Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Rugbistul Marcel Toader vs. actorul Paul Ipate – cine va părăsi Ferma vedetelor?

Ieri seară, Ferma vedetelor a adus în fața telespectatorilor o ediție plină de umor, strategii și alianțe. Tensiunea și micile neînțelegeri nu s-au lăsat așteptate, iar jocurile au fost făcute cu tact și subtilitate.

Marcel Toader a ales să se dueleze cu Paul Ipate pentru un loc în cursa către marele premiu de 50.000 de euro și titlul de Fermierul anului.

Ediția de ieri seară a fost lider de audiență pe toate segmentele de public, fiind urmărită de aproximativ 1.7 milioane de telespectatori, la nivel național, pe întreg intervalul de difuzare, între 20:30 – 22:34. Cel mai urmărit minut al competiției, de la 21:56, a reunit peste 2 milioane de telespectatori. La nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, Ferma vedetelor a fost lider de audiență, obținând 9.5 puncte de rating și 23.8% share, în timp ce postul clasat pe locul doi a obținut 4.7 puncte de rating și 11.7% share.

Ziua a început cu vizita Iuliei, pentru a alege fermierul săptămânii, iar Octavian Strunilă a câștigat cu unanimitate de voturi funcția de conducere a fermei. El a ales să îi pună servitori pe Maria și Marcel, iar cel din urmă a fost ales și ca prim duelist: „Deviza este Marcel acasă, Marcel afară!”, a declarat Strunilă. „Știu foarte bine ce gândește Strunilă!”, a completat Marcel.

Nea Rață a venit să instaureze săptămâna olimpică în fermă, dar și să dea sarcina săptămânii: să construiască o cușcă de iepuri. Nici fermierii nu s-au lăsat mai prejos și au făcut o listă de cerințe: 3 kilograme de crenvurști cu muștar și pâine sau 40 de mici. Cum nu s-a putut conforma cerințelor fermierilor, Nea Rață le-a dat câteva probe, pentru a mai câștiga câte ceva de mâncare. Concursul de făcut cârnați le-a dat fermierilor șansa de a câștiga carne pentru mâncare.

Bicicleta statică cu care fermierii au trebuit să facă turul Ciprului pe rând până la următoarea cântare a cocoșului le-a pus și foarte multe condiții. Ei au avut un borcan cu sarcini pe care trebuiau să le îndeplinească după ce își terminau tura de pedalat. Sarcinile amuzante au dat tonul bunei dispoziții în fermă, iar glumele s-au ținut lanț. Astfel, Vasile i-a făcut o declarație de dragoste Elenei, Marcel l-a transformat pe Denis în saltea, Maria a mers la toți colegii să le îndeplinească câte o dorință, iar de aici au urmat multe alte momente pline de umor.

„Pentru că ați făcut turul Ciprului, olimpiada sportivă, haideți să mergem să vă dau premiul!”, le-a spus Nea Rață după ce le-a verificat numărul de kilometri parcurși. Fermierii au pescuit, cu bețe, scoici dintr-un acvariu și, astfel, și-au suplinit cu fructe de mare caloriile arse la pedalare.

După o lungă așteptare, negustorul a ajuns în fermă mai bogat ca niciodată: „Când l-am văzut pe poartă îmi venea să îl mănânc și pe el!”, a spus Sorana. Ei au reușit să cumpere cele necesare, au primit reducere și multe cadouri din partea simpaticului negustor.

Iulia a venit să vadă cu cine vrea Marcel să se dueleze. Cele două tabere s-au împărțit la masă și discuțiile s-au aprins. Denis a fost cel care a rupt tăcerea și a vorbit despre tacticile de influențare din fermă: „Dacă mă alegi pe mine, cred că le faci jocurile!”. Marcel a ales în cele din urmă și a dat verdictul final: „O să ascult indicațiile prețioase ale lui Strunilă și îl aleg pe Ipate!”.

În această seară, telespectatorii vor vedea un duel de proporții între doi candidați puternici, unul fizic și unul psihic. Lupta pentru supremație în Ferma vedetelor se dă în arena duelului cu probe pline de tensiune.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.