Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Radio Vacanta, editie aniversara 45 de ani

(12 iunie 2012)

Luni, 11 iunie, a început o nouă ediţie a programului estival “Radio Vacanţa”. În acest an, Studioul Teritorial Radio Constanţa realizează ediţia cu numărul 45, o ediţie aniversară, ale cărei programe vor fi difuzate 24 de ore din 24, în perioada 11 iunie – 16 septembrie 2012.

Şi în această vară se vor face auzite deja celebrele “Aici Radio Vacanţa”, “Hier Spricht Der Ferienfunk!”, “This is Radio Holidays!”, “Govorit Radiostaţia Otdîh!”, “Qui Radio Vacanţa!” şi “Ici Radio Vacances!”.

Ca în fiecare an, Radio Vacanţa oferă ascultătorilor buletine de ştiri în română, engleză, franceză, germană, rusă şi italiană, buletine ce vor fi realizate cu sprijinul colegilor de la Radio România Internaţional. Programul va începe în fiecare zi de la ora 09.00 şi va fi transmis atât pe 100,1 FM, cât şi pe www.radiovacanta.ro.

Echipa, coordonată de Redactorul-Şef al Studioului Teritorial Radio Constanţa, Daniel Sîrbu, tânără şi dedicată programului, este formată în această vară din: Ionuţ Chitic, Tiberiu Cristian, Daniel Haralambie, Codrin Raita, Horia Pătrăhău, Răzvan Petre, Mihai Popa şi Adelina Tocitu. Alături de ei se vor afla şi redactorii din Camera Ştirilor Radio Constanţa: Florentina Stan, Adina Sîrbu şi Daniel Ţăndăreanu.

Radio Vacanţa propune în fiecare dimineaţă de la ora 09.00 emisiunea-magazin “Litoral dus-întors”, în cadrul căreia vor fi prezentate relatări de pe întreg litoralul românesc. Ora 12.00 aduce ascultătorilor “Pro Musica”, un program de actualitate şi de noutăţi muzicale. Cea de-a doua parte a programului “Litoral dus-întors” începe la ora 16.00, iar la ora 18.00, echipa Radio Vacanţa transmite “Salutările voastre din vacanţă”. Seara, emisiunile care vor delecta turiştii şi localnicii vor fi “Expresul de seară”, “Rock pe plajă”, “Seara cu prietenii”, “ Club Fm” şi “Mondo Hit”.

Noutăţile pe care Radio Vacanţa le aduce şi în acest sezon estival sunt numeroase. Pentru un plus de diversitate în formatul muzical, emisiunea “Clasic RV” va readuce în memoria ascultătorilor hituri de altădată, cu preponderenţă din anii ‘60, ‘70, ‘80 chiar şi ‘90.

Ca şi până acum, Radio Vacanţa va emite on-air, pe 100,1 FM, dar şi on-line pe www.radiovacanta.ro. Acest lucru îi va ajuta pe cei care ascultă Radio Vacanţa să cunoască echipa, modul în care se desfăşoară emisia în spatele microfoanelor şi să urmărească evenimentele Radio Vacanţa de pe terasa Vilei nr.1 din Mamaia.

În premieră pentru programul Radio Vacanţa, anul acesta va fi creată o arhivă sonoră, video şi foto, care va cuprinde cele mai importante momente ale sezonului estival (interviuri, relatări, transmisiuni în direct, instantanee de pe litoral, spectacole etc.). În acest fel, se va facilita accesul ascultătorilor la arhiva sonoră, dar şi la cea video a Studioului Teritorial Radio Constanţa.

Vor fi susţinute şi promovate evenimentele deja devenite celebre la malul mării şi nu numai, la care Radio Vacanţa este prin tradiţie partener: Festivalul Mamaia, Romanian Top Hits, Festivalul Mangalia, Folk You, festivaluri adresate copiilor şi adolescenţilor, etc.

Campania “Brăţara de Vacanţă – Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa!”, realizată cu World Vision România va continua şi în această vară. Proiectul este iniţiat de echipa Radio Vacanţa şi organizaţia World Vision România alături de partenerii locali. Dacă anul trecut au fost confecţionate şi distribuite 10.000 de brăţări pentru copii, dintr-un material rezistent la apă, anul acesta numărul lor a crescut la aproximativ 30.000. Timp de două luni, în zona Radio Vacanţa, dar şi pe plajele de pe litoralul românesc vor fi organizate concursuri şi activităţi specifice pentru copii. În această vară turiştii, dar şi localnicii vor putea găsi Brăţara de Vacanţă atât la sediul Radio Vacanţa-Radio Constanţa, cât şi în majoritatea unităţilor de cazare de pe litoral, la Recepţie.

Bucuresti, 12.06.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.