Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Programe IN MEMORIAM Vladimir Găitan la TVR

Dosar Romania Reconstituirea

În semn de omagiu adus actorului Vladimir Găitan care ne-a părăsit în această săptămână, Televiziunea Română schimbă grila de programe a posturilor sale pentru a difuza două filme artistice şi un spectacol de teatru reprezentative pentru Vladimir Găitan, precum şi două emisiuni dedicate lui, despre personalitatea şi activitatea sa profesională.

Astfel, sâmbătă, 14 noiembrie, de la 21.10, TVR 1 a programat filmul Reconstituirea, în regia lui Lucian Pintilie, cu: Vladimir Găitan, George Constantin, şi George Mihăiţă în rolurile principale.

În 2008, Asociația Criticilor Români de Film a desemnat “Reconstituirea” drept cel mai bun film românesc din toate timpurile.

Reconstituirea are la bază nuvela omonimă a lui Horia Pătraşcu, pornind de la un fapt real petrecut în anii ’50 pe malul Timişului. Vuică şi Ripu, doi elevi de la “seral”, și-au sărbătorit absolvirea printr-o beție de pomină, după care s-au încăierat și au spart capul ospătarului care încerca să-i despartă, dărâmând și un șopron. Dacă s-ar da curs plângerii, tinerii ar risca doi-trei ani de închisoare. Procurorul preferă o altă pedeapsă: vinovaţii vor reconstitui evenimentele, într-un film educativ, pentru ca publicul să tragă învățăturile necesare. În loc de asta, “publicul” prezent la reconstituire va fi martorul unui tragic şi stupid accident.

Dosar Romania Reconstituirea

Tot la TVR 1, duminică, 15 noiembrie, de la ora 18.00, descoperim la Dosar Romania detaliile realizării filmului Reconstituirea – cel mai bun film românesc din toate timpurile. Urmăriţi un documentar road-movie cu întoarcere la locul naşterii unui mare film românesc, filmul fără interioare. Cornel Mihalache a realizat dosarul Reconstituirii într-un document de televiziune care ne dezvăluie câteva din culisele filmării desfășurate într-un singur loc, la Sinaia, la intersecţia Valea Prahovei cu Valea Rea. Vladimir Găitan, George Mihăiţă, Ileana Popovici, George Constantin, Ernest Maftei ne fac din nou să râdem cu o lacrimă în colţul ochilor. Producător Răzvan Butaru.

TVR 2 vă invită să revedeţi duminică, 15 noiembrie, de la ora 11.00 o ediţie a emisiunii Destine ca-n filme în care Iuliana Marciuc a stat de vorbă cu regretatul actor.

Destine ca-n filme Vladimir Gaitan si Iuliana Marciuc

A fost pentru prima dată când Vladimir Găitan a povestit despre boala teribilă de care a suferit încă de când avea 38 de ani, despre tratamentul urmat de-a lungul zecilor de ani, dar şi despre felul în care a fost privit când afecţiunea sa a devenit publică. „A fost o întâlnire emoționantă, la el acasă, unde a primit ehipa „Destine ca-n filme”, dar şi la Teatrul de Comedie, unde a slujit foarte mulți ani și de unde a ieșit la pensie” îşi aminteşte Iuliana Marciuc.

Tot la TVR 2, de la 20.10, la Duminica filmului românesc, urmăriţi filmul Ultima noapte de dragoste, drama în regia lui Sergiu Nicolaescu inspirată de romanul lui Camil Petrescu, film ce îl are în rolul principal pe Vladimir Găitan.

Poker cu Vladimir Gaitan

Duminică, de la ora 16.00, TVR 3 a programat spectacolul de teatru Poker, de Adrian Lustig, în regia lui Alexandru Tocilescu, o piesă cu Vladimir Găitan, George Mihăiță, Valentin Teodosiu şi Simona Stoicescu – care s-a jucat ani la rând, seară de seară, cu casa închisă.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.