Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Realitatea TV va transmite de la Washington ceremonia de investire a lui Barack Obama

În cadrul proiectului ”Obama-visul devine realitate”, Realitatea TV va transmite pe parcursul zilelor de 19 și 20 ianuarie zeci de materiale dedicate evenimentului care va schimba soarta lumii în următorii patru ani. Emil Hurezeanu și Mădălina Iacob se vor afla la Washington și îi vor menține informați pe telespectatori cu privire la ceremonia de investire a celui de-al 44-lea Președinte al Americii. Într-o serie de ediţii speciale ale jurnalelor și ale emisiunilor postului de știri, invitați de prestigiu vor comenta pentru Realitatea TV pregătirile din capitala americană.
Demersul jurnalistic al televiziunii de știri implică și o serie de politicieni, jurnalişti specializaţi în politică externă şi cei mai competenţi analişti care îi vor ajuta pe români să înteleagă modul în care victoria lui Barack Obama va influenţa ordinea mondială în următorii ani. Luni, 19 ianuarie, începând cu orele 18.00 (ora României), corespondenții speciali Realitatea TV vor transmite primele informații din capitala americană. Într-o ediție specială a emisiunii ”Fețele cotidianului”, de la orele 22.00, Emil Hurezeanu va avea o nouă intervenție în direct din mijlocul pregătirilor pentru depunerea jurământului lui Obama.

O dată cu începerea ceremoniei de investire a lui Barack Oabama, marți, 20 ianuarie, de la ora 17.00 (ora României) telespectatorii vor putea urmări la Realitatea TV momentele muzicale din cadrul festivității de deschidere, o rugăciune și jurământul Vicepreședintelui Statelor Unite Joseph R. Biden. Cel mai important moment, depunerea jurâmântului de către Barack Obama va putea fi urmărit de la orele 19.00. După orele 21.00, Melania Medeleanu va modera o ediție specială în care îl va avea invitat pe Cristian Tudor Popescu în studioul televiziunii și pe Emil Hurezeanu de la Washington. De asemenea, românii vor putea viziona cele mai importante moemente din Parada inaugurală și deplasarea oficialilor de-a lungul Pennsylvania Avenue între orele 20.00-22.00 (ora României). Pâna după miezul nopții, telespectatorii vor fi informați atât de către invitații din studiou, cât și de către echipa aflată la Washington.

Emil Hurezeanu va face echipă cu Mădălina Iacob pentru a doua oară. În noiembrie 2008, postul de ştiri a iniţiat un demers jurnalistic cu prilejul alegerii celui mai important om al planetei, demers ce a reprezentat un efort financiar de peste 100.000 de euro. Trei echipe formate din nouă jurnalişti au fost trimise în SUA pentru a lua pulsul alegerilor de la faţa locului. Astfel, Laura Chiriac şi Cosmin Prelipceanu au prezentat jurnalele de ştiri din capitala Statelor Unite – Washington, Mădălina Iacob şi Emil Hurezeanu au fost prezenţi în New York, iar Adelin Petrişor a transmis o serie de reportaje realizate pe coasta de Vest a continentului nord-american, din Los Angeles.

În momentul în care Barack Obama a fost anunţat drept câştigător al alegerilor prezidenţiale din SUA, Realitatea TV era urmărită de aproximativ 133.000 de români din mediul urban, în medie, în fiecare minut. Potrivit datelor furnizate de Gfk România, televiziunea de ştiri a avut o audienţă medie de 1,2 miercuri dimineaţă (5 noiembrie 2008), între orele 6:00 şi 7:00, cu 14.4% cotă de piaţă, clasându-se pe locul al doilea în topul audienţelor. Pe primul loc s-a situat Antena 1, cu un rating de 2 puncte, în vreme ce pe locul trei a fost Pro TV, cu 1.1, urmat de Antena 3, cu 0.5 şi Acasă TV cu 0.3. Cifrele de audientã au dovedit încã o datã pozitia de lider pe care postul o ocupã pe nisa televiziunilor de stiri.

Bucuresti, 18.01.2009

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.