Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

RHS Company lanseaza Like It

primul program de parteneriat de retail online si offline din Romania

RHS Company lansează astăzi un nou concept pentru piaţa din Romania: Like It, un program de parteneriat ce integrează o soluţie de business online cu una offline sub un singur brand de retail, bazat exclusiv pe o reţea de parteneri cu prezenţă naţională.

Like It se adresează consumatorului final, atât prin platforma on-line, www.likeit.ro, cât mai ales prin prezenţa la nivel naţional a magazinelor partenere afiliate într-un concept unitar de retail offline.

Like It se adresează clienţilor bine informaţi, pasionaţi şi interesaţi de noile tehnologii apărute pe piaţă, propunându-şi să le ofere acestora cea mai bună experienţă, atât în procesul achiziţie online şi/sau offline, cât şi ulterior acestuia. Like It are ca obiectiv să devină cel mai bun furnizor de soluţii şi servicii în piaţa de retail din România. Motto-ul Like It este: 50,000 de produse şi cele mai bune servicii în oraşul tău, doar la un click distanţă!

“Ne dorim să creăm un brand de retail de încredere, sigur, unic în piaţa din România şi să oferim clienţilor noştri o experienţă care să le depăşeacă aşteptările. Vom încerca mereu să aducem viziune şi creativitate în serviciile oferite. Like It porneşte la drum cu o reţea de aproximativ 40 de parteneri care în acest moment realizează o cifră de afaceri cumulată de 100 milioane de euro, propunându-şi o creştere de 50% a cifrei de afaceri consolidată pentru anul 2012. Planul de dezvoltare va cuprinde 50 magazine partenere Like It ce urmează să fie deschise în Bucureşti şi 41 oraşe reşedinţe de judeţ din ţară în primele 6 luni de activitate, urmând ca până la finalul lui 2012 să existe 100 de magazine partenere la nivel naţional.” a declarat Dragoş Popescu, General Manager RHS Company.

Ȋmpreună cu partenerii săi, Like It promovează o relaţie 4win: producător-distribuitor-partener-client final. Like It pune la dispoziţia partenerilor săi informaţii în timp real despre stocuri şi produse datorită automatizării 100% a proceselor, structurii informatice, sistemelor de logistică, precum şi a politicii comerciale. Astfel, livrarea către client se va putea face în maxim 24h de la plasarea comenzii oriunde în ţară.

www.likeit.ro poate fi accesat începând de astăzi până pe 15 noiembrie în variantă Beta, urmând ca după această dată să devină activ şi pentru comenzi.

Despre RHS

Înfiinţată în 1999, cu capital integral românesc , RHS Company este în prezent unul dintre cei mai importanţi furnizori de componente, accesorii şi sisteme IT din România având peste 150 de angajaţi şi filiale în cele mai mari oraşe din România. RHS îşi propune să asigure pieţei româneşti acces facil la performanţă şi eficienţă, oferind partenerilor săi o relaţie puternică şi de încredere, pe termen lung.

Bucuresti, 07.11.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.