Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Rezultate 2005 SIVECO

Siveco

Experienta si profesionalismul specialistilor SIVECO Romania au adus anul acesta prestigioase premii si importante recunoasteri interne si  internationale atât pentru companie cât si pentru Romania.

Proiectele de eLearning, dezvoltate de SIVECO  au clasat in acest an Romania în  elita dezvoltatorilor de soft educational, contribuind în mod semnificativ la brandingul de tara, la cresterea prestigiului industrie românesti de software si a informaticienilor români in lume.

Marele juriu al World Summit for Information Society (WSIS), format din experti în educatia asistata de calculator din 35 de tari, a desemnat lectiile multimedia produse si distribuite în liceele românesti de catre SIVECO Romania în cadrul programului SEI ("Lectiile AeL") câstigatoare ale locului I la Mondialele IT – World Summit Award. În aceasta  competitie globala traditionala au concurat peste 700 de aplicatii din 168 de  tari ale lumii.

În 2005, AeL a reusit si o alta performanta de exceptie, urcând la Manchester pe podiumul "eEurope Awards for eGovernment". Aceasta recunoastere propulseaza  Sistemul Educational Informatizat (SEI) din invatamântul preuniversitar românesc în elita europeana a proiectelor de eGovernment, clasând totodata România între tarile cu cele mai bune 8 programe de eGovernment din Europa. AeL a reusit sa se impuna la categoria Impact, într-o competitie  în care au fost înscrise 234 de aplicatii din 28 de tari.

La nivel national, SEI a primit din partea revistei PC World premiul "Best Bridge over the Digital Divide" si PREMIUL DE EXCELENTA  al Romanian Computer Show (RoCS) 2005.

SIVECO Romania a primit din partea revistei  Saptamâna Financiara trofeul MisterRON pentru "Internationalizarea unei afaceri românesti", iar în cadrul Galei Premiilor COMUNIC@TII Mobile, dedicate industriei de  comunicatii din România, PREMIUL de EXCELENTA  pentru cea mai prestigioasa prezentare a unei solutii informatice românesti la nivel international.

Succesele recunoscute în tara si peste hotare ale SIVECO Romania i-au determinat si pe cititorii revistei Bucharest Business Week s-o desemneze "compania cu cea mai rapida crestere in 2005".

Clasarea companiei noastre pe primul loc în topul firmelor întocmit de Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti si de Primaria Sectorului 6 este de asemenea o dovada in plus a modului consecvent competitiv în care SIVECO România îsi desfasoara activitatea datorita unui sistem de management performant, aliniat standadelor internationale.

Nu în ultimul rând, meritele managementului companiei nostre au primit o meritorie recunoastere din partea Camerei de Comert si Industrie a României, care a acordat "Premiul pentru antreprenoriat feminin" Irinei SOCOL, director general la SIVECO România.

Preocuparea permanenta a SIVECO România pentru  imbunatatirea competentelor angajatilor prin instruire adecvata, crearea unui mediu de lucru placut, recunoasterea contributiei fiecarei persoane la dezvoltarea companiei a clasat in acest an SIVECO Romania  pe un important loc 9 in topul 50 "Cele mai bune companii pentru care sa lucrezi", editat de revista Capital.

Tot anul acesta, Sistemul de Management al Calitatii companiei a fost recertificat de catre prestigioasa firma de audit AFAQ AFNOR International si OMCAS. De altfel, valoarea modelului de business care  functioneaza în SIVECO România a fost recunoscuta si la nivel international, compania noastra obtinand in 2005 prestigiosul "International Gold Star Award" pentru calitate.

"Recunosterile interne si internationale obtinute de SIVECO Romania in acest an sunt o dovada a profesionalismului echipei SIVECO si a valorii produselor SIVECO. Suntem extrem de bucurosi ca în cei 14 ani de existenta ai sai, compania noastra a crescut în ritm sustinut, si ca, alaturi de partenerii si beneficiarii nostri am reusit sa transformam în realitate ceea ce ne-am asumat. Fireste ca aceste reusite nu fac decât sa ne oblige la rezultate pe masura si în viitor",  declara doamna Irina SOCOL, Director General al SIVECO România.

Despre SIVECO România

Înfiintata la începutul anului 1992, SIVECO România SA este cea mai importanta firma producatoare de software din România, asigurand cea mai mare parte din volumul total al exporturilor de produse software din România în tari din Comunitatea Europeana si Statele Unite ale Americii. Între actionarii SIVECO România se numara Intel Capital, Polish Enterprise Fund V (fond de investitii administrat de Enterprise Investors), SIVECO Netherlands B.V.

SIVECO România detine pozitii de top pe piata interna de solutii de afaceri (EAS) si de servicii IT.  Adresandu-se cu precadere organizatiilor mari si mijlocii, compania ofera solutii eficiente de e-business, eLearning si
e-Health. De asemenea, SIVECO Romania s-a specializat în executia de proiecte informatice majore, implicând dezvoltari la cerere de solutii software accesibile prin Internet si Intranet, integrarea cu alte sisteme,
distributie geografica a locatiilor de acces si numar mare de utilizatori.

Între proiectele de succes derulate de SIVECO România se situeaza în zona eGovernment, incluzând Ministerul Educatiei si Cercetarii din România, Casa Nationala de Asigurari pentru Sanatate, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca, Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, Autoritatea Nationala a Vamilor si Ministerul Afacerilor Externe, Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodarire Comunala. Printre cei mai mari clienti ai sai se numara companii private ca de exemplu PETROM, Orange, Raiffeisen Bank, Citibank, Aerostar Bacau etc.

SIVECO România SA este certificata ISO 9001:2000, de catre compania franceza AFAQ-AFNOR, cotata printre primele 5 în lume din punct de vedere al prestigiului auditului pe care îl efectueaza.

Compania dezvolta cu succes parteneriate de afaceri cu cei mai mari producatori de software din întreaga lume, printre care Microsoft, Oracle, precum si cu integratori IT cum sunt HP, IBM si Bull.

SIVECO România este membru a mai multe asociatii profesionale si de afaceri din România, cum sunt AmCham, CCIFER, ARIES, ATIC.
{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.