Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

#RespectCelorDinLiniaIntai

#RespectCelorDinLiniaIntai

Din 12 aprilie, în fiecare seară, Turnul TVR se luminează, în semn de prețuire pentru eforturile depuse de cei care formează prima linie în lupta împotriva Covid-19.

Cu devotament și spirit de sacrificiu, sunt prezenți zilnic la datorie, muncind în condiții dificile și asumându-și riscuri pe care puțini dintre noi ni le-am asuma. Li se spune „cei din linia întâi”. Cadre medicale, polițiști, pompieri, militari, jandarmi – cu toții sunt conștienți de rolul lor și îl îndeplinesc așa cum pot mai bine.

În semn de respect pentru cei care își riscă propria viață în lupta contracronometru de a salva alte vieți, clădirea simbol a Turnului Televiziunii Române va fi luminată în fiecare seară, începând de duminică, 12 aprilie.

Și tot de atunci, sub titlul #RespectCelorDinLiniaIntai, Știrile TVR ne ajută să-i cunoaștem pe acești oameni dedicați meseriei lor. Poveștile lor vor fi difuzate în fiecare seară, în cadrul Telejurnalului de la ora 20.00, la TVR 1.

#RespectCelorDinLiniaIntai

În lume, astfel de gesturi de mulțumire pot fi văzute pe clădiri precum Empire State Building sau Tour Eiffel, dar și pe clădiri monument din Wuhan – orașul unde a izbucnit epidemia de coronavirus.

Turnul TVR este primul edificiu din țară care aduce în acest fel un omagiu celor din prima linie a luptei cu virusul ucigaș. Lumini albe și roșii – simbolizând solidaritatea dintre Televiziunea Română și sistemul medical românesc, lumini tricolore, dar și animații sugestive, diferite în fiecare seară, vor putea fi văzute nu doar de bucureșteni, ci de toți românii, la finalul principalei ediții a Telejurnalului de la TVR 1, începând cu seara de duminică. Imaginile vor fi live și pe pagina oficială de FaceBook TVR 1.

Proiectul este realizat in colaborare cu artistul Sergiu Doroftei, care s-a alăturat demersului Televiziunii naționale, din dorința de a-și exprima astfel și în mod personal recunoștința. Absolvent al Universității de Arte din București și fost angajat al TVR, Sergiu Doroftei este activ pe scena locală de artă contemporană, având o experiență de 15 ani în domeniul video.

Odată cu acest demers, Televiziunea Română lansează invitația și altor instituții de a-și arăta astfel respectul față de cei din linia întâi.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.