free download 78 travel guides written by experts

„Royal Fashion”, la a 10-a reprezentatie pe scena Teatrului National de Opereta Bucuresti

Compania de Teatru „Passe Partout Dan Puric” va susține cea de-a 10-a reprezentație a spectacolului „Royal Fashion” care va avea loc pe scena Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian” București, miercuri 12 ianuarie, la orele 19.00.

„Royal Fashion” este o parabolă inedită a monarhiei, realizată cu mijloace originale, îmbinând pantomima, baletul, stepul dar și cadrilul cu rockul. Balerinii și actorii reinstaurează grația, ca formă a inefabilului.

Puteți descoperi în acest spectacol, marca Dan Puric, umor, pasiune, subtilitate durere, caință dar și speranță, într-o poveste despre drame colective și personale care ne-au marcat, direct sau indirect, destinul fiecăruia dintre noi. “Royal Fashion” nu este doar o punere în scenă a unor momente importante din istoria monarhiei ci, în concepția lui Dan Puric, reprezintă un mod de a ne cunoaște și de a ne redescoperi originile și valorile.

Costumele realizate de Doina Levința, scenografia Corinei Grămoșteanu și coregrafia lui Traian Vlas completează lumea imaginată de Dan Puric, nuanțând momente și spărgând conveniențe.

Distribuția: Ileana Olteanu, Violeta Huluba, Nadejda Dimitriu, Lelia Marcu, Adriana Nicolae, Mihaela Ailincai, Antoanela Vladescu, Ion Parea, Dragos Huluba, Adrian Nour, Stefan Ruxanda, Paul Cimpoieru, Silviu Oltean, Vadim Rusu, Petre Voicu, Petru Ciobanu, Traian Vlas, Diana Ferencz, Corina Aldea, Monica Strat, Andreea Toma, Delia Serban, Luminita Dinca, Ruxandra Andruta, Diana Nastase, Eugenia Stoian, Consuela Ciont, Oana Valceanu, Cristina Osiceanu.

Biletele se găsesc la Teatrul National de Operetă "Ion Dacian" (tel. 021 313 63 48 sau pe www.eventim.ro).

Bucuresti, 09.01.2011

{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *