Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Reincepe Atelierul Fabrica de Folclor cu Lavinia Goste

Înscrieri până pe 5 februarie 2016

Curs de canto, mișcare scenică și istoria folclorului românesc

Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, organizează pentru al doilea an consecutiv Atelierul Fabrica de Folclor – profesor Lavinia Goste, pentru copii cu vârsta între 6 – 12 ani, care va avea loc în sesiunea ianuarie – iunie 2016, în Satul Francez din București.

Înscrierile pentru preselecție au loc până la data de 5 februarie 2016, prin descărcarea fișei de înscriere de pe site-ul www.creart.ro și trimiterea fișei completate pe adresa ateliere@creart.ro sau depunerea acesteia la sediul creart din Piața Alexandru Lahovari, nr. 7, de luni până vineri, între orele 10:00 – 16:00. În urma preselecției, taxa lunară percepută pentru Atelierul Fabrica de Folclor este 120 RON / cursant în grup sau 200 RON individual.

Fabrica de Folclor este un proiect educațional unic în peisajul bucureștean și se distinge nu doar prin inițiativă și viziune, ci și prin metoda de predare. Cunoștințele sunt transmise copiilor printr-o abordare modernă, interactivă, astfel încât să capteze atenția copiilor și să le suscite interesul pentru moștenirea culturală reprezentată de folclorul românesc.

În cadrul cursurilor teoretice și atelierelor practice elevii vor învăța despre identitatea și rădăcinile noastre culturale, despre tradiții și obiceiuri românești vechi de sute de ani, într-un cadru actual, în care vor interacționa cu reprezentanți ai folclorului și vor face primii pași în a deveni ei înșiși artiști populari. Cursanții au posibilitatea ca, la finalul atelierului, să înregistreze melodii alături de Orchestra Națională Valahia în Studioul de înregistrări Marius Zorilă.

Prin intermediul acestor ateliere, ne propunem să revitalizăm folclorul românesc prin crearea unui grup vocal de copii, care vor fi îndrumați de profesor în cunoașterea tainei muzicii populare românești. În cadrul Atelierul Fabrica de Folclor, copiii vor învăța. pe lângă cursul de canto, și mișcare scenică, urmând ca săptămânal să fie realizate separat cursuri de Istoria Folclorului Românesc.

Module curs de CANTO – muzică și mișcare scenică
 ·    Pregătirea studiului muzical cu cei mici într-o manieră sănătoasă, neagresivă pentru corzile vocale;
 ·    Studiul tehnicii vocale în muzica populară, emisia vocală corectă;
 ·    Pregătire intensivă pentru participarea la concursuri de interpretare; 
 ·    Intonarea omogenă și expresivă a cântecelor;
 ·    Respectarea tonului, semnalului de început, respirație și dicție;
 ·    Capacitatea de a cânta cu nuanțe muzicale, respectând indicațiile profesorului;
 ·    Executarea cântecelor cu diferite procedee – dialog profesor-copil;
 ·    Exprimarea prin mișcare și gestică;
 ·    Dezvoltarea capacității de a cânta cu dezinvoltură în colectiv, pe scenă, alături de orchestră.

Mai multe detalii pe:
//www.creart.ro/ateliere-de-creatie-pentru-copii 
https://www.facebook.com/atelierecreart/ 
https://www.facebook.com/creartpmb/ 
ateliere@creart.ro / tel: 021.318.38.04

Interpreta de folclor, Lavinia Goste, absolventă  a Academiei Gheorghe Dima – secția canto clasic, își propune ca prin intermediul Atelierului Fabrica de Folclor să îi formeze pe cei mici pentru a deveni adevărați artiști ai scenei românești. Atestată muzical, dobândind rezultate extraordinare vizibile pe scena muzicii populare și având o experință de mai bine de 20 de ani in muzică, Lavinia abordează un reportoriu amplu din mai multe zone etnofolclorice, chiar și muzica clasică – pop. Alături de soțul ei, dirijorul Marius Zorilă, a pus bazele Orchestrei Naționale Valahia.

Parteneri media: Radio România București FM, Radio România Cultural, PRwave, IQool, Zile și Nopți, România Pozitivă, Calendar Evenimente, Orașul Meu.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.