free download 78 travel guides written by experts

Regi in teatrul lui Shakespeare

Duminică, 29 aprilie 2012, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi o nouă emisiune din seria Clasicii dramaturgiei universale: Regi în teatrul lui Shakespeare. Realizatori: Puşa Roth şi Costin Tuchilă.

În cele zece piese inspirate din istoria Angliei, Shakespeare nu a urmat cronologia istorică, începând cu sfârşitul: Henric al VI-lea (trei părţi, 1591-1592) şi Richard al III-lea (1592-1593) – considerate prima tetralogie –, dorind parcă să înfăţişeze mai întâi venirea la putere a Tudorilor şi abia apoi să analizeze cauzele. A doua tetralogie este alcătuită din Richard al II-lea (1595), Henric al IV-lea (două părţi, 1596-1598) şi Henric al V-lea (1598-1599). Acestora li se adaugă Regele Ioan (1596) şi Henric al VIII-lea, ultima sa piesă, din 1613, care nu-i aparţine decât în parte. Prin urmare, perspectiva istorică cuprinde perioada dintre 1199 (venirea la putere a lui Ioan-fără-Ţară, Regele Ioan) şi 1547 (moartea lui Henric al VIII-lea), adică istoria Plantageneţilor şi a Tudorilor. Războiul cu Franţa (Războiul de 100 de ani, 1337-1453) şi războiul civil (Războiul celor două Roze, 1455-1485) alcătuiesc fundalul pe care se orchestrează lupta pentru putere în cele două tetralogii.

Cadrul general tematic, care poate fi şi unul de interpretare a istoriei, este legitimarea puterii, urmând schema medievală a ascensiunii şi prăbuşirii capetelor regale. Sursele principale sunt Unirea celor două nobile şi vestite case, Lancaster şi York (1548) de Edward Hall şi Cronicile Angliei, Scoţiei şi Irlandei (1577) de Raphael Holinshed. Acest corp dramatic enorm, cu foarte multe personaje şi un vârtej de întâmplări din negura vremii, teatralizează o lungă istorie, dintr-o perspectivă care este deopotrivă meditaţie, caracterologie şi, mai ales, aşezare a faptelor în perspectiva epocii elisabetane, nelipsind desigur partizanate fireşti, astăzi lipsite de relevanţă. Pentru că prin aceste drame istorice, majoritatea rar jucate, Shakespeare ar urmări „un scop precis, acela de a arunca lumină asupra uneia dintre problemele politice ale epocii elisabetane şi de a o rezolva în spiritul filosofiei politice general acceptate a Tudorilor”, istorismul lor a fost contestat, chestiunea fiind departe de a fi elucidată. Importante sunt însă relieful artistic pe care îl au câteva dintre personajele acestor piese, deşi inegal şi, adesea, inferior altor creaţii shakespeariene, apoi valoarea sigură de îndreptar moral. La o privire generală, căreia i se pot adăuga mereu detalii care să o nuanţeze, istoria este ciclică pentru Shakespeare, ca o multiplicare de situaţii similare, previzibile:

„Când citim aceste capitole diferite în ordinea evenimentelor şi potrivit succesiunii domniilor, ne fra­pează faptul că, pentru Shakespeare, istoria este statică – scrie Jan Kott în Shakespeare, contemporanul nostru (1965). Fiecare din aceste capitole începe şi se sfârşeşte în acelaşi punct. În fiecare piesă, istoria parcă ar descrie un cerc, întorcându-se în punctul de plecare. Cercurile care se re­petă invariabil şi pe care istoria le descrie sunt domniile succesive. Fiecare din aceste mari tragedii istorice începe cu lupta pentru tron sau pentru consolidarea acestuia, fie­care se încheie prin moartea monarhului şi printr-o nouă încoronare. În fiecare din piesele istorice, suveranul legitim târăşte după sine un lung şir de crime.”

Bucuresti, 26.04.2012

{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *