Shadow

Revolut Business ajută companiile să își țină sub control cheltuielile cu funcționalitatea Spend Management

  • Spend Management le permite clienților din segmentul business din Marea Britanie și Spațiul Economic European (SEE), inclusiv România, să își gestioneze cheltuielile realizate cu cardurile de companie de către membrii echipei
  • Suita de funcționalități îi ajută pe antreprenorii și administratorii de întreprinderi să emită carduri de companie, să seteze limite de cheltuieli în funcție de categorii sau într-un anumit interval de timp, pentru a ușura controlul asupra fondurilor companiei
  • Toate instrumentele de control al cheltuielilor sunt disponibile direct în aplicație, atât pentru clienții noi, cât și pentru cei existenți

Revolut Business, super aplicația financiară destinată segmentului de clienți business care are peste 500.000 de clienți B2B la nivel global, lansează soluția Spend Management în Marea Britanie și în SEE, inclusiv în România.

Revolut Business Spend Management

Spend Management adaugă o serie de instrumente care ajută directorii financiari, contabilii sau managerii de control financiar să monitorizeze și să optimizeze cheltuielile de pe cardurile business. Funcționalitatea este disponibilă atât pentru varianta desktop, cât și pentru aplicația mobilă Revolut Business. În România, fintech-ul britanic este cunoscut mai ales pentru aplicația folosită de utilizatorii persoane fizice, având peste 1,7 milioane de utilizatori de retail pe plan local. De la începutul acestui an, Revolut și-a reconfigurat și oferta pentru segmentul B2B, punând la dispoziția clienților din segmentul de business 4 planuri (Free, Grow, Scale, Enterprise).

Mai mult, din luna iunie, clienții din segmentul business care sunt înregistrați în România vor avea acces și la IBAN-uri în RON. IBAN-ul local va permite companiilor efectuarea de transferuri domestice în RON mai rapid și mai ieftin, chiar instant, în măsura în care și banca beneficiară are disponibil acest serviciu, și vor încasa mai ușor sumele aferente facturilor emise.

Spend Management este a doua categorie de servicii importante în care Revolut Business aduce noutăți anul acesta, după ce în februarie a lansat, doar în Marea Britanie, produsul Payroll.
Independent de dimensiunea companiei, suita Spend Management ușurează controlul cheltuielilor în companie pentru directorii financiari sau pentru departamentele de contabilitate/ trezorerie, permițând gestionarea plăților în timp real.

Principalele avantaje ale Spend Management sunt:

  • Emiterea unui număr nelimitat de carduri fizice și virtuale, gratuit, pentru conturile corporate ale clienților – un instrument ideal pentru echipele care sunt localizate în regiuni/ orașe diferite sau care au nevoie de mai multă flexibilitate în obținerea fondurilor pentru achiziții directe;
  • Administrarea sumelor alocate pentru achizițiile în scopuri de business cu roluri foarte bine definite, permisiuni și control la distanță. Stabilirea de limite pentru anumite categorii de cheltuieli și achiziții, pentru numărul de tranzacții efectuate de fiecare utilizator de card sau pentru sumele cheltuite într-un anumit interval de timp;
  • Controlul asupra retragerilor de la ATM, care sunt posibile în mai mult de 28 de monede și în peste 100 de țări;
  • Monitorizarea în timp real a cardurilor de companie prin intermediul unui dashboard;
  • Monitorizarea și optimizarea cash-flow-ului și ale fondurilor care sunt utilizate de angajați, prin intermediul cardurilor corporate fizice/ virtuale.

Împreună cu soluția existentă deja în aplicație, Cheltuieli, aceste noi instrumente le permit business-urilor cu creștere accelerată, care au echipe în mai multe țări și desfășoară operațiuni în piețe diferite, să efectueze tranzacții și plăți în mai multe valute, să gestioneze aceste fluxuri în timp real, să reducă din cheltuielile nejustificate, să elimine cererile de rambursare și să ofere echipei mai multă vizibilitate și transparență asupra procedurile legate de cheltuielile profesionale.

James Gibson, directorul general al Revolut Business, a declarat: “Multe companii sunt precaute atunci când trebuie să le aloce fonduri angajaților prin cardurile de companie deoarece consideră că este riscant sau că nu pot controla utilizarea fondurilor. Dar a avea doar un număr redus de carduri de companie, eventual utilizate la comun de angajați, crește riscul de fraudă și îngreunează activitatea. De la această premisă am pornit atunci când am creat noul set de instrumente prin care ne dorim să ajutăm companiile să gestioneze mai bine fondurile și să prevină depășirea bugetelor”.

Spend Management face parte din oferta obișnuită a Revolut Business pentru întreprinderile care vizează creșterea e-commerce-ului în ponderea afacerilor lor, indiferent de dimensiunile acestora și de verticalele în care activează.

Arthur Edson, directorul financiar al companiei britanice de cosmetice sustenabile Wild, fondat în 2019, a afirmat: “Revolut Business este un serviciu excelent pentru managementul cheltuielilor. Noi gestionăm toate fondurile pentru cheltuielile echipei cu cardurile de companie și am stabilit anumite praguri pentru a evita cheltuielile nejustificate. Îmi place că pot să vizualizez în timp real orice cheltuială angajată, exact în momentul în care aceasta este în curs de finalizare. De asemenea, faptul că echipa are de acum acces la un instrument sigur este minunat. Cum toate cardurile sunt conectate la un cont central, dacă unul dintre acestea se pierde sau este sustras, putem să-l închidem de la distanță, direct din aplicație, din doar câteva click-uri”.

In 2021, clienții Revolut Business au folosit serviciile super-aplicației financiare pentru 7,4 milioane de tranzacții, la nivel global, aproape dublu față de anul 2020 (+97%). Valoarea medie/ tranzacție a crescut în 2021 comparativ cu 2020 cu 66%, în timp ce numărul tranzacțiilor realizate/ client business a progresat cu 60%, în același interval.

În ultimul an, Revolut Business a adăugat o serie de noi funcționalități, inclusiv coduri QR, acceptarea de plăți prin POS, link-uri de plăți. În contextul pandemiei de COVID-19, afacerile au avut nevoie de tot mai multe modalități de plată care să respecte regulile de distanțare socială și noile instrumente adăugate au crescut eficiența funcționalității Cheltuieli. Cu Revolut Business, utilizatorii din segmentul B2B pot nu doar să facă mai ușor managementul cheltuielilor și să gestioneze fluxurile de plăți, ci și să arhiveze fotografii ale facturilor achitate, direct în aplicație.

Revolut Business a fost lansat în iulie 2017 în Marea Britanie și în Europa, cu scopul de a oferi clienților din categoria întreprinderilor mici și mijlocii, dar și corporațiilor o aplicație în care să gestioneze toate nevoile financiare ale propriilor afaceri. Cu ajutorul Revolut Business, clienții B2B pierd mai puțin timp cu aspectele administrative și se concentrează mai mult asupra business-urilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.