Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Proiectul F64 „Fotografie – pasiune și meserie“ despre Raluca Antuca, pasionată de povești fotografice și social media

Raluca Antuca

Proiectul „Fotografia – pasiune și meserie” prezintă o nouă poveste despre dragostea dintre om și fotografie. Este vorba de Raluca Antuca a cărei aventură a început de la plăcerea de a edita fotografii, ore în șir, în Lightroom. De la lumină la culori și contrast, adora felul în care intervenția ei schimba starea unei imagini. Apoi, s-a împrietenit cu Photoshop. A trecut treptat la realizarea propriilor fotografii, iar acum lucrează cu o cameră foto full frame Canon 6D.

„După o perioadă mai intensă de retouching, mi-am dat seama că îmi place mai mult să spun povești prin fotografii, decât să le fac perfecte. Am început să fotografiez persoane, iar primul model a fost sora mea, care îmi accepta orice idee nebunească de shooting. Pas cu pas, pasiunea pentru fotografie și cea pentru social media m-au adus la F64. Acum, cele două se îmbină firesc pentru mine. Când am văzut anunțul pentru job, m-am gândit că nu există persoană mai potrivită. Iubeam brandul de mult timp, însă până nu am văzut oportunitatea, nu m-am gândit că aș putea să fac parte din echipă“, a declarat Raluca Antuca.

Raluca Antuca

Pentru ea, fotografia înseamnă personalitate și sensibilitate, iar domeniul acesta îi place atât de mult și pentru sentimentul pe care îl are când vede că o imagine a ieșit cum voia sau chiar mai bine decât se aștepta. „Mai este și momentul când un cadru al unui alt fotograf te face fericit. În cazul meu e vorba și de ambiția pe care mi-o dă munca din spatele procesului de fotografiere și provocarea de a-mi întrece limitele tot timpul“, a completat aceasta.

În prezent, Raluca este interesată de stilul Fine Art, o fascinează ideea de a crea o poveste prin fotografie. Dezvoltarea în această direcție vine și din faptul că s-a axat preponderent pe portrete, cărora încearcă să le ofere o aură magică. Este atrasă, în egală măsură, de fotografia de fashion, travel și lifestyle. Cele mai multe dintre fotografiile sale sunt publicate pe contul de Instagram și pe pagina ei de Facebook.

Când a început să-și transforme ideile în fotografii, avea o cameră foto Nikon entry-level. „Am folosit primul DSLR până la epuizare, astfel că eram pregătită să trec la nivelul următor. Pentru mine asta a însemnat un Canon 6D «cuplat» cu două obiective: 35mm f/2 și 50mm f/1.4. Visez, ca orice fotograf, și la alte obiective luminoase, pentru că sunt fascinată de bokeh de când mă știu! Până îmi voi completa trusa foto așa cum vreau, din ea mai fac parte blenda, trepiedul și blițul extern“, spune Raluca.

F64 reușește să creeze mediul propice, unde pasionații de fotografie se pot întâlni și își pot dezvolta talentul prin exercițiu, experiențe împărtășite și tehnologie de ultimă generație. Echipa este formată din oameni care nu doar cunosc tehnic detaliile muncii lor, ci sunt la rândul lor fotografi și se dedică acestei arte cu perseverență.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.