Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Richard al III-lea”, regizat de Silviu Purcărete la Tokyo Metropolitan Theatre, pentru prima dată în România

Richard al III-lea, Tokyo Metropolitan Theatre. Foto credit Aki Tanaka

Recomandările zilei de miercuri, 17 iunie 2020

Miercuri, 17 iunie 2020, va fi difuzat pentru prima dată în România, spectacolul de teatru „Richard al III-lea”, regia Silviu Purcărete, producție din anul 2017 a Tokyo Metropolitan Theatre. Spectacolul va fi difuzat de la ora 20:00, pe site-ul FITS și pagina de Facebook FITS și va fi redifuzat, de această dată, doar pe site-ul FITS, ca toate celelalte spectacole din programul festivalului, după 12 ore.

După ce a captivat publicul japonez pe scena Tokyo Metropolitan Theatre cu cele trei creații ale sale, produse de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu: „Lulu”, „Călătoriile lui Gulliver” și „Oidip”, Purcărete creează pentru prima dată un spectacol la Tokyo Metropolitan Theatre, un „Richard al III-lea” complet nou, într-o interpretare curajoasă ce explorează la maximum capacitățile celor 19 actori implicați. „Richard al III-lea” este una dintre piesele de referință ale dramaturgului englez William Shakespeare.

Spectacolul descrie gloria și decăderea regelui Richard al III-lea, care își înșală și își omoară dușmanii, aliații și chiar rudele apropiate pentru a dobândi tronul. Kuranosuke Sasaki, cel mai cunoscut actor de teatru și film din Japonia, interpretează rolul acestui personaj infernal, reprezentând momentele sale de glorie și de distrugere. Regizorul Silviu Purcărete este supranumit de japonezi „Ninagawa al României”, pentru viziunea sa artistică atât de complexă și creațiile scenice învăluite de o energie specială.

RICHARD AL III-LEA – TEATRU | JAPONIA | SEZONUL JAPONEZ

Richard al III-lea, Tokyo Metropolitan Theatre. Foto credit Aki Tanaka
Richard al III-lea, Tokyo Metropolitan Theatre. Foto credit Aki Tanaka

Tokyo Metropolitan Theatre
De: William Shakespeare
Traducerea: Junji Kinoshita
Regia și scenariul: Silviu Purcărete
Scenografia și costume: Dragoș Buhagiar
Muzica: Vasile Șirli
Distribuția: Kuranosuke Sasaki – actor principal
Toru Tezuka, Tomohiko Imai, Uemoto Junkome (Uemoto Junaratameme), Tomoharu Hasegawa, Takashi Yamanaka,, Makiya Yamaguchi, Kawachi Yamato, Tsuchiya Yuichi, Gaku Hamada, Sakurai Akiraki, Yasota Yuichi, Kenji Anan, YuSono Yoshiki, Haruhiko Jō, Misako Watanabe

Data premierei: 18 octombrie 2017, durata: 2h 20min
Spectacol prezentat în limba japoneză, cu traducere în limbile română şi engleză
Spectacol nerecomandat celor sub 7 ani

RECOMANDĂRI FITS ONLINE 2020

MIERCURI, 17 IUNIE

Ora 11:00: George Banu în dialog cu Krzysztof Warlikowski – conferință specială
Ora 14:20: Schaubühne am Lehniner Platz Berlin – „Profesorul Bernhardi”, regia Thomas Ostermeier (teatru)
Ora 17:15: Hangzhou Baiyue Culture Creative – Zhejiang Xiaobaihua Yue Opera Hangzhou – „Coriolan și Du Liniang” – partea II, regia Guo Xiaonan (operă)
Ora 18:45: Odin Teatret – Theatrum Mundi – „Ur-Hamlet”, Eugenio Barba (regie spectacol), Claudio Coloberti (regizor și editor film)
Ora 20:00: Tokyo Metropolitan Theatre – „Richard al III-lea”, regia Silviu Purcărete (teatru)
Ora 23:10: Teatr KTO – ”The Fragrance of Time”, regia Jerzy Zoń (stradă)

Spectacolele și evenimentele din cadrul ediției speciale #FITSonline sunt difuzate gratuit, în limbile română și engleză, exclusiv pe site-ul festivalului www.sibfest.ro/fits-online și pe pagina de Facebook FITS, în limba română. Pe site, spectacolele sunt transmise și în reluare, în fiecare seară, de la 00:00 până a doua zi la 12:00. Pe pagina de Facebook sunt difuzate doar premierele, conform programului de pe site.

Spectatorii care întâmpină probleme în accesarea online a transmisiunilor din cadrul festivalului au la dispoziție un info call #FITSonline, apelabil în fiecare zi de festival, între orele 9:00 și 00:00, la numărul de telefon 0728 048 830.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.