free download 78 travel guides written by experts

Proiectul Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica, realizat în colaborare cu Filarmonica „George Enescu”, începe o noua stagiune, cea cu numărul 8

9 programe, sperăm, interesante stau pe lista stagiunii 2017-2018, cea cu numărul 8, pe care Asociația Clasic e fantastic o realizează în colaborare cu Filarmonica „George Enescu” din București. Concertele au o frecvență lunară și ele invită publicul tânăr în Sala mare a minunatei clădiri, emblemă pentru țara noastră, Ateneul Român. Stagiunea este deschisă, prin tradiție, de Orchestra inginerilor „Petru Ghenghea” dirijată de Andrei Iliescu. În luna noiembrie vom avea oaspeți din Arad, membrii formației de muzică medievală Lupus Dacus care, îmbrăcați în costume tradiționale și cântând pe instrumente vechi, ne vor purta într-o lume de poveste. De anul 2017 ne vom despărți în decembrie, printr-un frumos program „de sărbători” ce ne va fi oferit de Orchestra Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti” din București, dirijori Nicolae și Andrei Racu.

Primul concert din anul 2018 va fi susținut de cei mai tineri artiști propuși de Fundația „Remember Enescu” într-un program deosebit de plăcut intitulat Șlagărele muzicii de cameră. În februarie, din nou alături de Orchestra Colegiului National de Arte “Dinu Lipatti”. Ne vom bucura de un concert simfonic aniversar: Nicolae Racu -50 de ani de activitate. Luna martie va aduce o atât de așteptată nouă Lecție de jazz cu Irina Sârbu Band iar in aprilie, formația Bucharest Winds ne va spune o poveste muzicală : Frumoasa din pădurea adormită. Sperăm ca în luna mai să putem face o… călătorie muzicală în Indonezia iar luna iunie va încheia stagiunea cu Rossini și povestea lui Wilhelm Tell, spectacol muzical realizat în colaborare și cu Teatrul Odeon din București.

Filarmonica George Enescu

Așa arată planurile proiectuluii Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica, la început de stagiune. Sperăm ca, sălile să fie din nou pline și promitem ca, atunci când este posibil, să programăm câte două concerte în aceeași zi de duminică, de la 10 și de la 12.30. Dar, deocamdată, ne bucurăm să vă invităm la primul nostru concert Șlagărele muzicii simfonice (II).

Duminică, 15 octombrie 2017, ora 11, Ateneul Român
Concert simfonic. Șlagărele muzicii simfonice (2)
Orchestra inginerilor «Petru Ghenghea»
Dirijor – Andrei Iliescu

• Mozart: Uvertura la opera Nunta lui Figaro
• Rossini: Uvertura la opera Bărbierul din Sevilia
• Barbierul din Sevilia de Rossini: Aria Una voce poco fa
Solistă: Mădălina Stan
• Beethoven: Simfonia nr. 5 , partea I
• Beethoven: Concertul nr. 5 pentru pian și orchestră, “Imperialul” partea I
Solistă: Andra Demidov

Comentează: Cristina Sârbu

Biletele se pun în vânzare miercuri 4 octombrie la ora 12. Rezervările grupurilor școlare se primesc până cu o zi înainte, marți, 3 octombrie ora 13 pe adresa info@fge.org.ro. Orar casa de bilete: de marti pana vineri intre 12-19.

Sponsori: Aqua Carpatica
Parteneri: Art Act Magazine, Romania Insider, PHM, Liternet, Actualitatea muzicala
Parteneri media: Sapte Seri, Radio Romania Cultural, Observatorul cultural, QMagazine, ADZ, Radio Romania Muzical, Pro Video, orasul.meu, Autoexpert, Metropolis

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *