Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Race to Witch Mountain” – maxi aventura SF, pe DVD şi Blu-ray

Ani întregi, iubitorii de science-fiction au dezbătut şi au căutat informaţii despre Witch Mountain – un loc misterios, ce pare să fi devenit a doua casă pentru extratereştri şi OZN-uri. Devenit un mit, Witch Mountain a stimulat imaginaţia copiilor şi a romancierilor, iar fascinaţia n-a încetat. Acum, Disney ne invită în “Cursa către Witch Mountain” – o aventură cum n-am mai trăit, disponibilă, în premieră, pe DVD şi Blu-ray.

Regizorul Andy Fickman, care l-a mai “dirijat” pe Johnson şi în comedia Disney “Game Plan”, ne propune o aventură SF de familie, atent calibrată cu umor şi suspans. Povestea, ecranizată tot de Disney cu titlul “Escape to Witch Mountain” şi în 1975, după romanul omonim al lui Alexander Key, repune în circulaţie un mit arhicunoscut, despre Witch Mountain, un loc secret din deşertul Nevada, celebru pentru fenomene inexplicabile şi apariţii misterioase.

În timp ce o navă neidentificată se prăbuşeşte în deşertul american şi pune autorităţile pe jar, Jack Bruno (Dwayne Johnson), fost infractor devenit şofer de taxi în Las Vegas, încearcă să stea departe de necazuri, dar nu vor ele să-l lase în pace. Când pe bancheta din spate a taxiului ajung doi adolescenţi cu vădite puteri supranaturale, care îi mai şi lasă un bacşiş uriaş, Jack îşi dă seama că a intrat într-un mare bucluc, dar nu poate da înapoi. Deşi arată cât se poate de umani, Sara (Anna Sophia Robb) şi Seth (Alexander Ludwig) sunt, de fapt, doi extratereştri deghizaţi, care au venit pe Terra pentru a-şi recupera nava spaţială, aflată acum în custodia Guvernului american, pentru investigaţii. Fără aceasta, nu se pot întoarce pe planeta lor pentru a-şi salva familia şi pentru a împiedica la timp invazia Terrei.

Având mereu pe urme agenţi guvernamentali fără prea mult simţ al umorului şi un vânător de extratereştri, şoferul Jack se transformă ad-hoc în detectiv, luptător de comando şi tot ce mai cere “clientul” pentru a-şi ajuta noii prieteni să-şi ducă misiunea la bun sfârşit; ba, o atrage de partea lor şi pe Dr. Alex Friedman (Carla Gugino), specialistă în OZN-uri. Iar acum, mai că ne convinge pe toţi să intrăm în “Cursa către Witch Mountain”, o escapadă cu efecte speciale paranormale în lumea secretelor spuse şi nespuse despre extratereştri.

Filmul se lansează pe DVD şi Blu-ray împreună cu scene tăiate, secvenţe amuzante şi un moment special cu gemenii Dylan & Cole Sprouse, despre Disney Blu-ray™. Disponibil în hypermarket-uri şi magazine specializate, precum şi pe www.mymovie.ro, la un preţ recomandat de 49,9 lei. O producţie Disney distribuită de Prooptiki România.

Bucuresti, 17.11.2009

{mosloadposition user9}

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.