Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Regal Alexandru Tomescu pentru Regele Mihai, la Ora Regelui de la TVR 1

TVR1

Sâmbătă, 17 şi 24 noiembrie, de la ora 13.00

Ora Regelui de la TVR 1 are două ediţii speciale în 17 şi 24 noiembrie: telespectatorii TVR 1 vor putea urmări în cele două ediţii înregistrarea concertului organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României la Ateneul Român de ziua Majestăţii Sale, Regele Mihai I.

Pe 25 octombrie a fost organizat cel de-al cincilea concert caritabil în beneficiul programului Tinere Talente, concert oferit anul acesta de violonistul Alexandru Tomescu şi Ansamblul Stradivarius, dirijat de Gabriel Bebeşelea. Programul muzical al serii a cuprins Anotimpurile de Antonio Vivaldi şi Cele patru anotimpuri de Astor Piazzolla.

„Este o experienţă deosebit de interesantă să cânţi în oglindă Anotimpurile de Vivaldi şi pe cele ale lui Piazzolla. Deşi fiecare set de lucrări se află la poli opuşi din punct de vedere temporal şi stilistic, există nenumărate lucruri care le apropie. Piazzolla se inspiră din lucrările lui Vivaldi, dar propune o viziune cu totul nouă, impregnată de ritmuri argentiniene, pline de pasiune şi culoare. Cele două creaţii muzicale sunt o excelentă alegere pentru o seară de gală, aşa cum a fost cea din 25 octombrie, în care am sărbătorit ziua de naştere a Majestăţii Sale, Regele Mihai", a declarat Alexandru Tomescu.

Fondurile strânse din sponsorizări, vânzare de bilete şi donaţii la concertul din acest an vor sprijini în 2013 programul naţional Tinere Talente, prin care Fundaţia oferă burse de studiu şi oportunităţi de promovare celor mai promiţători tineri artişti români din domeniul muzicii clasice şi al artelor plastice, aflaţi la început de carieră.

Fundaţia Principesa Margareta a României a reuşit să facă din acest concert o tradiţie. În fiecare an, pe 25 octombrie, la Ateneul Român, artişti de valoare sunt invitaţi să concerteze în beneficiul tinerilor talentaţi aflaţi la începutul carierei artistice.

Cele două ediţii, realizate de Oana Drăgulinescu, producător Cristina Ţilică, pot fi urmărite şi online, pe www.tvrplus.ro, unde pot fi vizionate şi ediţiile anterioare Ora Regelui.

Bucuresti, 15.11.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.