free download 78 travel guides written by experts

Proiectul „Alege scoala!” va fi prezentat autoritatilor locale

si publicului larg din Episcopia Oradiei

Fundația World Vision România, în parteneriat cu Patriarhia Română, organizează marți, 28 aprilie, începând cu ora 10.00, în Sala Festivă a Liceului Ortodox „Roman Ciorogariu” (Str. Republicii, nr. 48, Oradea) în cadrul proiectului „Alege Școala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia și Nord-Vest!” un nou eveniment de prezentare și promovare.

Școala, mediu prielnic pentru formarea intelectuală și creșterea spirituală a copiilor și tinerilor

În cadrul proiectului „Alege Școala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia și Nord-Vest” derulat de Fundația World Vision România și Patriarhia Română, va avea loc marți, 28 aprilie 2015, un nou eveniment de prezentare și promovare. Acesta se va desfășura în prezența Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a autorităților locale din județul Bihor, a preoților implicați în activitățile catehetice, a cadrelor didactice și a beneficiarilor din cele cinci centre educaționale „Alege Școala!” din Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei. Evenimentul va fi moderat de pr. dr. Constantin Naclad, manager proiect.

„Prin acest eveniment ne propunem să prezentăm publicului larg proiectul «Alege Școala!», rolul pe care îl are educația în formarea viitoarelor generații și rezultatele obținute până în prezent. Școala și Biserica au aceeași motivație morală, de a constui caractere. Ne dorim ca școala să devină un mediu prielnic formării intelectuale și creșterii spirituale a copiilor și tinerilor” a declarat pr. dr. Constantin Naclad, manager proiect.

În Episcopia Oradiei, în cadrul proiectului „Alege Școala!”, au fost înființate cinci centre educațional-inovative la Husasău de Criș, Bratca, Beiuș, Marghita și Tinca. Aici se desfășoară activități de tip „Școală după Școală” și „Școala de Duminică” ce vizează menținerea în sistemul educațional și reducerea abandonului școlar pentru aproximativ 180 de copii și tineri.

Proiectul „Alege Școala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia și Nord-Vest!” derulat de Fundația World Vision România în parteneriat cu Patriarhia Română în perioada aprilie 2014 – octombrie 2015 are ca obiectiv menținerea în sistemul de educație a 1325 de copii și tineri expuși riscului de abandon școlar, precum și dezvoltarea unor acțiuni prin care 318 persoane să-și reia studiile.

Bucuresti, 27.04.2015
{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *