free download 78 travel guides written by experts

Raport EUROSFAT 2018

În data de 8 iunie 2018 a avut loc la Hotelul JW Marriott din București cea de-a 6-a ediție a celui mai mare forum anual de dezbateri europene din România, Forumul Eurosfat 2018, organizat de Europuls – Centrul de Expertiză Europeană, sub patronajul Parlamentului European, al Comisiei Europene, al Președenției Bulgare și al Președinției Austriece a Consiliul Uniunii Europene.

Ediția Eurosfat 2018 a binevenit peste 350 de participanți, a regrupat 66 vorbitori, printre care un comisar european, ambasadori, consilieri prezidențiali, funcționari europeni, reprezentanți ai organizațiilor internaționale, activiști, jurnaliști și 9 teme majore: viitorul Europei, combaterea dezinformării, Politica Agricolă Comună și generația tinerilor fermieri, securitatea cibernetică, zona euro, Brexit, sistemul de sănătate, democrația și statul de drept, viitorul sistemului energetic și digitalizarea, Europa socială, precum și un eveniment cultural dedicat regiunii Mării Negre, în prezența directorului, printr-o video-expoziție unică.

Europuls logo

Eurosfat 2018 s-a desfășurat într-un format diferit față de anii precedenți. Într-o primă etapă, pe 6 iunie a avut loc un dialog cetățenesc cu Tibor Navracsics, Comisar European pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport. Cu această ocazie, Comisarul Navracsics ne-a prezentat viziunea sa despre viitorul Uniunii și potențialul educației în combaterea provocărilor actuale ale continentului european, despre șansele creării unei Uniuni europene a Educației, dar și despre planurile Comisiei în domeniul educațional până în 2025. Dialogul cetățenesc a fost organizat în parteneriat cu Reprezentanța Comisiei Europene din România și Facultatea de Stiințe Politice din cadrul Universității din București.

Pe 8 iunie s-a desfășurat forumul Eurosfat, deschis printr-o plenară intitulată “Viziunea României asupra viitorului Uniunii Europene” care a regrupat la aceeași masă de dezbateri lideri și reprezentanți ale tuturor celor 7 partide din România. Principalii decidenți politici din România au fost prezenți la o dezbatere alături de reprezentanți ai societății civile, oferindu-le astfel posibilitatea de a-și exprima opinia despre locul României în viitoarea Uniune Europeană. Deschiderea a constat într-o prezentare a pozițiilor celor 7 partide asupra viitorului UE, având ca scop identificarea priorităților viitoare ale României în cadrul unei Uniuni mai puternice, și a domeniilor în care România ar putea avea un rol strategic la nivel european. Sesiunea plenară a fost organizată în parteneriat cu Reprezentanța Comisiei Europene din România.

RECOMANDAM:  Întalnirea comisarului european Corina Crețu cu președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu

Anul acesta am avut prilejul de a ne bucura și de prezența E.S. Todor Churov (Ambasadorul Bulgariei în România), E.S. Isabel Rauscher (Ambasadoarea Austriei în România), Angela Cristea (Șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România), Principesa Lia (soția Prințului Paul), Lord Martin Callanan (Ministru De Stat, Departamentul pentru Ieșirea Marii Britanii Din Uniunea Europeană), Urmas Paet (membru al Parlamentului European), Victor Negrescu (Ministrul delegat pentru Afaceri Europene), Julian Popov (Ambasadorul Bunăvoinței pentru Climă și energie al Președinției Bulgare a Consiliului UE), Mihail Dumitru (Director-General Adjunct, Direcția Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene), Anca Păduraru-Niculescu (Purtător de cuvânt, Comisia Europeană), iar lista continuă cu multe nume importante din sfera politică națională, europeană și a societății civile actuale.

Eurosfat 2018 nu ar fi avut loc fără ajutorul partenerilor și sponsorilor săi care cred în viitorul Uniunii Europene. Le mulțumim încă o dată pe această cale, pentru că au făcut acest eveniment posibil, pentru implicare și ajutor, următorilor: Parlamentul European, Reprezentanța Comisiei Europene în România, Președinția Austriacă și Bulgară a Consiliului UE, Enel România, Fundaţia Friedrich Ebert, Ambasada Marii Britanii din România, Centrul Român pentru Politici Europene, Konrad-Adenauer-Stiftung România, Ambasada Regatului Tărilor de Jos din România, Pfizer România, OMV Petrom, Janssen România, Garanti Bank, Fundația Româno-Americană, Institutul European din România, Ambasada Belgiei în România, GlobalFocus Center, Institutul Aspen România, Funky Citizens, Black Sea Diaries, Asociația Voluntari pentru Idei și Proiecte, Asociaţia Studenţilor de la Facultatea de Ştiinţe Politice – Universitatea din Bucureşti, Smart Everything Everywhere, Calea Europeană, Geyc și Europunkt.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *