free download 78 travel guides written by experts

Renee Renard: artistul intre creatie si realitate

Renée Renard și-a declarat etnia franceză încă de pe vremea recensămintelor care se făceau înainte de ‘89. Limba română a fost o limbă străină pentru ea până când a început școala. În familia sa de artiști se vorbeau germană, maghiară și uneori franceză. Mama, artist și ea, a încurajat-o să urmeze drumul artei. Acum are o licenţă în design multimedia şi un master în grafică publicitară şi de carte și încearcă să expună povești care nu trebuie uitate.

Cu o familie de artiști a fost firesc să fie atrasă de această zonă. Totuși, arta nu a fost o constantă în viața ei. A început cu liceul de arte plastice, la care s-a transferat după școala germană. După terminarea lui a lucrat ca grafician la Secţia de Etnografie a Muzeul Banatului, timp în care se pregătea pentru admiterea la Facultatea de Medicină Veterinară.

„Trecerea de la artă la medicină se explică prin dragostea față de animale, prin dorința de a lucra în domeniul medical veterinar, dar și prin faptul că medicina este tot o artă”, consideră Renée. Experiența a fost utilă, întrucât a ajutat-o să își ordoneze ”spiritul de artist”, să ajungă cu picioarele pe pământ și să învețe foarte multe lucruri din domeniul biologiei, anatomiei și nu numai.

Latura artistică nu a fost nici pe departe neglijată de Renée în facultate. Ea a realizat foarte multe ilustrații pentru cursuri și manuale de laborator. ”La întâlnirea de zece ani de la absolvirea facultății încă am găsit pe coridor planșe făcute de mine, așa că a fost o continuare a interesului artistic și pe parcursul facultății”, spune Renée.

Ea descrie anii ’90 ca pe o perioadă în care se puneau bazele domeniului privat în medicină. Din acest motiv i-a fost greu să își facă un cabinet privat, așa că a decis să se reprofileze în zona managementului, unde lucrează și în prezent. Artei poate să i se dedice seara, după serviciu și în weekenduri. ”Activitatea artistică este schimbul doi la mine”, mărturisește ea.

Ceea ce face la firma la care lucrează reprezintă partea reală a vieții, ea compensează foarte bine cu partea de creație, deoarece este foarte greu să faci în prezent creație ”pur și simplu”. Nu se așteaptă să trăiască și să își plătească facturile doar din asta, deoarece sunt puțini cei care ”au norocul și bucuria să poată face asta”. ”Jobul este job și creația e creație”, adaugă ea, dar le face pe ambele cu la fel de multă seriozitate și se bucură de amândouă la fel de mult, considerându-le ”un melanj potrivit și de cele mai multe ori echilibrat”.

”Acum să fac un pic de istorie…”

Arborele ei genealogic îi poate pune cu ușurință pe gânduri pe cei interesați de acest aspect. Familia ei vine din Lorena și din Schwarzwald-ul german. Familia mamei a ajuns în Banat, în anul 1770 și s-a stabilit în Tomnatic. Mult timp, acolo se vorbea franceză, dar, treptat, regiunea s-a germanizat. În instituții se vorbea limba germană, apoi aceasta s-a extins și în sânul familiilor. Astfel, familia ei a ajuns să vorbească germană, iar numele de ”Amand” a devenit ”Haman”.

În ciuda limbii germane vorbite în familie și a școlii germane urmate, sentimentul de apartenență la zona franceză a fost mai mare. El a fost dat de numele ei, de arborele genealogic care indică faptul că descendenții au avut nume franțuzești, dar și de mama ei, care a urmat școala elementară în limba franceză. Mai mult, păstrează cu mare grijă certificatul de origine etnică franceză deţinut de bunica, eliberat în 1945 de autorităţile locale pe baza arborelui genealogic. Documentul o salvase pe aceasta şi pe mulţi dintre locuitorii Tomnaticului de la deportarea în Rusia.

”Cred că este nevoie ca această istorie a Banatului să se cunoască”

Expoziţia ”Rădăcini” prezentată anul acesta la Muzeul Ştefan Jäger din Jimbolia şi în 2013 la Galeria Helios din Timişoara spune povestea familiei lui Renée Renard. Este prezentată perioada liniştită de dinainte de război, urmată de dezrădăcinările şi pierderile suferite în urma deportărilor în Rusia, în Bărăgan şi la Canal. Etichetează proiectul ca unul de cercetare, început în urmă cu câțiva ani, care a pornit de la ideea că trebuie reconstruită istoria familiei, ”în primul rând, a familiei mele, dar familia mea este cumva tipicul unei familii bănățene, familie care a suferit consecințele tuturor modificărilor istorice care au apărut după ’45”, completează ea.

”La vernisajul de la Timișoara am avut lume care a fost extrem de emoționată, pentru că, practic, a regăsit frânturi din istoria propriei familii”, își amintește Renée.

Artista își dorește să facă cunoscute evenimentele care s-au întâmplat acum 50 – 60 de ani, în special generației mai tinere și să vină ”în completarea celor nespuse și neaflate” de aceasta.

”Cred că am obținut ceea ce îmi dorisem: să îi fac pe ceilalți mai atenți la generația veche, care a trecut prin foarte multe”, spune ea.

Expunerea memoriei reconstruite

În ultimii ani, tema pe care a abordat-o cel mai frecvent în proiectele ei a fost cea a reconstituirii memoriei. A încercat să-şi expună lucrările în spaţii cu o semnificaţie specială pentru ea sau familia ei.

”Vibraţii plastice”, instalaţia foto creată pentru concertul Teodorei Enache de la Muzeul de Artă din Cluj a reprezentat o revenire după 50 de ani în oraşul atât de iubit de mama ei, care, studentă fiind la Facultatea de Arte, fusese exmatriculată din motive politice. ”This Moment, Forever. Sau cum am mai închis un cerc”, proiectul în care evoca amintirea tatălui, a fost prezentat în hala fostei fabrici în care acesta, recent eliberat de la Canal, lucrase pentru mulţi ani.

Anul acesta ”a închis două cercuri personale”. În martie a expus proiectul foto-video ”Sound Romance” în galeria unde înainte funcţionase secţia de Etnografie a Muzeului Banatului. El evocă momentele când Renée repeta cu voce tare, plimbându-se pe acele coridoare, lecţiile de genetică pentru admiterea la Facultatea de Medicină Veterinară.

În luna mai a ales să participe la selecţia pentru proiectul ”Awareness” , deoarece se anunţase că expoziţia va avea loc în gara de la Strasbourg, acolo unde a aflat că începuse Revoluţia în România. Atunci a luat o decizie emoțională și s-a întors în țară. Încă se mai întreabă dacă a fost o decizie bună sau rea. ”A fost un moment care a schimbat mult lucrurile”, crede artista.

A ales să facă o călătorie în timp, la gara din Strasbourg, expunând două autoportrete: tânăra de atunci într-o oglindire în care domină roşul pentru că realizează ”cu maximă intensitate schimbările care au loc şi care vor avea loc în viaţa mea şi în viaţa noastră, a tuturor” şi artistul matur de acum, care percepe acele momente cu oarecare detaşare şi nostalgie şi care alege să se întoarcă prin lucrările ei ”acolo unde mi-au început toate călătoriile şi unde mi s-au intersectat toate drumurile”, spune Renée.

Anca Olteanu
Redactor Revista „Artă în Diversitate”
Asociaţia „O Şansă pentru Viitor”

Bucuresti, 17.08.2015
{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *