celula de arta octombrie

Programul de burse SoNoRo Interferențe a ajuns la a XV-a ediție

Bursierii programului SoNoRo Interferențe din acest an au susținut două concerte în Italia, la Montepulciano, în data de 17 septembrie în Salonul Palatului Ricci și în 18 septembrie în Sala Falcone a fostului Tribunal. Repertoriul a cuprins lucrări de Johannes Brahms, George Enescu, Ludwig van Beethoven, Ernest Chausson, Modest Mussorgsky, Piotr Ilici Ceaikovski, Sergei Rachmaninoff și Alexander Borodin.

SoNoRo Interferențe, programul educativ și de burse al Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, este susținut de UniCredit Bank. Inițiat în urmă cu 15 ani, SoNoRo Interferențe oferă posibilitatea tinerilor muzicieni talentați să lucreze alături de profesori de la importante școli de muzică din Europa și apoi să concerteze alături de ei.

„Programul de burse SoNoRo Interferențe a ajuns la 15 ani de existență, ceea ce mă bucură enorm, deoarece în procesul educațional este nevoie de continuitate și perseverență. Îi mulțumim sponsorului nostru, UniCredit Bank, pentru încrederea acordată și sprijinul necondiționat, dar și celorlalți parteneri care cred în valoarea educației și a mentoratului. Consider că astfel de programe sunt absolut necesare, iar descoperirea tinerilor artiști cu potențial și îndrumarea lor de către muzicieni experimentați constituie un proces care trebuie să se manifeste în mod constant.

Suntem mândri că Valentin Șerban, unul dintre bursierii noștri timp de mai mulți ani și Young Master SoNoRo Interferențe, a fost în acest an câștigătorul marelui premiu al secțiunii de vioară la Concursul Internațional George Enescu, rezultat care validează activitatea acestui program educațional.”, declară Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo și inițiatorul programului SoNoRo Interferențe.

Interferente 1

În acest an primul workshop a avut loc în luna aprilie, în Bușteni, la Casa Artiștilor, unde tinerii muzicieni selectați în urma audițiilor au avut ocazia să studieze cu Răzvan Popovici (violă/Ansamblul Raro, Germania), Valentin Răduțiu (violoncel/prim violoncelist Deutsches Symphonieorchester din Berlin, Germania), Diana Ketler (pian/profesor la Academia Regală de Muzică, Marea Britanie și la Haute École de Musique, Geneva, Elveția) și Valentin Șerban (vioară/Young Master SoNoRo Interferențe, membru al Orchestrei Române de Tineret și al orchestrei Les Dissonances din Paris).

Anul acesta au fost acordate în premieră burse pentru cursuri de canto, muzica de cameră cu voce fiind una dintre perlele repetoriului muzical clasic. La workshop-urile din Italia bursierii au fost îndrumați de Răzvan Popovici, Diana Ketler, Mihaela Martin (vioară/profesor la Academia de Muzică din Köln, Academia Barenboim-Said, Berlin, Germania), Frans Helmerson (violoncel/profesor la Academia Kronberg, Kronberg im Taunus, Germania), Pauls Putnins (cântăreț internațional de operă, Marea Britanie) și Cristian Sandrin (pian/Young Master SoNoRo Interferențe).

Tinerii muzicieni care au beneficiat de burse în acest an și care au interpretat alăturii de maeștrii lor în cadrul concertelor din Montepulciano au fost următorii: Laura Balla (voce), Alexandru Ioan Costea (voce), Sergiu Garabajii (voce), Andrei Lucian Ionescu (voce), Sabina Suciu (pian), Maria Ana Jurca (vioară), Andrei Mihai Radu (vioară), Alexandru Spînu (violă), Jan Antonio Andrei Sekaci (violoncel) și Sofia Ioana Blându (violoncel).

SoNoRo Interferenţe, programul educativ al Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, a luat naştere în România în anul 2007 şi de atunci s-a extins şi în alte ţări europene, inclusiv Italia (Arezzo şi Montepulciano), Ucraina (Kiev), Germania (Bad Endorf, Neuwied și Traunstein) și Belgia (Conservatorul Regal din Antwerpen). Printre locurile din România unde s-au desfășurat workshop-urile SoNoRo Interferențe se numără: Portul Cultural Cetate, reședința Băncii Naționale de la Păltiniș și Palatul Cantacuzino din Bușteni.

Programul SoNoro Interferențe se adresează muzicienilor români, cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani, și a fost inițiat cu scopul de a crea, pe termen lung, o elită muzicală, continuând demersul Festivalului SoNoRo de a include România în circuitul de vârf al vieții muzicale europene. Mulţi dintre câștigătorii burselor au atins rezultate remarcabile şi studiază, în prezent, la instituţii prestigioase de muzică din Londra, Berlin, Viena, Zurich, Hamburg şi Bucureşti. Câțiva dintre bursieri SoNoRo Interferențe au participat la concursuri importante din întreaga lume și au obținut rezultate excepționale: Andrei Ioniță, câștigător al Premiului I la secţiunea Violoncel a Concursului „P.I.Ceaikovski” din Moscova (2015) și Valentin Șerban, câștigător al marelui premiu al secțiunii de vioară la Concursul Internațional George Enescu (2021).

Mai multe detalii pe https://interferente.sonoro.ro/.

SoNoRo Interferențe este susținut de UniCredit Bank.
Parteneri: Casa Artiștilor din Bușteni, Palazzo Ricci, Festivalul Chiemgauer Musikfruhling, Fundația Wolfgang Sawallisch și Ensemble Raro.
Parteneri media: RFI Romania, Radio România Cultural, Radio România Muzical, National Geographic, Harper’s Bazaar Romania, Igloo, Revista Zeppelin, Designist.ro, Capital, EVZ.ro, Zile și Nopți, RADOR, The Institute, Ziarul Metropolis, Suplimentul de cultură, LiterNet.ro, Promenada-culturala.ro, IQads.ro, UnSitedeMuzica.ro, Flawless.ro, Aiciastat.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *