Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Revenirea tenisului: Winners Open se vede în EXCLUSIVITATE la Digi Sport

Digi Sport logo

Digi Sport 2 transmite în DIRECT și în EXCLUSIVITATE Winners Open, de la Cluj-Napoca, în perioada 2-5 iulie. Este primul turneu din România la care iau parte sportivii români, după trei luni de pauză neprevăzută. Deși este vorba de un turneu amical, competiția a atras șase nume cunoscute ale tenisului românesc: Irina Begu, Irina Bara, Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian, Georgia Crăciun și Miriam Bulgaru care se întorc pe zgură. Câștigătoarea va primi un premiu de 10.000 de dolari și va avea șansa să joace într-un meci demonstrativ de dublu mixt cu Simona Halep, Horia Tecău și Marius Copil.

Gabriel Morariu este trimisul special Digi Sport la acest eveniment. El va comenta meciurile, va realiza interviuri cu jucătoarele și va oferi telespectatorilor detalii de la fața locului, prin intervenții live, în cadrul știrilor Digi Sport. Duminică, finala turneului este urmată de meciul demonstrativ. După acest ultim meci, Digi Sport 3 va transmite în direct, de la Cluj, o ediție specială a emisiunii „Așii tenisului”, cu cei mai importanți participanți la turneul Winners Open.

Turneul va respecta măsurile impuse de autorități care reglementează desfășurarea competițiilor sportive în contextul pandemiei de coronavirus. Meciurile se vor juca cu personal tehnic redus (doar un arbitru de linie și cel de scaun), copiii de mingi vor purta mănuși, iar jucătoarele își vor lua singure prosoapele. Mingile vor fi dezinfectate cu lampa UV și se vor schimba la 7 și la 9 game-uri.

Gabriela Ruse, Irina Bara și Georgia Crăciun fac parte din Grupa A, în timp ce Irina Begu, Jaqueline Cristian, Miriam Bulgaru au fost repartizate în Grupa B. Turneul se va desfășura după sistemul Round Robin. Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în semifinale.

Digi Sport logo

Programul competiției

Joi:
Irina Bara – Georgia Crăciun, de la ora 11:00
Miriam Bulgaru – Jaqueline Cristian, de la ora 12:30
Georgia Crăciun – Gabriela Ruse, de la ora 17:00
Irina Begu – Miriam Bulgaru, de la ora 18:30

Vineri:
Irina Bara – Gabriela Ruse, de la ora 15:00
Jaqueline Cristian – Irina Begu, de la ora 17:00

Sâmbătă – semifinale
Prima clasată din Grupa A – a doua clasată din grupa B, de la ora 14:00
Prima clasată din grupa B – a doua clasată din grupa A, de la ora 15:30

Duminică:
Finala: meci între câștigătoarele de sâmbătă, de la ora 14:00
Demonstrativ dublu mixt – de la ora 16:30

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.