Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Romania incepe campania de calificare la Eurobasket 2015

Federația Română de Baschet anunță că reprezentativa națională masculină a României joacă duminică primul meci din cadrul calificărilor la Eurobasket 2015, tricolorii pregătiți de antrenorii Marcel Țenter, Claudiu Fometescu și Milorad Perovic urmând să întâlnească, la Pezinok, cu începere de la ora 18:00, selecționata similară a Slovaciei. Tot în etapa inaugurală a Grupei F, naționala Suediei va primi, duminică, de la ora 18:00, în Sala Sporturilor din Lulea, replica selecționatei Letoniei.

După mai bine de o lună de pregătiri intense, în care a avut și o serie de zece meciuri amicale cu Germania, Macedonia, Georgia, Austria, Tunisia, Elveția, Olanda, Bulgaria și Danemarca, naționala masculină a României așteaptă cu mare interes debutul de duminică din cadrul Grupei F din campania de calificare la Eurobasket 2015.

Aflați în pregătire în Arena de Baschet din Capitală, tricolorii sunt optimiști și speră să-și îndeplinească misiunea de a duce România la turneul final European.Baschetbaliștii pregătiți de antrenorii Marcel Tenter, Claudiu Fometescu si Milorad Perovic consideră că primul joc oficial, din Slovacia, este extrem de important în economia calificării, o eventuală victorie împotriva naționalei pregătite de antrenorul Milan Cernicky aducând un plus de moral și încredere.

“Pornim cu șansa noastră în această campanie de accedere la Eurobasket 2015. De aceea ne-am și pregătit intens în ultima perioadă pentru a obține calificarea la turneul final de anul viitor. Acum, nu trebuie, însă, să ne consideram nici favoriții grupei, deoarece vom întâlni adversare foarte puternice. Ne bazăm în primul rând pe unitatea grupului și, dacă ne vom lupta pentru fiecare minge, putem spera la calificare! Cred cu tărie, însă, ca anul acesta avem o șansă foarte mare, pe care nu trebuie să o irosim… Cel mai puternic adversar, de fapt favorita grupei, este în opinia mea echipa Letoniei, cu mulți jucători cu experiență, care evoluează în campionate foarte puternice. Mai sunt Suedia și Slovacia, echipe care nu sunt de nebătut. Suedia este mai puternică, chiar dacă va fi fără jucătorii din NBA, iar la Slovacia important este dacă joacă sau nu Anton Gavel. Oricum, noi ne concentrăm pe jocul nostru, deoarece avem mare nevoie de o victorie în primul meci, atât pentru moralul și încrederea echipei, cât mai ales pentru economia calificării. Contează fiecare joc și fiecare pas pe care-l facem în această grupă.” declară Mihai Silvășan, căpitanul naționalei României.

Vedeta naționalei Slovaciei, Anton Gavel, care a semnat recent pentru echipa germană Bayern Munchen, nu apare pe lista oficială de la FIBA-Europe, numele sportivului nefiind trecut de federația din Slovacia. Totuși, vedeta din Euroligă și-a exprimat clar disponbilitatea de a evolua pentru naționala țării sale. O altă absență este coordonatorul de joc Richard Grznar, posibilul înlocuitor al lui Anton Gavel, antrenorul Cernicky anunțând, însă, că tânărul sportiv nu este disponibil pentru campania din această vară. În aceste condiții, Slovacia se va prezenta, conform FIBA-Europe, fără Gavel și Grznar, doi jucători importanți, dar misiunea tricolorilor nu va fi deloc mai ușoară, mai ales că primul meci este în deplasare. În tabăra tricoloră nu există probleme medicale majore, iar staff-ul tehnic a păstrat în pregatire un lot format din 14 sportivi, urmând ca 12 dintre aceștia să facă deplasarea în Slovacia.

Mai jos vă prezentăm lista sportivilor prezenți la antrenamentele din Arena de Baschet, precum și componența staff-ului tehnic:
1. Mandache Andrei (Gaz Metan Mediaș)
2. Silvășan Mihai (U-Mobitelco BT Cluj-Napoca)
3. Baciu Cătălin (U-Mobitelco BT Cluj-Napoca)
4. Țîbîrnă Bogdan (CSM Oradea)
5. Szijarto Levente (CSU Asesoft Ploiești)
6. Nicoară Titus (CSM Oradea)
7. Gutoaia Adrian (CSU Asesoft Ploiești)
8. Jucan Teodor (BC Mures Tg. Mureș)
9. Tudor Adrian (CSA Steaua CSM Eximbank)
10. Popa Calotă Octavian (CSU Atlassib Sibiu)
11. Mihai Paul (CSA Steaua CSM Eximbank)
12. Vlad Moldoveanu (PGE Turow Zgorzelec – Polonia)
13. Torok Rolland (BC Kormend – Ungaria)
14. Andrei Dragoș (BC Timișoara)

Staff-ul tehnic este format din:
Marcel Țenter – antrenor principal
Claudiu Fometescu – antrenor secund
Milorad Perovic – antrenor secund
Adrian Resteman – kinetoterapeut
Mircea Lazăr – maseur
Toma Marius – team-manager

Conform programului anunțat de FIBA-Europe, mai jos este calendarul jocurilor pe care naționala României le va susține în această campanie de calificare la Eurobasket 2015:
10.08.2014
Slovacia – România (la Pezinok, ora 18:00)
13.08.2014
România – Suedia (la Sibiu, ora 19:00, în direct pe DIGI SPORT)
17.08.2014
Letonia – România (la Riga, ora 20:15)
20.08.2014
România – Slovacia (la Sibiu, ora 19:00, în direct pe DIGI SPORT)
24.08.2014
Suedia – România (la Boras, ora 18:00)
27.08.2014
România – Letonia (la Sibiu, ora 19:00, în direct pe DIGI SPORT)

Bucuresti, 07.08.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.