Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

RIGK isi imbunatateste procesul decizional cu SeniorERP si SeniorVisualBI

RIGK România, filiala locală a companiei germane cu același nume – specializată în recuperarea și colectarea materialelor secundare din activitatea clienților săi – a ales să implementeze sistemele ERP și BI de la Senior Software. Scopul urmărit este îmbunătățirea procesului decizional și asigurarea unui flux informațional transparent între sediul local și compania – mama.

RIGK România este filiala locală a companiei de origine germană cu același nume, care oferă soluții inovatoare  pentru reciclarea materialelor și deșeurilor de ambalaje din plastic, hârtie și metal, rezultate din activitatea comercială și industrială.

“Având în vedere profilul companiei, pot spune că o aplicație de planificare a resurselor este mai mult decât necesară. Am considerat ERP un reper obligatoriu pentru a putea pune corect bazele deciziilor manageriale. Iar când resursele financiare sunt strict definite și energiile disponibile trebuie folosite cu maxim de eficiență, alegerea partenerului cu care implementezi un astfel de program este complexă și poate fi anevoioasă. SeniorERP s-a dovedit a fi alegerea ideală pentru noi.”, a declarat domnul Cornel Brad, Director Executiv al RIGK România.

În calitate de furnizor de servicii, Rigk avea nevoie de o soluție ERP cu ajutorul căreia să poată urmări activitatea pe diferite tipuri de venituri și costuri, categorii de clienți etc. În același timp, managerii companiei au dorit un sistem performant care să permită analiza facilă a indicatorilor atât de la nivelul filialei locale cât și al companiei – mamă.

SeniorERP și SeniorVisualBI vor susține astfel dezvoltarea Rigk România acoperind cu succes cerințele exprimate de companie. Cu sistemul ERP vor putea fi urmărite în mod eficient operațiunile desfășurate în funcție de zone sau sisteme de colectare, trasabilitatea costurilor per acțiune sau angajat și vor putea fi gestionate în mod distinct veniturile provenite din fiecare tip de activitate. La acestea se adauga timp și costuri mai mici de operare a datelor zilnice.

În plus, pentru analiza indicatorilor afacerii, managerii vor putea utiliza atât rapoartele din sistemul ERP cât și SeniorVisualBI, sistemul performant de raportare dezvoltat pe platforma Tableau Software, liderul mondial în vizualizarea datelor. Sistemul BI este un instrument cheie pentru managementul Rigk deoarece va permite analiza informațiilor într-un mod vizual, ușor de înțeles, favorizând luarea deciziilor într-un timp mai scurt.

Posibilitatea de a utiliza sistemul SeniorERP atât în limba engleză cât și în limba română va facilita schimbul informațional, va permite urmărirea eficientă a activității și verificarea în timp real a situațiilor financiare direct de la sediul din Germania.

În 2008, Rigk Romania a implementat Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide (SCAPA) în colaborare cu AIPROM (Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România), realizând astfel inspecția, transportul și valorificarea deșeurilor provenite de la ambalajele produselor pentru protecția plantelor puse pe piață de membrii asociației sau de alte companii participante la sistem. Prin intermediul acestui program compania a colectat în 2010 peste 560 tone de deșeuri.

Pentru mai multe detalii, accesați www.SeniorERP.ro.

Bucuresti, 06.06.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.