Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ruxandra Papuc preia funcțiile de Global ECD & Partner al AIN`T, shopul de creație își extinde expertiza la nivel de CEE și global

AIN`T logo

Începând cu luna aprilie, Ruxandra Papuc, creativă de renume internațional și multi-premiată la cele mai importante festivaluri din lume, fost Director Executiv de Creație McCann WorldGroup România, se alătură oficial agenției independente AIN’T. În noul ei rol de Global Executive Creative Director & Partner, va face echipă cu CCO-ul Jorg Riommi la conducerea departamentului de creație, pentru atingerea obiectivelor setate și punerea AIN’T pe piața agențiilor internaționale de succes.

Cu sediul central în Milano, Italia, și lucrând la nivel global, AIN’T oferă servicii de strategie creativă, idei de creatie care pot fi implementate cross-media (de la video la digital, de la activări și experiențial, la campanii 360 integrate etc), toate oferind calitate globală de top, atât prin producția tradițională, cât și în AI. Echipele shopului de creație se formeaza agil si flexibil, aducand impreuna ad hoc cei mai buni specialiști internaționali (deseori premiați), aleși pe sprânceană, în funcție de sarcina specifică necesitată de fiecare proiect.

AIN`T logo

„Suntem fericiți și încântați să o primim pe Ruxandra în echipa de bază AIN’T pe poziția de ECD și partener și aștept cu nerăbdare să lucrez îndeaproape cu ea pentru a realiza work creativ remarcabil în Europa Centrală și de Est și la nivel global, sub viziunea AIN’T. O cunosc pe Ruxandra de mulți ani și sunt un fan al muncii și abordării ei: ea întruchipează valorile AIN’T fiind curajoasă, directă și cu nivelul perfect de îndrăzneală necesar,” a declarat Jorg Riommi, Founder & Chief Creative Office al AIN’T.

Mai mult de atât, conform acestuia, Ruxandra este un mare susținător și un exemplu perfect la care să privim atunci când vine vorba de leadershipul feminin în industria creativă, în care crede profund și pe care îl susține prin toate activitățile sale.

“Pe măsură ce AIN’T crește și își dezvoltă plaja de clienți globali, faptul că o avem pe Ruxandra în echipa noastră, lucrând din București, ne asigură nu numai o stabilitate la nivel local pentru clienții ambițioși din CEE, dar formează și triunghiul perfect cu Milano și Paris – acolo unde este stabilită Global Client Leadul nostru Ivanna Skulska Lowe și întărește arhitectura noastră globală,” a adăugat Jorg Riommi.

Cu sute de campanii de succes la nivel internațional pentru unele dintre cele mai mari branduri internaționale, precum Coca-Cola, Mastercard, Vodafone și multe, multe altele, Ruxandra a cucerit zeci de premii extrem de importante la festivaluri precum Cannes Lions, Eurobest, One Show, Andy, Golden Drum și Effie Europe. Lucrările ei au apărut în colecția permanenta a Museum of Modern Art din New York și se poate mândri ca fiind parte din jurii de publicitate și film prestigioase, inclusiv Cannes Lions.

Ruxandra Papuc de-abia așteaptă ziua când leadershipul feminin va deveni atât de comun încât ea nu va mai trebui să fie un suporter atât de aprig, așa cum a avut oportunitatea să o facă în cadrul programului oferit de Cannes Lions’ See it, be it. În plus, din poziția de speaker a susținut mai multe masterclass-uri și seminarii despre procesele creative, fiind o prietenă a școlilor de publicitate și ale evenimentelor din întreaga lume.

„Întotdeauna am admirat viziunea lui Jorg. Suntem concurenți de mult timp, dar ne-am întâlnit în festivaluri jurizând împreună, cu aceeași pasiune pentru munca de calitate. Şi pentru umorul sec, mâncarea italiană și băuturile spirtoase românești. Dar povestea asta va veni mai târziu. Când a apărut oportunitatea de a face echipă tocmai pentru dezvoltarea unor campanii bazate pe excelențǎ creativǎ, cu agilitatea unei agenții challenger, într-o rețea independentă, mi s-a părut că așa ne-a fost scris! AIN’T sfidează vechile modalități de lucru ale agențiilor de publicitate, cu unicul scop de a cultiva cea mai bună creativitate pentru cele mai bune rezultate. Colaborăm cu un grup extins de talente de pe tot globul pentru a oferi partenerilor noștri idei cu răsunet. AIN’T nu este o agenție, suntem talent, pasiune și cunoștințe care vin împreunǎ pentru o muncă despre care credem că veți citi în multe articole cât de curând,” a spus Ruxandra Papuc, Executive Creative Director & Partner AIN’T.

La rândul ei, Ivanna Skulska-Lowe, Global Client Lead AIN’T, a declarat: „La AIN’T ne concentrăm pe colaborarea strânsa cu clienții și pe creativitatea strategică, pentru a construi soluții care rezonează cu aceștia. Adresându-ne nevoilor unice ale fiecărui brand, oferim campanii personalizate care se conectează cu publicul și sunt livrate cu agilitate. Cu o abordare simplificată și transparentă, creativitatea noastră îndrăzneață depășește media plătită pentru a capta atenția și a lăsa un impact de durată, ajutând vocea fiecărui brand să iasă în evidență într-un mod semnificativ”.

Despre AIN’T

AIN’T este un shop creativ care încorporează o serie de talente remarcabile, conectate prin misiunea excelenței creative. Cu sediul în Milano, Italia, lucreazǎ la nivel global, dezvoltând Ideas With Thunder (Idei ce ies puternic în evidență, idei care fac diferența pentru branduri și oameni).

Businessul are la bază strategia creativă, conceperea ideilor creative potrivite pe toate media (de la video la digital, de la activări la experiențial și la campanii integrate 360 de grade și tot ce se află între ele), cu producție de talie mondială, atât tradițională, cât și pentru și prin AI.

AIN’T are un mod de lucru agil și flexibil pentru fiecare proiect aducând împreună cea mai bună echipă internațională (deseori premiată), în funcție de sarcina specifică de care are clientul nevoie. Fără cheltuieli generale, fără chirii scumpe pentru clădiri goale, fără întâlniri lungi care ar fi putut fi un Whatssap. Cu acest model, scopul AIN’T este să provoace peisajul publicitar actual, devenind alternativa la marile companii birocratice de tip old-school, știind că același produs poate fi livrat într-un mod mult mai simplu și flexibil, la nivelul anului 2025.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.