Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Rezultate peste asteptari la 1 an de la infiintarea THE PRACTICE

Agenţia de consultanţă în relaţii publice THE PRACTICE împlineşte pe 15 noiembrie un an de la înfiinţare. În cele 12 luni, THE PRACTICE a devenit un nume important pe piaţa românească de comunicare – compania a lucrat pentru 17 clienţi, are o echipă de 10 consultanţi în relaţii publice şi a avut 3 campanii premiate la PR Award (cel mai mare număr de premii obţinute de o agenţie de PR în cadrul competiţiei din acest an).

Lansată ca o iniţiativă antreprenorială a Gabrielei Lungu (fost Managing Director Ogilvy PR), a Ioanei şi a lui Ştefan Iordache (CEO şi COO Leo Burnett), compania a pornit la drum acum un an cu o echipă de 4 consultanţi, un singur client în portofoliu şi un parteneriat cu grupul de comunicare Leo Burnett.
“Evoluţia companiei a depăşit până şi cele mai optimiste aşteptări ale noastre. La început, ne-am propus pentru 2007 o cifră de afaceri de 350.000 euro, iar după primele 6 luni ale anului depăşisem deja aceste estimări” declară Ioana Iordache, CEO Leo Burnett Group. „Lucrăm pe profit încă din luna martie a acestui an şi până la finalul anului preconizăm o cifră de afaceri de aproximativ 700.000 euro. Sperăm ca după doar 1 an să intrăm deja în topul primelor 10 companii de PR şi din punctul de vedere al mărimii afacerii” precizează Gabriela Lungu, Managing Partner THE PRACTICE.

THE PRACTICE este formată din oameni cu experienţă în industrie, care oferă servicii de PR la standarde ridicate. Dacă acum un an agenţia avea 4 consultanţi, în acest moment echipa numără 10 specialişti dedicaţi activităţii pentru clienţi. „Suntem o echipă câştigătoare! Iar pentru a susţine creşterea afacerii, vom angaja în 2008 încă patru oameni. Vom recruta juniori pe care dorim să-i formăm în spiritul de învingător al companiei” spune managerul THE PRACTICE.

THE PRACTICE are în prezent contracte în vigoare cu 12 clienţi, companii de renume, şi gestionează în total 21 de branduri. În ordinea în care s-au adăugat la portofoliul agenţiei, clienţii curenţi sunt: MOL România Petroleum Products, Abbott Laboratories, Carpatcement Holding, SAP România, Lerida International, Leo Burnett, Starcom, GE Money, Brailact, Plaza Centers, Harley Davidson Bucharest şi Westhouse Group. Compania are deja şi 5 contracte finalizate cu succes, printre acestea numărându-se campanii cunoscute precum Ziua Bărbatului/Bergenbier sau Bookfest 2007.

Pentru anul ce urmează, agenţia îşi propune o creştere cu 30% a cifrei de afaceri, dar şi o consolidare a business-ului prin reînnoirea contractelor cu clienţii curenţi şi prin menţinerea climatului intern pozitiv şi efervescent. Planurile de viitor vizează extinderea portofoliului cu clienţi din domenii precum FMCG (home & personal care), auto, electronice şi electrocasnice sau telecomunicaţii, domenii neacoperite încă de THE PRACTICE, dar în care specialiştii agenţiei au deja experienţă relevantă. Eforturile de new business se vor concentra însă pe câştigarea de noi clienţi din domeniul materialelor de construcţii şi cel imobiliar. Agenţia îşi doreşte formarea de divizii specializate pe aceste domenii, cu atât mai mult cu cât a acumulat deja experienţă semnificativă lucrând pentru clienţi importanţi din industriile menţionate. În ce priveşte gama de servicii, THE PRACTICE îşi va intensifica eforturile pentru mai bună valorificare a expertizei însemnate pe care o deţine în “comunicare internă”, un serviciu care până în prezent nu a fost fructificat la potenţialul real.

“Anul acesta am fost poate cea mai dinamică prezenţă din industrie, avem un produs de PR foarte bun şi o echipă de oameni valoroşi. Avem toate motivele să păşim cu încredere în cel de-al doilea an din viaţa companiei” concluzionează Gabriela Lungu.

Bucuresti, 14.11.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.