Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Punctul culminant al sezonului in Ardeni: sapte modele BMW Z4 GT3 iau startul in cursa de 24 de ore

BMW

de la Spa-Francorchamps

BMW va fi bine reprezentat de un contingent masiv al echipelor de client în ediţia din acest an a cursei de 24 de ore de la Spa-Francorchamps (Belgia), a patra etapă a sezonului 2012 din Blancpain Endurance Series.

Printre acestea se află echipa belgiană Marc VDS Racing, care va înscrie două BMW Z4 GT3 în competiţia de 24 de ore, cu obiectivul clar de a ajunge pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în cursa de casă a echipei şi de a obţine cea de-a 22-a victorie la general pentru BMW. Gruparea a avut un început de sezon promiţător: Bas Leinders (Belgia), Markus Palttala (Finlanda) şi Maxime Martin (Belgia) au obţinut două victorii şi un loc secund în cele trei etape din acest an ale Blancpain Endurance Series. Cu ocazia maratonului de 24 de ore, tripleta este hotărâtă să-şi mărească avansul în clasamentul general. Echipa DB Motorsport va avea înscrise tot două maşini BMW Z4 GT3, în timp ce ROAL Motorsport, Vita4One Racing şi Race Art vor avea câte o singură maşină.

"Cursa de 24 de ore de la Spa-Francorchamps este punctul culminant pentru multe dintre echipele noastre private care utilizează modelul BMW Z4 GT3", a declarat directorul BMW Motorsport, Jens Marquardt. "Platoul de concurs este unul extrem de puternic, aşa că fanii belgieni trebuie să se aştepte la o cursă atractivă pe un circuit magnific. Avem câteva puncte forte şi toate echipele noastre speră să fie implicate în bătălia din partea superioară a clasamentului. Şi totuşi, întotdeauna a fost foarte dificil să faci previziuni în privinţa unei curse de 24 de ore. Indiferent de ceea ce se va întâmpla, BMW Z4 GT3 a dovedit deja în acest sezon că este foarte competitiv. Sunt încrezător că situaţia va fi la fel şi la Spa."

Cursa de 24 de ore de la Spa-Francorchamps este un eveniment permanent în calendarul internaţional şi are un învingător constant: BMW. Până în prezent, maşinile BMW au triumfat de nu mai puţin de 21 de ori. Prima victorie în clasamentul general a fost în 1965 graţie favoriţilor locali Pascal Ickx (Belgia) şi Gérard Langlois (Belgia), aflaţi la comenzile unui BMW 1800 ti. Cel mai recent succes a fost obţinut în 1998 de Alain Cudini (Franţa), Marc Duez (Belgia) şi Eric van de Poele (Belgia), cu BMW 320i. Anul trecut, Claudia Hürtgen (Germania), Edward Sandström (Suedia) şi pilotul oficial BMW Dirk Werner (Germania) au încheiat pe locul al doilea, cu un BMW Z4 GT3 înscris de Schubert Team.

Joi, de la ora locală 9.45 (10.45 în România), piloţii BMW vor participa la sesiunea de antrenamente libere. Seara, aceasta este urmată de precalificări şi două sesiuni de calificări, fiecare cu o durată de 75 de minute. Locurile fruntaşe ale grilei vor fi decise în superpole, sesiune ce are loc vineri, între orele 15.35 şi 15.55 (16.35-16.55, ora României). După şedinţa de warm-up de sâmbătă dimineaţă, startul cursei este programat la ora 16.00 (17.00, ora României).

Echipele BMW pentru cursa de 24 de ore de la Spa-Francorchamps:

#3 Marc VDS Racing Team

Markus Palttala (Finlanda), Bas Leinders (Belgia), Maxime Martin (Belgia)

#4 Marc VDS Racing Team

Bert Longin (Belgia), Henri Moser (Elveţia), Mike Hezemans (Olanda)

#29 ROAL Motorsport

Tom Coronel (Olanda), Stefano Colombo (Italia), Edoardo Liberati (Italia), Michela Cerruti (Italia)

#36 DB Motorsport

Jeroen den Boer (Olanda), Stéphane Lémeret (Belgia), Jeffrey van Hooydonck (Olanda)

#37 DB Motorsport

Simon Knap (Olanda), Andrew Danyliw (Canada), Jochen Habets (Olanda), Léon Rijnbeek (Olanda)

#66 Vita4One Racing Team

Gregory Franchi (Belgia), Frank Kechele (Germania), Mathias Lauda (Austria)

#70 Race Art

Nick Catsburg (Marea Britanie), Roger Grouwels (Olanda), Jaap van Lagen (Olanda), Robert Nearn (Marea Britanie)

München / Bucuresti, 26.07.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.