care a avut loc la Teatrul Odeon, au fost oferite 16 premii pentru proiecte de arhitectură, design grafic și ilustrație, design de produs și fashion: Studio Est – Farmacia CC; Alexandru Szuz Pop – renovarea locuinței de la etajul întâi din imobilul Villa ERTLER; Studioul Zeppelin – reamenajarea Casei Memoriale Anton Pann; Stardust Architects* – reamenajarea concept store-ului Meșteshukar ButiQ – Mbq: Războiul de ţesut; STARH architecture office – Sediul filialei București a Ordinului Arhitecților din România; Grapho_mat – identitatea vizuală a proiectului cultural Cele Mai Frumoase Cărți; Daniel&Andrew – o serie de afişe pentru serile de film „Fiction Tuesdays” ale Centrului Ceh din Bucureşti; Glitch – pentru identitatea şi comunicarea evenimentului Marele Party ZU; Visual Playground – grafica evenimentului Visual Playground 2019; Dare to Rug – Shade, patru covoare grafice și colorate create prin metoda hand-tufted; TiKA lab – Your Modular Design Set; Deltacraft – Weave Screen, Delta Pendant Lamp, Dom pentru Letea, Seating Volumes; Carmen Secăreanu – colecția Fall 2019; Ferencz Borbala – colecția The Return of the Shreds; SEEN USERS – colecția SEEN 5.0 Made in Romania; Ana Alexe – Autopsie.

Mai multe informații despre RDW sunt disponibile pe www.romaniandesignweek.ro.

Parteneri RDW 2019:
Un proiect: The Institute
Prezentat de: George, primul banking inteligent
Susținut de: glo
Parteneri: ABSOLUT, Brico Depôt, CEMACON, illy, IKEA, Jidvei, MedLife, Mol, Renault România, VERLA
Un proiect co-finanțat de: AFCN
Co-producători: Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Expo Arte, Institutul Cultural Român
Parteneri media strategici: Promenada Mall, Rock FM, Radio Romania Cultural, TVR
Parteneri media: Arhitext, BigSEE, Compania Națională Aeroporturi București, Designist, DesignWanted, Dezeen, feeder.ro, Glamour, Icon Design Italia, Igloo, IQads, Inspirationist, Modernism, Molecule F, Revista Arhitectura, RFI Romania, Șapte seri, thesignspeaking, V Fair, TPS ENGAGE, Zeppelin, Zile și Nopți.

Creație: Gavrilă și Asociații
Furnizori oficiali: 360Revolution, Hotel InterContinental, kaustik, ove.ro
Partener de monitorizare: mediaTRUST România

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *