Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Programul CSR Trends of Tomorrow – Cum sa iti alegi job-ul potrivit

Mihaela Stănoiu
Marketing Manager, Samsung Electronics Romania

Datele Eurostat publicate recent referitoare la rata de şomaj de 23,7 % în rândul tinerilor din România cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, ridică mai multe semne de întrebare asupra posibilităţilor pe care le au aceştia în contextul economic şi social actual.  Totodată, decalajul între necesităţile de pe piaţa muncii şi specializările cu care tinerii ies de pe băncile facultăţii accentuează această problemă şi face din ce în ce mai necesară o implicare activă, inclusiv din partea companiilor, în această direcţie. Doar simpla specializare într-un domeniu nu-ţi mai asigură astăzi, într-o eră caracterizată prin schimbare, o carieră de succes. Iar pentru a fi competitivi pe piaţa muncii şi a atinge performanţa trebuie să fim mereu conectaţi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi să fim capabili de a ne reinventa în permanenţă.

În acest context, am iniţiat pe plan local campania de CSR „Trends of Tomorrow”, prin care ne dorim să le oferim informaţii şi programe utile tinerilor care fac primii paşi în carieră. Această campanie face parte din programul global de responsabilitate corporativă „Hope for Youth”, în cadrul căruia Samsung utilizează inovaţia şi tehnologia care au contribuit la succesul companiei în susţinerea dezvoltării tinerilor din întreaga lume.

Programul a fost inceput în 2011, când am vizitat 24 de licee în 5 oraşe importante din ţară: Braşov, Timişoara, Cluj, Bucureşti şi Iaşi, pentru a aduce în faţa tinerilor manageri  ai unor companii de top, din diverse domenii de activitate. Aceştia le-au propus tinerilor un dialog deschis, împărtăşind experienţa lor de-a lungul unei cariere de succes, paşii importanţi, reuşitele, provocările, eşecurile, schimbările de direcţie pe care piaţa muncii le-a dictat de-a lungul anilor. Totodată, i-am adus pe tineri mai aproape de cariera pe care îşi doresc să o urmeze prin cele 25 de intershipuri pe care le-am oferit ca premii şi la care au candidat peste 500 de elevi.

În acest an ne-am propus să ducem programul „Trends of Tomorrow” la următorul nivel, cu implicarea directă a tinerilor. Prin concursul de proiecte pe care îl organizăm ne-am propus să încurajăm liceenii să îşi aleagă cariera potrivită personalităţii lor. Am pornit de la ideea că, pentru a realiza performanţă şi a fi competitivi, tinerii trebuie mai întâi să îşi cunoască punctele tari. Atât în business cât şi în carieră, ai nevoie mereu de o strategie pentru a reuşi. De aceea, i-am provocat pe tineri să îşi construiască un plan de carieră iar, la final, vom premia cele mai bune proiecte cu burse (5.000 de euro, 3.000 de euro / echipă) şi produse Samsung, pentru ca elevii să îşi poată atinge scopurile academice şi profesionale propuse.

Şi pentru că tinerii din ziua de astăzi sunt foarte conectaţi la tehnologie, campania are o puternică componentă digitală. Astfel, pe pagina de Facebook Trends of Tomorrow, ce se bucură de aproape 10.000 de fani la acest moment, se poate accesa o aplicaţie pe baza căreia pot descoperi ce tip de personalitate au.

Pe lângă campania online derulată pe pagina de Facebook Trends of Tomorrow, am vizitat 18 licee din marile oraşe, alături de un psiholog  care i-a ajutat pe tineri să îşi descopere personalitatea şi atuurile cu ajutorul unui test de orientare profesională, ajungând astfel la 1.400 de liceeni din ani terminali.

Ne dorim ca programul „Trends of Tomorrow” să reprezinte doar primul pas pentru elevii ce îşi doresc să afle mai multe despre cariera potrivită şi de ce nu, un imbold pentru cei care nu au posibilităţile materiale de a accesa cursuri de specializare în ţară sau în străinătate. Astfel, vor fi mai bine pregătiţi să facă faţă provocărilor zilei de azi şi de mâine şi să pornească cu dreptul în carieră şi în viaţă.

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.