Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Record mondial: cea mai lungă scrisoare din lume trimisa lui Mos Craciun s-a scris la Brasov

2110 elevi braşoveni i-au scris lui Moş Crăciun o scrisoare lungă de 413,80 metri (99,13 metri pătraţi), stabilind astfel un nou record mondial, omologat astăzi în oraşul de sub Tâmpa de reprezentanţii World Records Academy. Certificatul de omologare a recordului a fost înmânat reprezentanţilor Poştei Române în cadrul unei ceremonii organizate la Şcoala Generală nr. 25 din Braşov, în prezenţa a peste 400 dintre copii ce s-au implicat în stabilirea acestui record.

Scrisoarea va fi expediată de către Poşta Română pe adresa lui Moş Crăciun din oraşul finlandez Rovaniemi, urmând să ajungă la acesta la începutul săptămânii viitoare. Toţi elevii braşoveni care au contribuit la scrierea epistolei record au participat la o tombolă, în urma căreia doi dintre ei vor pleca, în perioada 27 – 30 decembrie 2008, la Rovaniemi, în Finlanda, pentru a-l vizita pe Moş Crăciun chiar la el acasă.

Evenimentul, organizat de Poşta Română, prin intermediul Direcţiei Regionale de Poşta Braşov şi cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov, s-a derulat în perioada 8-18 decembrie 2008. Pe o rolă de hârtie care a circulat pe la şcolile din Braşov, participanţii şi-au aşternut mesajele către Moş Crăciun, cel mai influent personaj din lumea celor mici. Moşul a fost rugat să intervină pe lângă oamenii mari pentru salvarea pădurilor, fără de care copilaria este şi ea în pericol.

Bucuresti, 18.12.2008

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.