Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

Raliul Dakar 2017 – etapa a opta: Uyuni – Salta

• Locul al patrulea în etapă pentru Hirvonen • Terranova a încheiat etapa pe locul al şaselea • Patru modele MINI se menţin în Top 10 al clasamentului general

Bucureşti/München. Condiţiile meteo defavorabile au continuat şi în etapa a opta a ediţiei 2017 a Raliului Dakar, astfel că organizatorii au luat decizia de a scurta o nouă secţiune a traseului. Prima schimbare în roadbook a fost făcută în prima parte a zilei, când prima parte a probei speciale a fost redusă cu 73 de kilometri, repornindu-se de la graniţa cu Argentina. Schimbări suplimentare au fost efectuate ulterior, pe parcursul zilei, când a devenit clar că inundaţiile de pe drumul spre Salta făceau imposibil ca vreun vehicul să ajungă la punctul final planificat. Organizatorii cursei au confirmat că etapa a noua, programată pentru miercuri, care includea şi Super Belen, este anulată – decizia înseamnă că 42% (1.400 km) din probele speciale planificate (3.300 km) au fost anulate din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.


Ca urmare a vremii nefavorabile de marţi, au fost puţine schimbări în clasament, majoritatea competitorilor din familia MINI reuşind să-şi păstreze locurile în clasamentul general. Mikko Hirvonen (Finlanda) şi Michel Périn (Franţa) au fost pe locul al patrulea şi în această etapă, astfel că echipajul #303 MINI John Cooper Works Rally se menţine pe poziţia a cincea în ierarhia generală a competiţiei.

La doar două locuri în urma lor a încheiat maşina #308 MINI John Cooper Works Rally a echipajului format din Orlando Terranova (Argentina) şi Andreas Schulz (Germania). Cei doi şi-au continuat forma constantă, cu o performanţă care le-a permis să-şi păstreze locul al şaptelea în clasamentul general.

Completarea Top 10 în etapa de marţi a fost făcută de cel de-al treilea MINI John Cooper Works Rally, al echipajului Yazeed Al Rajhi (Arabia Saudită) – Timo Gottschalk (Germania). Poziţia lor oficială în clasamentul general este sub rezerva apelului.

Jakub Przygonski (Polonia) şi Tom Colsoul (Belgia) au fost primul echipaj cu un model MINI ALL4 Racing (#316) ce a încheiat etapa, cei doi clasându-se pe poziţia a 14-a. Şi ei şi-au păstrat locul în clasamentul general, fiind pe treapta a opta.

Celelalte echipaje MINI ALL4 Racing au încheiat etapa a opta pe locul al 17-lea – Mohamed Abu Issa (Qatar) şi Xavier Panseri (Franţa) -, respectiv pe poziţia a 18-a, Boris Garafulic (Chile) şi Filipe Palmeiro (Portugalia) cu #314 MINI ALL4 Racing. Sylvio de Barros (Brazilia) şi Rafael Capoani (Brazilia) s-au clasat pe poziţia a 20-a, cu două locuri mai sus decât Stephan Schott (Germania) şi Paulo Fiuza (Portugalia).

Raliul Dakar 2017: poziţiile echipajelor MINI în clasamentul general după etapa 8

LocPilotNavigator#EchipăTimp
5Mikko Hirvonen (Finlanda)Michel Périn (Franţa)303X-raid Team21h03:46 (+53:41)
7Orlando Terranova (Argentina)Andreas Schulz (Germania)308X-raid Team21h36:52 (+1h26:47)
8Jakub Przygonski (Polonia)Tom Colsoul (Belgia)316ORLEN Team21h52:23 (+1h42:18)
9Boris Garafulic (Chile)Filipe Palmeiro (Portugalia)314X-raid Team22h53:02 (+2h42:57)
12Mohamed Abu Issa (Qatar)Xavier Panseri (Franţa)322X-raid Team23h44:37 (+3h34:32)
16Sylvio de Barros (Brazilia)Rafael Capoani (Brazilia)339X-raid Team25h02:08 (+4h52:03)
18Stephan Schott (Germania)Paulo Fiuza (Portugalia)325X-raid Team25h19:41 (+5h09:36)
34*Yazeed Al Rajhi (Africa de Sud)Timo Gottschalk (Germania)306X-raid Team34h45:49 (+14h35:44)

* sub rezerva apelului

Raliul Dakar 2017 poate fi urmărit zi de zi la Eurosport. Magazinul dedicat competiţiei va fi prezentat cu începere de la ora 1.00. Reluarea va fi difuzată joi, 12 ianuarie, de la ora 12.30.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *