Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Românii spun „Danke” la cumpărături: Topul companiilor cu capital german din România este alcătuit preponderent din retaileri

Comert international Romania-Germania

Top 10 Companii cu capital german prezente în România include 4 lanțuri de retail, astfel că acest sector este cel mai bine reprezentat din punct de vedere numeric. Cu toate acestea, deși comerțul este un sector de importanță majoră pentru investițiile germane în România în 2018, acesta a fost detronat în topul general al industriilor de către industria prelucrătoare, potrivit analizei „Top companii germane în România” realizate de experții KeysFin cu ocazia sărbătoririi Zilei Unității Germane.

Cea mai mare companie cu acționariat direct, majoritar german după cifra de afaceri din 2018 prezentă pe plan local este KAUFLAND ROMÂNIA SCS (2,3 miliarde de euro). Aceasta este urmată în top de BRITISH AMERICAN TOBACCO (ROMÂNIA) TRADING SRL (2 miliarde de euro, controlată în totalitate de BRITISH AMERICAN TOBACCO (HAMBURG INTERNATIONAL) GMBH și LIDL DISCOUNT SRL (1,7 miliarde de euro). Următorii retaileri prezenți în top 10 sunt SELGROS CASH & CARRY SRL (799,4 milioane de euro) – locul 6 și REWE ROMÂNIA SRL (742,2 milioane de euro) – locul 7.

Însumat, top 10 companii controlate direct, majoritar de investitori din Germania au atins în 2018 o cifră de afaceri de peste 12 miliarde de euro. Diferența, de aproximativ 13 miliarde de euro, până la cifra totală de afaceri realizată de companiile cu pondere directă, majoritară germană, de 25 miliarde de euro, se împarte între aproximativ 4200 companii, care provin din sectoare diferite: pe lângă comerț și industria prelucrătoare, se mai regăsesc activitățile profesionale, IT&C-ul, transportul și depozitarea, intermedierile financiare, imobiliarele, construcțiile și agricultura.

Comert international Romania-Germania

„Germania rămâne un partener strategic comercial al României, însă topul companiilor germane ne arată și potențialul altor sectoare în relațiile economice dintre cele două țări. Industria prelucrătoare a cunoscut un avans deloc de neglijat, reușind astfel să se claseze pe prima poziție în acest top, cu cea mai mare cifră de afaceri cumulată, de peste 11,5 miliarde de lei în 2018. Acest lucru dă un semnal pozitiv investitorilor străini, care sunt din ce în ce mai atrași de posibilitatea de a obține profituri în acest sector, însă dezvoltarea acestui sector va fi puternic influențată și de aspectul legat de resursele umane: găsirea de personal calificat pe plan local va determina evoluția viitoare a industriei prelucrătoare în România. Pe de altă parte, în cazul comerțului, rezultatele sunt previzibile țînând cont de modelul de creștere bazat pe consum”, a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

Potrivit analizei realizate de experții KeysFin, Germania își menține statutul de prim partener comercial, fiind totodată și principala țintă a exporturilor României, înregistrând, în ultimii cinci ani, un avans de peste 54%, ajungând la suma totală de 15,6 miliarde de euro în 2018. De asemenea, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, valoarea schimburilor comerciale dintre cele două țări a crescut în 2018 cu 52% față de 2014 și cu 10% față de 2017, ajungând la peste 32,5 miliarde de euro.

Mai mult, importurile din Germania au crescut cu 31% față de 2014, ajungând la aproximativ 17 miliarde de euro în 2018. Pe de altă parte, România a înregistrat în raport cu Germania al VII-lea deficit comercial (1,4 miliarde de euro în 2018) după cele înregistrate cu economiile din China, Polonia, Ungaria, Rusia, Turcia și Olanda.

GERMANIA, AL DOILEA INVESTITOR STRĂIN DIRECT ÎN ROMÂNIA

Potrivit metodologiei Băncii Naționale a României, investițiile străine directe în România au crescut cu 66% față de acum 10 ani, atingând un nivel record de 81,1 miliarde de euro în 2018. În acest context, investițiile cu capital german s-au menținut de asemenea pe un trend ascendent, crescând cu 37% și ajungând la un nivel maxim istoric de peste 10 miliarde de euro, în aceeași perioadă.

De altfel, în ultimii 10 ani, Germania s-a numărat constant printre cei mai mari 3 investitori străini, din 2016 ocupând poziția a doua, după Austria.

IMPACTUL INVESTIȚIILOR GERMANE DIRECTE ÎN ECONOMIE

Dintre cele peste 18.000 de companii care au acționariat german, există peste 4.200 de companii cu o pondere directă, majoritară (de peste 50%). Cifra de afaceri a companiilor controlate direct, majoritar de investitori din Germania* a fost de aproximativ 25,4 miliarde de euro în 2018, conform datelor publicate de acestea la Ministerul Finanțelor Publice.

Principalele sectoare în care se remarcă investițiile germane după cifra de afaceri în 2018 sunt: industria prelucrătoare (11,5 miliarde de euro; 45,4%), comerț (11,4 miliarde de euro, 45% din total) și IT&C (555 milioane de euro; 2,2%).

În ceea ce privește profitul net al companiilor cu acționariat direct, majoritar german, acesta a fost de aproape 1,4 miliarde de euro în 2018. În topul cele mai profitabile sectoare s-au situat industria prelucrătoare, comerțul și activitățile profesionale, care împreună au generat, în 2018, profituri nete de 1,1 miliarde de euro (85% din total).

Pe de altă parte, companiile cu capital german au adus la bugetul de stat aproape 450 de milioane de euro în 2018, sumă reprezentând valoarea impozitului pe profit, a cheltuielilor cu asigurările și protecția socială și celelalte impozite, taxe și vărsăminte asimilate.

Companiile controlate de investitorii germani au avut peste 202 mii de angajați în 2018, cei mai importanți angajatori activând în industria prelucrătoare (132 mii angajați) și comerț (38 mii). Potrivit datelor KeysFin, cheltuielile totale cu personalul s-au ridicat la 2,8 milioane de euro. Așadar, costul mediu per angajat a fost de 13,7 mii de euro, în timp ce productivitatea medie per angajat a fost de 125,6 mii de euro, rezultând astfel un un raport cost/productivitate de 11% în 2018.

HARTA ROMÂNEASCĂ A INVESTIȚIILOR GERMANE

La nivelul celor mai importante județe din țară, unde există firme cu acționariat german, Capitala conduce detașat cu o cifră de afaceri de peste 8,5 miliarde de euro, sumă care reprezintă peste 33% din total, urmată de județele Brașov (3,3 miliarde de euro; 13,2% din total) și Timiș (2 miliarde de euro, 8,2 % din total).

REȚETA RETAILULUI GERMAN „PRINDE” LA CONSUMATORII ROMÂNI

Companiile germane din domeniul comerțului obțin rezultate remarcabile nu doar în topul companiilor cu aceeași țară de origine, ci și în topul general al retailerilor care activează în România.

Astfel, luând în considerare cifra de afaceri realizată de lanțurile de retail din România în 2018, companiile germane sunt și în acest caz pe primele poziții. Mai mult, KAUFLAND România ocupă și de această dată locul 1.

Formatele de magazine care prind la români sunt diferite: de la hypermarket-uri, la discounteri și până la magazine de proximitate, clienții locali aleg însă într-o măsură din ce în ce mai mare lanțurile cunoscute, în detrimentul magazinelor independente, care pierd teren de la an la an.

Notă: analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanțelor (la sfârșitul perioadei) care au în structura acționariatului o participație germană directă, majoritară (peste 50%). Toate cifrele sunt exprimate în euro, la cursul mediu anual publicat de BNR iar datele au fost extrase în septembrie 2019.

* În cazul entităților financiare (spre exemplu DEUTSCHE LEASING ROMANIA IFN SA, GOTHAER ASIGURARI REASIGURARI SA, MERCEDES-BENZ LEASING IFN SA, SIGNAL IDUNA ASIGURARE REASIGURARE SĂ, PROCREDIT BANK SA, WIRECARD ROMANIA SA, etc.) în cadrul analizei s-au folosit veniturile totale din 2018 în locul cifrei de afaceri.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.