Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Radosa, cea mai buna companie de servicii de concierge de lux din Paris, s-a lansat in Romania

Compania le oferă românilor cele mai reuşite experienţe turistice

RADOSA, singurul grup de servicii globale de lifestyle adresat întregii regiuni a Europei centrale şi de Est, s-a lansat pe piaţa din România pe 15 aprilie, printr-un eveniment exclusiv care s-a desfăşurat la Bucureşti, la hotelul Radisson Blu. Evenimentul închide o serie de turnee organizate de RADOSA în principalele capitale ale Europei de Est: Varşovia, Praga, Budapesta şi Bucureşti. 

La eveniment au participat agenţii de turism, reprezentaţi la vârf români şi străini ai mediului de afaceri, personalităţi publice, ziarişti, diplomaţi. 15 faimoase lanţuri hoteliere din întreaga lume, printre care Negresco, Relais et Chateaux, Leading Hotels of the World, Design Hotels, Orient Express, şi-au prezentat ofertele de lux concepute special pentru piaţa din România şi care includ destinaţii exotice, elegante.

Interesată în mod special de potenţialul unei pieţe est-europene în plină evoluţie precum România, RADOSA pune amprenta sa personală – creativitate la preţuri convenabile- în beneficiul tuturor categoriilor de clienţi.

“Unul dintre obiectivele de evoluţie ale companiei este creşterea ariei de acoperire în întreaga Regiune din Europa de Est, şi evident că aici România are un rol foarte important. RADOSA încearcă să propună serii total diferite de experienţe de neuitat în fiecare an. Serviciul nostru de "white glove", extrema atenţie pentru detaliu şi itinerariile foarte personalizate bazate pe o înţelegere precisă a nevoilor şi pasiunilor exacte ale clientului, sunt lucrurile care ne diferenţiază. Şi în final, desigur, va exista întotdeauna marca personală RADOSA. Suntem capabili să ne asistăm clienţii din România în străinătate oricând se iveşte o situaţie de urgenţă. Prin parteneriatul încheiat cu peste 100 de hoteluri excepţionale din întreaga lume, putem oferi beneficii foarte speciale clienţilor noştri, când voiajează la hotelurile-partenere. Industria de concierge este una oarecum nouă, căci angajaţilor mid-level precum şi companiilor dispuse să plătească astfel de servicii pentru a-şi menţine angajaţii le surâde tot mai mult confortul de a plăti pe cineva care să se ocupe eficient, cu stil şi clasă de astfel de afaceri. Pentru hotelurile de lux evident că ţintim turiştii cu stil şi împătimiţii de modă care doresc tot ce e mai bun pentru vacanţele lor”, a declarat Francesca Barba, Director General al companiei RADOSA.

Unicitatea companiei vine din conexiunile sale globale cu cele mai bune hoteluri, linii de croazieră, zboruri aeriene şi tour operatori. Membrii RADOSA au acces la beneficii şi privilegii la cele mai bune hoteluri, restaurante, spa-uri, produse de lux din lume. Clientul beneficiază de recomandări directe de la consultantul său personal şi are la dispoziţie o linie telefonică dedicată 24/24 ore, 365 de zile pe an, asigurată de 50 de concierge.

Extensia Radosa, www.stylishtravellers.com, conectează turiştii în scopuri de business, precum şi pe cei în scopuri de agrement în iniţiativa de a explora globul, la preţuri accesibile. Acesta este un portal online unde fiecare vizitator va găsi exact ceea ce are nevoie: zboruri (de la low-cost la zboruri private), hoteluri (de la cele cu servicii bed and breakfast până la cele de pe insule), o gamă de zboruri şi hoteluri de la cele mai convenabile oferte la cele mai rafinate preferinţe pentru lux.

Începând cu 15 aprilie, versiunea românească va oferi o gamă completă de servicii şi facilităţi membrilor săi, un portofoliu de 150.000 hoteluri către 15.000 destinaţii şi o panoplie extinsă de posibilităţi internaţionale de călătorii aeriene. Toţi fanii călătoriilor, care aleg fie destinaţii exotice în condiţii exclusiviste, fie rute consacrate, vor primi acces egal la o asistenţă şi consultanţă înalt calificate.

DESPRE RADOSA

RADOSA oferă servicii tip ‘Premium Global Concierge’ precum accesul la vinării renumite ale lumii, vile şi castele private, colecţii de artă, evenimente sportive şi de Haute couture, bucătari-şefi cu stele Michelin, Private Sommeliers, rezervări de restaurant şi acces privilegiat la o selecţie de 100 de hoteluri de lux. Informaţiile şi rezervările sunt administrate printr-o singură centrală operatorie. RADOSA furnizează agenţiilor de turism de lux şi clienţilor direcţi informaţii detaliate despre oferte superlative la toate categoriile de bunuri de lux.

Bucuresti, 18.04.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.