Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Proiectul „Controlul integrat al poluarii cu nutrienti”, implementat de Ministerul Mediului

si Padurilor, intra in etapa licitatiilor

O misiune a Băncii Mondiale a analizat progresul proiectului în perioada martie-noiembrie 2010

O nouă misiune a Băncii Mondiale pentru Proiectul “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi,” care s-a desfășurat în perioada 4-12 noiembrie 2010, a analizat progresul in implementarea proiectului în perioada martie–noiembrie 2010. Concluziile misiunii au fost că implementarea proiectului se aproprie de jumătatea perioadei și că partea de pregătire a înregistrat un progres semnificativ, acum fiind posibilă lansarea licitațiilor și demararea lucrărilor de construcție.

Proiectul, demarat în 2008 cu sprijinul Băncii Mondiale, urmăreşte reducerea deversărilor de nitrați în apă şi, în final, reducerea poluării cu nitrați a Dunării şi Mării Negre, prin investiţii în 86 de localităţi din zone vulnerabile la acest tip de poluare.

Misiunea a fost formată din Dl Aziz Bouzaher, Task Team Leader (TTL) – conducătorul delegaţiei, D-na Blaga Djourdjin, specialist achiziții, Dl Cezar Niculescu, specialist de mediu și Dl. Bogdan Constantinescu, specialist financiar.

În cadrul misiunii de lucru au fost vizitate localitățile Albeștii de Argeș și Balta Albă, desemnate centre de demonstrație și instruire (CDI) în cadrul proiectului, fiind vizionate amplasamentele în care vor fi construite platformele pentru colectarea și compostarea gunoiului de grajd. Licitaţia pentru achiziţia echipamentelor pentru colectarea şi managementul gunoiului de grajd este în desfăşurare iar licitaţiile pentru realizarea lucrărilor de construcţie în 8 localităţi CDI vor fi demarate în cursul lunii decembrie 2010, urmând ca execuţia lucrărilor să se finalizeze la mijlocul anului 2011.

În completarea investiţiilor privind colectarea, procesarea şi administrarea gunoiului de grajd provenit din gospodăriile populaţiei din zone desemnate vulnerabile la poluarea cu nitraţi, proiectul va finanța lucrări de canalizare și epurare a apelor uzate menajere în localităţile Albeştii de Argeş, judeţul Argeş şi Sălacea, judeţul Bihor, contribuind în acest fel la reducerea poluării cu nitraţi a apelor din acumularea Cerbureni pe râul Argeş şi din zona transfrontalieră cu Ungaria. Lucrările sunt evaluate la circa 5.700.000 euro iar Consiliile judeţene şi comunele beneficiare vor participa la cofinanţarea acestora.

În paralel cu realizarea investiţiilor, proiectul derulează o amplă campanie de informare şi conştientizare a populaţiei din aria de implementare a proiectului. Între altele în cadrul campaniei au fost realizate şi difuzate şi publicate, pe pagina web a proiectului www.inpcp.ro, numeroase materiale de informare privind poluarea apelor cu nitraţi şi măsuri recomandate pentru protecţia resurselor de apă şi sporirea gradului de igienă la nivelul gospodăriilor din mediul rural.

INFORMAŢII SUPLIMENTARE despre Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi

România a primit un împrumut de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi un Ajutor financiar nerambursabil de la Facilitatea Globală de Mediu pentru a sprijini implementarea Proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” (Proiectul) în localităţile selectate ca vulnerabile sau potenţial vulnerabile la poluarea cu nutrienţi (ZVN).

Valoarea proiectului, care va fi implementat pe o perioadă de 5 ani, este de 60,04 mil euro. Sursele de finanţare sunt: împrumut Banca Mondială – 50 mil. euro, donaţie Facilitatea Globală de Mediu (GEF)- aprox. 4,01 mil euro, contribuţii Consilii Judeţene- 1,40 mil. euro, contribuţii Consilii Locale: 3,63 mil. euro, contribuţie ANAR (Administraţia Naţională Apele Române) – 1 mil. euro.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă acordarea de sprijin Guvernului României în vederea alinierii la cerinţele Directivei Nitraţilor a UE prin: (a) reducerea evacuărilor de nutrienţi în corpurile de apă, (b) promovarea schimbărilor comportamentale la nivel regional, şi (c) sprijin pentru întărirea cadrului de reglementare şi capacităţii instituţionale. Obiectivul global de mediu este reducerea pe termen lung a evacuărilor de nutrienţi în apele ce se varsă în Dunăre şi Marea Neagră, printr-un management integrat al solului şi apelor.

Proiectul implică activități de colectare, depozitare și gestionare a gunoiului de grajd și a gunoiului menajer biodegradabil, dotarea comunităților locale cu echipamente pentru colectarea și împrăștierea ca fertilizant organic a gunoiului de grajd, dotarea gospodăriilor cu platforme individuale de depozitare a gunoiului de grajd, construcția unor platforme comunale de depozitare și management al gunoiului de grajd, reabilitarea pajiștilor comunale și crearea unor bariere vegetale de protecție în jurul platformelor comunale, lucrări de canalizare şi de epurare a apelor uzate. Aceste măsuri vor elimina riscul îmbolnăvirii cauzate de consumul de apă infestată și vor promova utilizarea eficientă a gunoiului de grajd care, în acest mod, nu va mai fi un factor poluant. Poluarea cu nitrați este un proces care afectează pânza freatică, oamenii și întreg ecosistemul.

Sudul României figurează printre zonele din Uniunea Europeană în care apele subterane conţin niveluri crescute de nitraţi, conform unui raport referitor la implementarea Directivei Nitraţilor, publicat de Comisia Europeană şi bazat pe monitorizarea concentraţiei de nitraţi din apele subterane şi de suprafaţa efectuată de Administraţia Naţională „Apele Române”.

Bucuresti, 30.11.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.