Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Profit pentru Volkswagen in primul trimestru

– În primul trimestru al anului comercial curent 2009, Volkswagen a obţinut profit operaţional şi a reuşit o majorare a volumului lichidităţilor.

Rezultatul operaţional s-a cifrat la 312 (1.311) milioane euro. Vânzarea sectorului de autovehicule comerciale din Brazilia a contribuit la acest rezultat cu aproximativ 600 de milioane euro. Volumul de lichidităţi nete ale sectorului de automobile al concernului s-a majorat, în comparaţie cu finalul anului 2008, la 10,7 (8,0) miliarde euro. „Deteriorarea dramatică a condiţiilor cadru la nivel mondial produce efecte şi asupra concernului Volkswagen“, a declarat miercuri preşedintele consiliului de administraţie prof. dr. Martin Winterkorn. În primele trei luni, vânzările concernului au înregistrat o scădere cu aproximativ 16 de procente, producţia a fost redusă cu aproximativ un sfert, ceea ce a contribuit la o restrângere semnificativă a stocurilor. „În special în perioadele dificile se constată punctele forte ale concernului care include mai multe mărci: prin gama noastră nouă şi ecologică de modele am reuşit să ne extindem cota de piaţă la nivel mondial şi beneficiem de o bază financiară solidă“, a subliniat Winterkorn. „Scopul pentru anul comercial 2009 este în continuare acela de a înregistra rezultate mai bune în comparaţie cu piaţa de ansamblu şi de a obţine cote de piaţă suplimentare.“

Cu ocazia unei comunicări ad-hoc, Volkswagen a publicat  indicatorii pentru primul trimestru.

Raport intermediar pentru perioada ianuarie – martie 2009:

– Criza financiară şi economică mondială afectează semnificativ şi activitatea concernului Volkswagen

– În perioada cuprinsă între ianuarie şi martie 2009, concernul Volkswagen a obţinut un rezultat operaţional în valoare de 312 (1.311) milioane euro

– Vânzarea sectorului de producţie a autovehiculelor comerciale din Brazilia a contribuit cu aproximativ 600 milioane euro la rezultatul operaţional

– Cu 52 (1.366) milioane euro, rezultatul anterior impozitării este mult mai scăzut

– Veniturile din vânzări ale concernului de 24,0 miliarde euro reprezintă o scădere cu 11,2 procente în raport cu valoarea înregistrată în anul precedent (fără Scania cu 17,1 procente sub rezultatul din anul precedent)

– Cota investiţiilor materiale al sectorului de automobile al concernului este de 5,5 (3,9) procente

– Flux monetar net pozitiv pentru sectorul de automobile al concernului cifrat la 2.553 (867) milioane euro

– Volumul de lichidităţi nete ale sectorului de automobile ale concernului de 10,7 miliarde euro a înregistrat o creştere în raport cu finalul anului 2008 (8,0)

– Ofensiva de lansare a modelelor continuată cu succes în condiţii dificile:
– Livrări către clienţii din întreaga lume de 1,4 milioane autovehicule, reprezentând o scădere cu 10,7 procente în raport cu valoarea înregistrată pe parcursul anului precedent

– Piaţa mondială a autoturismelor în scădere cu 20,7 procente în raport cu anul precedent

– Cotele de piaţă ale concernului s-au extins în regiuni importante la nivel mondial

– Volumul livrărilor în Germania, China, Brazilia, Rusia şi Polonia au înregistrat o creştere în raport cu ultimul trimestru al anului trecut

– Cu ocazia premierei sale mondiale, noul Polo a entuziasmat atât jurnaliştii de specialitate, cât şi clienţii

– Lansarea modelelor Audi A4 allroad quattro, Audi A5 Cabrio şi Audi TT RS. SEAT a pătruns în clasa B cu noul model Exeo

– Prin modelul Yeti, Škoda a prezentat pentru prima dată un SUV

– Gama de produse a concernului Volkswagen include în prezent peste 130 de modele care emit mai puţin de 140 g/km CO2

Perspective

Cu cele nouă mărci şi gama de modele inovatoare, concernul Volkswagen este pregătit foarte bine pentru viitor. Şi în anul 2009, mărcile individuale vor lansa numeroase modele noi şi cu consum redus de carburant care vor extinde gama de produse a concernului şi vor acoperi noi segmente de piaţă. Din acest motiv considerăm că efectele scăderilor pieţei se vor reflecta şi în activitatea concernului Volkswagen, dar, în comparaţie cu piaţa mondială, rezultatele vor fi mai bune, iar criza va conduce la obţinerea de cote suplimentare de piaţă.

Ca urmare a reducerii volumului de vânzări, pentru anul 2009 se va înregistra o scădere a veniturilor din vânzări ale concernului. Creşterea costurilor de refinanţare şi deteriorarea condiţiilor în statele în care concernul îşi desfăşoară activitatea vor produce de asemenea efective negative asupra rezultatului. Volkswagen va compensa această evoluţie în special prin disciplina consecventă în domeniul cheltuielilor şi al investiţiilor, precum şi prin optimizarea permanentă a proceselor sale. Relevanţa ecologică şi profitabilitatea proiectelor noastre de realizare a autovehiculelor reprezintă elemente centrale ale strategiei „18 plus".

Gradul ridicat de volatilitate a evoluţiei pieţei nu permite formularea de prognoze certe cu privire la evoluţia ulterioară a anului comercial 2009. Ca urmare a volumul foarte slab de activitate în primele trei luni ale anului 2009 considerăm în continuare că nu poate fi atins nivelul rezultatului din anii precedenţi.

Bucuresti, 22.04.2009

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.