Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

Program non-stop pe 15 august pentru 16 farmacii din rețeaua DONA

16 farmacii DONA vor funcţiona cu program non-stop în mai multe oraşe din ţară în ziua de Sfânta Maria Mare (Adormirea Maicii Domnului).

Astfel, pe 15 august, pacienţii din Bucureşti, Alba Iulia, Braşov, Brăila, Galaţi, Iaşi, Suceava, Târgu Mureș şi Timişoara vor avea acces 24 de ore din 24 la produse destinate sănătăţii, dar şi la consiliere de specialitate oferită de farmaciştii DONA.

„Este vară, este zi liberă, multe persoane se reunesc cu cei apropiați pentru a celebra împreună o mare sărbătoare religioasă sau pleacă în excursii. Într-un astfel de context, grijile legate de sănătate nu își au locul. Dar dacă totuși apar neplăceri, este bine să știi unde poți găsi tratamentele potrivite. Farmaciștii DONA sunt pregătiți să le asigure pacienților noștri consultanță farmaceutică de calitate. Este un subiect căruia îi alocăm multă importanță, înțelegând și asumându-ne rolul de utilitate publică pe care îl avem”, au declarat reprezentanţii Farmaciilor DONA.

Farmaciile DONA cu program non-stop:
– București, Calea Vitan numărul 199, sector 3, telefon: 0372407010
– București, Şoseaua Berceni numărul 43, bloc 109, sector 4, telefon: 0372407081
– București, Bulevardul Gheorghe Şincai numărul 2, sector 4, telefon: 0372407005
– Alba Iulia, Bulevardul Revoluției 1989 numărul 25B, parter, telefon: 0372407223
– Brașov, Strada 13 Decembrie numărul 117, telefon: 0372407192
– Brăila, Cartierul Obor, Strada Şcolilor numărul 96, bloc AB1, scara 1, telefon: 0371401252
– Brăila, Strada Calea Călărașilor numărul 58 B, Spațiul comercial C1, telefon: 0372404381
– Galați, Strada Siderurgiștilor numărul 38, bloc M2B, scara 1, telefon: 0372407112
– Galați, Strada Traian Vuia numărul 3, bloc. N9, scara 2, telefon: 0372401324
– Galați, Strada Brăilei numărul 198, Micro 18 parter, Bl. B4, Sc. 1, telefon: 0372401345
– Iași, Strada Vasile Lupu numărul 82A, telefon: 0372407092
– Suceava, Bulevardul 1 Decembrie 1918 numărul 21bis, telefon: 0372407085
– Târgu Mureș, Bulevardul 1 Decembrie 1918 numărul 180, Ap P/I, telefon: 0372401253
– Timișoara, Bulevardul Dâmbovița numărul 51, telefon: 0372407119
– Timișoara, Calea Sever Bocu numărul 82, telefon: 0372407139
– Timișoara, Bulevardul Simion Bărnuțiu numărul 79, bloc 79, telefon: 0372407140.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *