Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Revenire spectaculoasa a sportului elegantei in Romania la Cupa Equestria

115 concurenţi reprezentând cluburi din Bucureşti şi din ţară s-au întrecut în probele primului concurs oficial de sărituri peste obstacole din acest an din România, organizat de Clubul Equestria în parteneriat cu Federaţia Ecvestră Română. Cei peste 1000 de spectatori reuniţi în cele trei zile de concurs la baza hipică “Ştefan Stoica” au asistat la o competiţie hipică de ţinută, cu probe de baraj, parada câştigătorilor, dar şi emoţii şi bucurii la probele susţinute de amatori şi de copii.

„Cupa Equestria s-a bucurat de un mare succes. Am avut o cerere foarte mare de participare de la concurenţi din toată ţara, iar pe parcursul celor trei zile de concurs ne-am bucurat de prezenţa unui număr mare de spectatori, dornici să vadă şi un altfel de concurs sportiv. A fost o dublă premieră pentru noi, primul concurs oficial organizat în cadrul clubului dar şi prima ediţie a Cupei Equestria, pe care ne dorim să o transformăm într-o competiţie de tradiţie, care să atragă şi sportivi din alte ţări.” – Dr. Ozana Moraru, proprietar Club Equestria.

Festivitatea de premiere a Cupei Equestria a avut loc sâmbătă 7 mai, iar premiile au fost înmânate de către doamna Maria Băsescu, în calitate de Preşedinte de Onoare al competiţiei.

În urma rezultatelor obţinute la probele de vineri şi sâmbătă, câştigătorii au fost: locul 1 – Radu Ilioi – Clubul CSM Sibiu, Locul 2 – Florin Lateş – Clubul Tophorse Iaşi, Locul 3 – Luca Ruxandariu – Clubul Felix Ţopescu Bucureşti, Locul 4 – Ionuţ Năstase – Clubul Equestria Bucureşti şi locul 5 – Ionuţ Bucur – Clubul CSM Sibiu. Competiţia s-a desfăşurat la Baza Hipică “Ştefan Stoica”, din Tâncăbeşti, str. Hipodromului FN, com.Snagov şi a acordat premii în valoare de 25.000 lei.

În concurs au fost înscrişi 115 cai cu călăreţi din Bucureşti şi din alte oraşe din ţară precum Braşov, Câmpina, Bacău, Iaşi, Sibiu, Tulcea şi Sfântu Gheorghe. Competiţia a reunit atât sportivi profesionişti, cât şi amatori, cai consacraţi dar şi cai debutanţi. Concursul s-a bucurat şi de prezenţa unor personalităţi din lumea sportului precum Cristian Ţopescu şi Ivonne Ghiţă, cunoscuta comentatoare Eurosport.

Bucuresti, 11.05.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.