Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

#respirasanatate, campanie de informare despre cancerul pulmonar

Fii activ! Renunţă la fumat! Hrăneşte-te sănătos!

În România, cancerul pulmonar este tipul de cancer care provoacă cele mai multe decese1. Cu toate acestea, multe îmbolnăviri pot fi prevenite, pentru că în cele mai multe cazuri au legatură cu fumatul6.

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) și Liga Română de Cancer dedică în acest an campania de informare privind cancerul pulmonar tuturor celor care doresc să ia decizii importante privind sănătatea lor şi să îşi schimbe stilul de viaţă.

„Cancerul pulmonar poate fi prevenit. Sunt trei lucruri simple de care trebuie să ţinem seama: renunțarea la fumat, o dietă echilibrată, mai mult sport. Cel mai greu este de fapt să ne schimbăm stilul de viaţă. Dar dacă punem în balanță pe de o parte efortul și pe de altă parte beneficiile pentru sănătate, nu ar trebui să stăm pe gânduri” a declarat Cezar Irimia, preşedintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).

O componentă importantă a campaniei #respirăsănătate este parteneriatul cu Băneasa Trail Run, o competiţie sportivă în aer liber, care va avea loc pe 14 decembrie. Ȋn cadrul acestei competiţii, 700 de persoane vor alerga în Pădurea Băneasa pe distanțele de 10,5 Km sau de 21 Km, susţinând campania.

#respirăsănătate şi tu

Organizatorii campaniei îi invită pe toţi participanţii la Băneasa Trail Run să dedice cursa unui prieten, unei rude care fumează, care nu obișnuiește să facă mişcare sau să mănânce sănătos. Pe lângă aceşti participanti, prin intermediul Facebook, oricine poate da „tag” unui prieten, sub hashtag #respirăsănătate, pentru a-l îndemna să fie activ, să renunţe la fumat şi să aibă o dietă echilibrată.

Fii activ! Renunţă la fumat! Hrăneşte-te sănătos!

Cea mai bună metodă de a preveni cancerul pulmonar este renunţarea la fumat şi evitarea fumatului pasiv. Oamenii care se lasă de fumat înainte de 50 de ani îşi reduc la jumătate riscul de a muri în următorii 15 ani, spre deosebire de cei care continuă să fumeze6.

O dietă sănătoasă, cu multe fructe şi legume, poate reduce riscul de cancer pulmonar. Unele statistici arată că fructele şi legumele ajută împotriva cancerului pulmonar atât la fumători, cât şi la nefumatori6.

Sportul este foarte important în prevenţia cancerului pulmonar. Studiile arată că activităţile fizice protejează împotriva cancerul pulmonar.5

#respirăsănătate este o campanie de informare despre cancerul pulmonar inițiată de Federaţia Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România și Liga Română de Cancer, cu sprijinul Asociației Române de Transplant Pulmonar, Roche şi Pfizer. Partener media: Pro FM. Informaţii suplimentare găsiţi pe www.invingemcancerul.ro.

Cifre îngrijorătoare

Ȋn România, cancerul pulmonar are şi cea mai mare incidenţă – 11.644 cazuri noi pe an – şi cea mai mare mortalitate – 10.071 decese anual – dintre toate tipurile de cancer. Cancerul pulmonar este, de asemenea, cea mai frecventă formă de cancer, în ţara noastră.1

Despre plămâni

Plămânul este un organ pereche situat în cavitatea toracică, fiind capabil să îşi modifice volumul în timpul respiraţiei (inspiraţie şi expiraţie). La o persoană adultă, în 24 de ore, plămânii sunt traversați de 10.000 litri de aer și 800 litri de sânge.2 Greutatea unui plămân variază între 800 şi 1.000 de grame, din care mai bine de 50% este reprezentat de sânge.3 Un om poate rezista 30 de zile fără mâncare şi 3 zile fără apă, dar numai 4 minute fără aer.4,5

Despre cancerul pulmonar

Cancerul pulmonar reprezintă o creştere a unor celule anormale în plămân. Aceste celule se înmulţesc şi cresc într-un ritm mai rapid decât celulele normale. Mai multe celule cancerose ataşate unele de altele formează o tumoră. Tumorile pot fi benigne sau maligne. Cele benigne nu se extind şi nu periclitează viaţa. Ele pot fi îndepărtate prin intervenţie chirurgicală fără a se reface. Tumorile maligne pot invada şi distruge ţesuturile şi organele învecinate, sau se pot extinde în alte părţi ale corpului.

Cancerul pulmonar este o boală care se diagnostichează cu dificultate şi adesea, la momentul diagnosticului, este deja în stadiu metastazat. Este posibil ca tumora din plămân să nu determine niciun simptom în regiunea pieptului, însă ea se poate însoţi de alte semne care vă determină să vă adresati medicului. Este bine să rugaţi medicul să vă facă o radiografie dacă aveţi în mod repetat următoarele simptome:
• tuse
• spută cu sange
• dispnee (dificultate în a respira)
• durere
• pneumonii sau bronşite repetate
• oboseală
• lipsa poftei de mâncare şi scădere în greutate
• răguşeală
• transpiraţii ale feţei şi gâtului.

Despre Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a fost înfiinţată în anul 2005 din necesitatea ca toţi cei care luptă împotriva cancerului să devină o forţă cu o voce puternică. FABC este interfaţa între organizaţiile membre şi instituţiile statului, institutiile europene implicate în sănătate, precum şi organizaţiile europene şi internaţionale similare. FABC numără peste 50.000 de membri în întreaga ţară, pacienţi, supravieţuitori şi voluntari. FABC este o federaţie formată din 20 asociaţii care activează pe plan local, la nivelul judeţelor. Misiunea FABC este de a face lobby şi advocacy activ pentru promovarea, respectarea şi garantarea drepturilor pacienţilor cu cancer, implementarea măsurilor necesare pentru reducerea impactului acestei maladii. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați: www.fabc.ro.

Despre Liga Română de Cancer

Liga Română de Cancer este o organizaţie neguvernamentală, ce își desfășoară activitatea în domeniul oncologiei şi funcţionează cu aprobarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei – Direcţia Politici de Sănătate.

Principalele obiective ale Ligii Române de Cancer sunt: reducerea incidenței cancerului și a mortalității în urma cancerului, creșterea ratei de vindecare a cancerului, reducerea impactului psihologic și socio-economic asupra celor bolnavi de cancer, îmbunătățirea standardului de viață pentru pacientul oncologic, sprijinirea factorilor guvernamentali pentru a îndeplini programele naționale de prevenire a cancerului, luarea de măsuri de reintegrare socio-profesională a pacienților bolnavi de cancer.

Referințe:

1 Globocan 2012, Agenția Internațională pentru Studii despre Cancer, www.globoocan.iarc.fr.
2 //books.google.co.uk/books Atlas of Functional Histology.
3 Fiziologie umană, I. Hăulică.
4 //wiki.answers.com/Q/How_long_can_humans_survivewithout_food_or_water.
5 //wiki.answers.com/Q/How_long_can_you_live_with_ out_breathing.
6 //www.cancer.org.

Bucuresti, 11.12.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.