Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Radio Romania anunta inchiderea proiectului ACCES

în prezenţa Preşedintelui Director General Ovidiu Miculescu şi a foştilor preşedinţi Maria Ţoghină şi Andras Istvan Demeter

Societatea Română de Radiodifuziune a desfăşurat în perioada ianuarie 2010 – decembrie 2012, proiectul “ACCES – FORMAREA PROFESIONALĂ CONTINUĂ – CALIFICARE/RECALIFICARE – GARANŢIA SUCCESULUI PE PIAŢA MUNCII PENTRU ANGAJAŢI”, care facilitează crearea unei reţele naţionale de informare a angajaţilor, a managerilor şi a personalului furnizorilor autorizaţi de formare profesională continuă, publici şi privaţi, privind dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii economice.

În Studioul T8 Alfred Alessandrescu al Societăţii Române de Radiodifuziune a avut loc, marţi, 18 decembrie o conferinţă de presă ce a marcat încheierea proiectului ACCES – FORMAREA PROFESIONALĂ CONTINUĂ, CALIFICARE/RECALIFICARE – GARANŢIA SUCCESULUI PE PIAŢA MUNCII PENTRU ANGAJAŢI, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

La eveniment a fost prezent actualul Preşedinte Director General al Radiodifuziunii Române, Ovidiu Miculescu, cei doi foşti preşedinţi pe parcursul mandatelor cărora s-a derulat proiectul: Maria Ţoghină şi Andras Demeter şi managerul proiectului Elena Petrescu Calciu. De asemenea au mai participat reprezentanţi ai unor instituţii cu atribuţii specifice în domeniul educaţiei, persoane care fac parte din grupul ţintă al proiectului, membri ai echipei de proiect, jurnalişti.

„Acest proiect ne ajută să realizăm o comunicare publică şi o comunicare instituţională performantă, să oferim celor care vor să fie performanţi în meseria aleasă, indiferent de vârstă, o altă şansă la educaţie”, a declarat domnul Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director General al Radio România.

Evenimentul a fost realizat pe suportul platformei naţionale de informare şi conştientizare, modulul platformei de videoconferinţă, cu participarea reţelei naţionale de informare a Societăţii Romane de Radiodifuziune constituită din 8 posturi regionale şi 3 staţii locale din Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Craiova, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Reşita, Timişoara, Braşov, Sibiu şi Sighetu Marmaţiei.

„A fost un drum greu dar am ajuns acolo unde trebuia: lăsăm ceva în urmă.”, a afirmat doamna Elena Petrescu Calciu, Manager proiect, ACCES:

Au fost prezentate obiectivele, activităţile principale şi rezultatele atinse, studiul de impact cu privire la campania naţională de informare şi conştientizare pentru formarea profesională continuă a angajaţilor, instrumentele de comunicare create prin proiect, programul de sustenabilitate după încetarea finanţării.

Bucuresti, 19.12.2012

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.